Tinerii din diaspora și sclavia modernă

Avem peste 7 milioane de români plecați în străinătate. Puțini dintre ei se mai întorc în țară să-și facă propriile afaceri! În luna iulie 2021, la sediul Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Bihor, 22 de tineri bihoreni din diaspora au semnat contractele de finanțare pentru afacerile lor agricole cu fonduri europene. Alți bihoreni de vârsta lor încă își irosesc tinerețea tot căutând un loc de muncă, bani și succes peste hotare.

Deschisă încă din anul 2020, submăsura 6.1 - Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri - dedicată tinerilor din diaspora, a prins viață abia din primăvară anului 2021. Până la închiderea sesiunii, pe 5 iulie, doar jumătate din suma alocată a fost adjudecată.

La acea vreme, cu cei 22 de semnatari de contracte, județul Bihor ocupa locul doi în țară în ceea ce privește repatrierea tinerilor fermieri, adică a celor care chiar au vrut să se întoarcă în România.

Majoritatea bihorenilor care s-au întors acasă și-au axat proiectele pe legumicultură, culturi în câmp sau în solarii. Mulți și-ar fi dorit să-și dezvolte afaceri în domeniul zootehnic, dar, după cum povestesc, le-a fost greu de trecut nu atât de hățișul birocratic, ci mai cu seamă de aroganța cu care au fost tratați de unii conducători de instituții.

„Am zece vaci și am vrut să fac un proiect pentru livrare lapte, dar când m-am dus să cer un aviz, în loc să-mi explice despre ce este vorba m-a luat cu tot felul de texte de lege, ordonanțe, ordine și mi-a vorbit atât de aspru și de arogant încât am renunțat”, ne-a mărturisit un tânăr. Așa că a trecut și el pe legumicultură.

La concurență cu ce au produs în străinătate

Micii legumicultori autohtoni se confruntă în țară cu o concurență neloială. Retailerii străini au invadat piața românească cu fructe și legume de calitate îndoielnică, la prețuri foarte mici, bună parte aduse tocmai de la fermele unde au muncit tinerii noștri din diaspora. „Acolo legumele nu văd pământul”, declară Ioana Bohuș din Țigănești de Criș, unul din beneficiarii finanțării cu fonduri și care a lucrat 11 ani la sere hidroponice în Viena. „Sunt acre, apătoase și pline de chimicale”, spune tânăra, mărturisind sincer că nu le-ar consuma. Adrain Creț din Tinca, un alt tânăr beneficiar al fondurilor europene, a lucrat la o fermă de căpșuni în Anglia până s-a îmbolnăvit de la substanțele cu care erau tratate fructele pentru a le grăbi coacerea.

Practic, produsele naturale, crescute pe pământ, obținute de semnatarii proiectelor cu fonduri europene vor intra în competiție directă cu legumele și fructele – „acre, apătoase și pline de E-uri” din fermele unde au muncit.

„Ești sclav, nu ești egal cu ei”

Cei mai mulți români asociază lucratul în străinătate cu job-urile pe care localnicii nu și le doresc. Potrivit relatărilor lor, la sparanghel, căpșuni, cules de struguri și alte munci agricole grele, nu vezi neamț, francez, italian sau englez. Tinerii bihoreni se laudă cu bulgarii și cehii, cei mai buni parteneri de muncă. „Românu-i apreciat pentru că pune osul la bătaie”, zice Ioana Bohuș. „Lucram și 14 ore pe zi. Acolo ești un robot. Te duci la muncă, ai terminat, te speli, te culci, o iei de la capăt. N-ai timp să mergi nicăieri, doar vezi că ți se duce tinerețea...”, susține Nicolae Venter. Tânărul a lucrat la ferme din Germania, Austria și Marea Britanie.

„Acolo ești sclav, ești român, ești sclav, deci nu ești egal cu ei... dar te bucuri și tu împreună cu ei de lumea lor civilizată”, spune și Marian Vaida, după o experiență de șase ani trăită în Germania.

În cumpăna dintre două lumi

Încercând să aflu ce-i determină pe tinerii bihoreni să plece la muncă în străinătate, am discutat cu zeci de emigranți din Bihor. În ciuda dificultăților pe care le întâmpină în țările de „adopție”, tot pleacă. Motivul invocat: banii. Oricât de mult ne-ar plăcea să nu fie așa, din păcate, pentru bani, mulți dintre ei sunt dispuși să îndure și cele mai umilitoare condiții.

Greu se deschid să vorbească despre acest aspect, motiv pentru care am decis să nu le publicăm identitatea. Acasă afișează o altă față, dar în adâncul sufletului lor poartă o rană adâncă, dată, în primul rând, de diferența dintre ei și occidentalii aceia care își permit să trăiască relaxați și mulțumiți fără să aibă mâinile bătătorite de trudă.

Apoi, un alt discurs foarte comun printre tineri este acela că românii nu se ajută între ei, dar și despre relațiile (atât de familie, cât și de prietenie) distruse în străinătate.

„Acolo toți fug unii de alții. Dacă vii cu soția, te apucă gelozia pe italieni, că ăia au bani, dacă vii cu fratele apar discuții că ăla și-a găsit loc de muncă și tu nu... De la bani pleacă totul. Se întorc acasă chiar și pentru o săptămână și redevin prieteni... Dar în străinătate se ceartă, se separă”, povestește Marian.

