România vândută la hectar

„Noi vrem pământ!”, au strigat străinii care în țările lor și-au exploatat terenurile în exces. „Luați-l pe-al nostru!”, a fost răspunsul în cor al românilor care și-au lăsat moștenirea pârloagă. Italieni, danezi, olandezi, francezi, belgieni și arabi și-au mutat fermele în România. Ei fac profitul pe care n-am știut noi să-l facem în agricultură. A sosit momentul să lăsam invidia…

Cum își protejează statele lumii pământurile

Populația planetei este într-o creștere permanentă și din ce în ce mai rapidă, urmând ca, în 2050, să ajungă la 9,2 miliarde de oameni, față de două miliarde cât era la începutul secolului XX. Organizația Națiunilor Unite pentru Agricultură și Alimentație a găsit o soluție de luptă împotriva foametei: încurajarea consumului de insecte. Toate țările de pe întreg mapamondul încearcă…

Nu vă vindeți viitorul

România este prima țară de pe Continentul European care vinde terenuri agricole străinilor fără limite, celelalte state din UE au găsit subterfugii ca să scape. Au pus condiții care să descurajeze investitorii străini. Statul român vinde de ani buni bucăți din teritoriul național al țării. Peste patru milioane de hectare de teren agricol și o jumătate de milion de hectare…

Vid legislativ în agricultură

Începând cu 1 ianuarie 2013 România nu are o lege care să protejeze achiziția terenurilor agricole. Până în luna februarie când se întorc parlamentarii la lucru, străinii pot cumpăra cât pământ doresc fără nici o restricție. Șeful statului a întors legea liberalizării pieței financiare la Parlament. În toată această perioadă, țara noastră se află doar sub prevederile Tratatului de aderare…

Agricultura Bihorului

Într-o țară care numără 20 de milioane de înfometați, Bihorul poate hrăni lejer 600 de mii de oameni. E revoltător că bihorenii mănâncă în continuare 70% din import. Carnea, laptele, legumele și fructele, toate vin din UE. Până și ceapa a devenit o trufanda exotică, fiind importată din Egipt. Potențialul agricol al județului Bihor, de la vorbe la fapte Economia…

Țăranul capitalist

Este trecut de 50 de ani, are cel puțin trei vaci în grajd și un tractor second-hand la poarta casei. Țăranul capitalist român a avut întâi car și boi, a simțit sub talpa piciorului gol teșitura miriștii proaspăt cosite și a strâns la piept spicele de grâu din snopi, „polăniți” în zilele fierbinți din luna lui cuptor. Recent, a iscălit…

Cânepa

Bihorenii au cea mai mare oportunitate de afaceri din Europa. Singura fabrică de ulei de cânepă din UE funcționează la Salonta. La ora actuală, „fabrica de cânepă” procesează 850 de tone de sămânță pe an, materia primă fiind adusă din Franța și din China. „Ne-am dori să găsim cultivatori de cânepă aici, la noi, în județ. Ne-ar avantaja distanțele reduse,…

Lapte și orgolii

Vremuri grele pentru crescătorii de vaci. Eliminarea cotelor de lapte de la nivelul Uniunii Europene, începând cu data de 1 aprilie, ar putea duce la dispariția micului producător autohton și invazia laptelui provenind din import. Procesatorii străini și comercianții s-au înțeles deja. Crescătorii de vaci români au rămas cu... orgoliile. Pentru bihoreni, vestea proastă a fost dată chiar de către…

Legea mâinilor crăpate

Haos în piețe, nebunie la primării, iar țăranii, în loc să-și vadă de lucrul câmpului, umblă pe drumuri după hârtii. Menită să sprijine, în detrimentul intermediarului, producătorul care supraviețuiește din vânzarea surplusului din gospodărie, Legea pieței produselor agricole îi îngroapă pe țărani în amenzi. „Voi trebuie să știți că atestatele de producător și certificatele de comerciant sunt pentru nana și…

Dispar țăranii

Guvernul a ajuns cu fiscalizarea până-n cămara țăranului. Declarată inițial ca act normativ de luptă împotriva intermediarilor, Legea pieței produselor agricole și-a atins adevăratul scop: impozitarea producătorului autohton până la borcanul de zacuscă și lingura de boia de ardei. Conform reglementărilor sanitare veterinare în vigoare, nici un țăran nu poate vinde în piață sau în târguri produse procesate dacă nu…