„Există un fenomen care este o catastrofă pentru mulți dintre cei plecați. Divorțurile! Numai eu am tradus sute de sentințe de divorț. Multe familii s-au distrus. Ori bărbații au lăsat copiii, ori femeile, bărbații. Trădarea familiei este una din plăgile cu care ne luptăm. Depărtarea, lipsurile, stresurile fac din generația actuală o generație de sacrificiu”, îmi explica preotul Gabriel Bălăucă din Italia.

„Acolo, fratele nu-ți mai e frate”

Cei mai mulți tineri bihoreni pleacă în străinătate la chemarea sau prin intermediul celor din aceeași localitate, fie rude sau cunoștințe. Esențială pentru fiecare este găsirea unei locuințe.

„Primul lucru când ajungi într-o țară străină este să ai unde să locuiești. Prietenii sau rudele care te ajută îți asigură în primul rând o locuință. Dacă ei nu te ajută, te lipești de alți români ca și tine, dacă ai noroc să fie din zona ta este foarte bine, dacă nu tot se rezolvă lucrurile, poate plătești mai mult dacă nu le place fața ta”, relatează Marius.

În urmă cu opt ani, Marius s-a hotărât să plece în Italia pentru că acolo avea prieteni care i-au promis că-l vor ajuta să-și găsească loc de muncă lângă Roma.

„Mi-au promis mai mulți prieteni, vino, te aducem, te ajutăm. Eu am plecat cu mai multe legături. Ajungând la Roma mi s-au închis toate telefoanele, în străinătate este ceva la modă, acolo fratele nu-ți mai e frate. Acolo în primul rând este vorba despre bani”, povestește tânărul.

„De ce se întâmplă asta?”, l-am întrebat.

„Suntem deja prea mulți, nu prea ne mai putem ajuta unii pe alții, pentru că nu prea mai găsești așa ușor loc de muncă”, a venit răspunsul.

„Dacă ai bătături în palmă te lasă în pace!”

Cei care nu au acte nu pot încheia contracte de închiriere, muncesc doar la negru, nu au dreptul la servicii de sănătate, trăiesc într-o stare de frică permanentă de autorități. Când a ajuns în Italia, fără bani și fără sprijin, Marius a fost ajutat de o comunitate de țigani din comuna Șoimi, apoi s-a alăturat unei grupări de români, aflați și ei în căutarea unui loc de muncă și care locuiau într-o pădure din apropierea Romei. La Fripta este denumită pădurea unde românii și-au construit barăci. Carabinierii intră doar cu câini și pistoale.

„Înainte am avut colibele pe malul râului, era mai simplu, aveam apă la discreție, dar acolo au tot intrat carabinierii cu buldozerele și ni le-au distrus. Aici nu pot intra cu buldozerul că e pădure, iar carabinierii nu au ei chef să tragă de colibele noastre să ni le distrugă. Unele sunt legate de copaci. Aici e mai bine, pentru că suntem foarte feriți, despre noi știu doar carabinierii. De regulă vin dimineața pe la 6-7. Atunci știu sigur că îi găsesc numai pe cei care nu au de lucru. Cei care muncesc sau își caută de lucru pleacă pe la 5 la depozite. Despre noi se știe că nu furăm. Criteriul după care ne controlează carabinierii sunt mâinile: dacă ai bătături în palmă te lasă în pace!”, mărturisește Marius.

La „depozite”

„Depozitele” sunt locuri în care se adună românii emigranți care caută un loc de muncă în construcții sau în agricultură. Cele pentru agricultură se află în afara Romei, aproape de stațiile mari de autobuze sau la intersecția mai multor drumuri.

Aici, la ora 5:30 în fiecare dimineață, vin românii și așteaptă, afară, în aer liber până în jurul orei 12. Fumează, se adună în grupuri mici, râd, discută, fac schimb de informații.

Punctul culminant este apariția câte unui patron italian. Unii vin cu mașini mari.

„Ne urcă în mașină și ne duc unde au ei nevoie, pe câte unii ne dă jos... Noi urcăm cât mai mulți, apoi el ne dă jos... Când vin patroni mai înstăriți, de regulă ne mai știu și spun unuia dintre noi de câți băieți are nevoie. Și apoi noi ne alegem între noi, că doar ne știm, îți iei tovarăș de încredere ca să nu muncești în locul lui. Cel mai rău e când ai patron afurisit, el te exploatează... sau întârzie cu banii, câteodată nici nu ți-i mai dă, te mai și amenință. Și dacă nu ai spate... asta este, ieși în pagubă!...”, povestește tânărul.

Aceste locuri sunt bine cunoscute de către oficialități, sunt tolerate de către carabinieri. În aceste locuri, vizibilitatea emigranților români este maximă.

„Suntem ușor de vânat aici, dacă vine o razie, rapid ne dă câte o foaie de via (un document prin care imigranții ilegali sunt somați să părăsească teritoriul) la toți. Dacă ai acte românești și ai bătături în palmă nu-ți fac „foaie de via”. Ei știu că noi ăștia, care stăm aici nu furăm, noi vrem doar să muncim”.

Ce fac tinerii bihoreni cu banii strânși în străinătate?

Cei mai mulți își cumpără autoturisme și electrocasnice (televizoare, frigidere, mașini de spălat, etc.). Ații investesc în apartamentele noi din ansamblurile rezidențiale din Oradea sau își construiesc ori repară casele la țară. Sunt extrem de puțini aceia care strâng bani ca să-și dezvolte o afacere pe cont propriu.

(iulie 2021)

Acest articol a apărut în publicația Fermierul bihorean, ediția din iulie 2021.

Autor: MARIANA GAVRILĂ