Fără scroafe cu purcei în ogradă

Ministerul Agriculturii și-a pus în cap țăranul român. Prin Ordinul nr. 24 din 2021, ministerul condus de Adrian Oros vrea să limiteze la maxim 5 porci pentru îngrășare și consum familial, în gospodăriile țărănești, nu scroafe care să fete purcei și nu porci pentru vânzare. Dacă nu țin scroafe pentru reproducție, întrebarea care și-o pun țăranii este: de unde-și vor…

Isteria PPA, înainte de Crăciun

În noiembrie 2022, un nou val de focare de Pestă Porcină Africană (PPA), care a apărut fix în apropierea sărbătorilor de iarnă, a băgat autoritățile în alertă. Restricții: Porcul nu poate fi vândut dacă localitatea în care este crescut se află în zona de protecție sau supraveghere a pestei porcine africane. Zona afectată (protecție și supraveghere) de PPA se calculează…

„Produs în România” interzis pe rafturi!

Este revoltător, dar cât se poate de adevărat! În plină pandemie, demnitarii țării au votat o lege prin care au interzis folosirea etichetei „Produs în România” pe rafturile magazinelor și au eliminat obligația supermarketurilor de a achiziționa marfă în cotă de 51% de la producătorii autohtoni. Asta în condițiile în care nici jumătate din ce mănâncă românul nu e „Made…

Să desființăm tot!

Premierul Cîțu a spus-o pe față: să fie desființate toate programele „aprobate de Dragnea”. Grav e că nu a venit cu nimic nou în locul lor. Primul-ministru, Florin Cîțu, a declarat recent că i-a cerut ministrului Agriculturii, Adrian Oros, să elimine toate programele de sprijin pentru fermieri aflate în derulare, „aprobate de Dragnea”, împotriva cărora PNL a votat în Parlament.

Angajăm zilieri

La circa 35 de kilometri de Oradea, pe drumul spre Tinca, pe partea dreaptă, imediat după un pâlc de pădure, te întâmpină un panou uriaș pe care scrie „Angajăm zilieri”. Acolo, în localitatea Husasău de Tinca, printre lanurile de porumb apar birourile și spațiile de cazare oferite de o firmă din Germania muncitorilor români. Exact ca în țările vestice. „Cazarea…

Tinerii din diaspora și sclavia modernă

Avem peste 7 milioane de români plecați în străinătate. Puțini dintre ei se mai întorc în țară să-și facă propriile afaceri! În luna iulie 2021, la sediul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Bihor, 22 de tineri bihoreni din diaspora au semnat contractele de finanțare pentru afacerile lor agricole cu fonduri europene. Alți bihoreni de vârsta lor încă își irosesc…

Ne putem întreține singuri

A venit vremea să ne uităm și în propria ogradă. În aceste vremuri tulburi, fermierii autohtoni ne pot salva. Într-o țară care numără 20 de milioane de înfometați, fermierii bihoreni pot hrăni lejer 600 de mii de oameni. Există viață și fără supermarket? Pot hrăni țăranii, orășenii în acest moment critic? Se pot hrăni bihorenii măcar pe ei înșiși? Răspunsul…

Fermieri, asociați-vă!

În momentul de față, umanitatea se confruntă cu multiple crize, pe mai multe planuri, care se manifestă simultan. Cei mai mulți se gândesc la pandemie, alții sunt îngrijorați de criza energetică, nici pe partea de alimente nu stăm foarte bine, însă cea mai groaznică criză care ne paște pare să fie criza de nervi. Din punctul de vedere al guvernanților,…

Ce vom mânca în 2030

Agricultura celulară va produce carne din plante printată 3D și lapte în vitro Ne așteaptă o nouă revoluție agrară. Miliardarii lumii anunță sfârșitul cărnii, lactatelor și al peștelui, așa cum le știm, în următorii zece ani. Deja cu porcii se încearcă rezolvarea problemei prin întreținerea virusului pestei porcine africane; cu găinile, mai vine câte un val de gripă aviară. Urmează…