Istoria calendarului

Calendarul este un sistem elaborat de om pentru a ține o socoteală logică a zilelor, săptămânilor, lunilor și anilor, în acord cu principalele fenomene astronomice, observate direct: poziția Soarelui și a Lunii pe bolta cerească. Cuvântul „calendar” vine de la latinescul „calendarium”, care era o evidență a primelor zile din lună, zise „calende”, când debitorii își plăteau datoriile sau dările. Biblia ebraică – Tora – spune în Geneza 1:14: „Fie ca ele (soarele, luna, stelele) să reprezinte semne, anotimpuri, zile și ani” și, cu adevărat, primele repere pentru crearea calendarului au fost observațiile directe asupra astrelor; ciclurile solare și lunare, după care se făceau lucrările agricole și alternanța zi/noapte care dădeau perioadele muncă/somn. Astfel calendarul astronomic este un mod de divizare a timpului, stabilit după fenomene astronomice ciclice ca fazele Lunii sau mișcarea aparentă a Soarelui sau o combinație a poziției celor două corpuri cerești.

Calendarele selenare sau lunare au fost primele calendare, iar ele luau ca reper mișcarea Lunii în jurul Pământului. Multe milenii înainte de era noastră, sumerienii și babilonienii au fost primii care le-au folosit; au urmat egiptenii, chinezii și evreii, apoi grecii și romanii până în secolul I î.Hr. În epoca noastră mai folosesc acest calendar musulmanii și câteva grupuri din Africa. În acest sistem, luna începe la Luna Nouă, neavând un număr constant de zile; în vechime, alternau luna de 29 zile cu cea de 30 de zile, ceea ce comportă un mare decalaj.

Calendarele solare stabilesc durata unei zile, a celor patru anotimpuri, solstițiile și echinocțiile, în raport cu traiectoria aparentă a Soarelui pe bolta cerească. Astfel de calendare sunt: calendarul egiptean, copt, aztec, mayas, dacic, roman și iulian, calendarul erei creștine, calendarul gregorian, indian și, probabil, va fi calendarul de mâine.

Calendarele antice

Calendarul maya. Înainte de calendarele moderne, au existat cele antice, multe dintre ele uimind prin precizie și complexitate. Un exemplu este sistemul de organizare a timpului folosit de civilizația maya – un aranjament de calendare utilizate în perioada pre-columbiană în America Centrală, în multe comunități din Guatemala și Mexic. El a devenit celebru odată cu presupusa previziune a „sfârșitului lumii”, eveniment care ar fi trebuit să aibă loc pe 21 decembrie 2012. Până la urmă, s-a dovedit a fi doar o interpretare greșită.

Calendarul mayaș utilizează trei sisteme paralele diferite de datare. Acestea sunt: datarea pe termen lung (Calendarul Lung), Tzolkin (calendarul divin, folosit pentru a boteza copiii, a prezice viitorul, anul avea 260 de zile, 13 luni de câte 20 de zile) și Haab (calendar civil cu o relație directă cu lungimea anului).

Calendarul egiptean. Egiptenii se ocupau de studiul astrelor încă din mileniul al cincilea, înaintea erei noastre – respectiv cu vreo șapte mii de ani în urmă. Calendarul lor este unul dintre cele mai vechi din lume, dovadă stând cercurile de piatră descoperite la Nabta Playa. Egiptenii foloseau calendarul cu 12 luni într-un an, erau câte 30 zile/lună, plus 5 zile suplimentare (epagoneme), când se sărbătorea ziua de naștere a zeităților Osiris, Horus, Seth, Isis și Nephthys. Dar aceste sisteme dădeau la câteva decenii o întârziere substanțială, anii respectivi nemaicorespunzând cu anul tropical, necesitând dese corecții, care erau sau nu făcute ordonat la acea vreme. Periodic erau adăugate zile suplimentare, pentru a compensa pierderile acumulate și pentru a face ca răsăritul lui Sirius, care marca începutul creșterii apelor Nilului, să se producă pe 19 iulie. Anul era împărțit în trei anotimpuri de câte patru luni.

Calendarul dacic. Tot 365 de zile avea și anul din calendarul dacilor – unul despre care s-a spus că era mai exact chiar decât cel mayaș. De altfel, se pare că era foarte apropiat de cel actual, având o eroare de numai câteva secunde. Unii istorici susțin că dacii aveau cunoștințe de astronomie avansate față de timpul lor. Există și teoria că sanctuarele circulare de la Sarmizegetusa erau folosite drept calendare, care i-ar fi ajutat pe daci în determinarea cu exactitate a anumitor momente și faze ale Pământului în raport cu Luna sau cu Soarele.

Calendarul roman. Romanii foloseau calendarul cu 355 de zile, plus o lună, zisă intercalaris, între februarie și martie. Împăratul roman Iuliu Cezar, în anul 46 î.Hr., care era anul 708 ab urbe condita (de la fondarea Romei), a adoptat sistemul de calcul egiptean, sistem care s-a numit „calendarul iulian”. Acest calendar a fost folosit de întreaga creștinătate, timp de 15 secole. Și tot de calendarul iulian s-au servit și Sfinții Părinți la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325), la calcularea datei Paștilor.

Anul nou Iulian începea la 25 martie.

Timp de secole, adăugarea lunii suplimentare și durata ei au fost hotărâte de suveranii pontifi, care foloseau acest privilegiu în funcție de necesități: pentru a amâna achitarea datoriilor, pentru a prelungi mandate, pentru a grăbi numirea în funcție a magistraților etc.

Calendarele contemporane

Modul de măsurare a timpului nu este același pe cuprinsul globului. Culturi și religii diferite folosesc calendare diferite. În lume sunt cinci tipuri de calendare: Iulian, Chinezesc, Islamic, Evreiesc și Gregorian.

Calendarul chinezesc. Anul chinezesc are 12 luni a câte 29/30 de zile fiecare. Fiecare lună începe la Luna Nouă. Anul chinezesc începe la a doua lună nouă de după solstițiul de iarnă, undeva între 21 ianuarie și 20 februarie. Acest sistem folosește caracteristicile unei liste de 12 personaje animale, cunoscut mai ales după titulatura de zodiac chinezesc și se repetă la fiecare 60 de ani. Totuși din 1912 și China folosește calendarul gregorian, dar tradițiile se ghidează numai pe datele calendarului chinezesc în toate comunitățile chinezești.

Calendarul islamic. Luna musulmană începe la fiecare lună nouă. Zilele săptămânii sunt calculate în funcție de răsărit și apus, asemănător calendarului evreiesc. Diferența constă în desemnarea sabatului în cea de a cincea zi a săptămânii, numită Jum'a, zi pentru rugăciune (dar nu și pentru odihnă). Jum'a începe la apusul zilei de joi și se încheie la apusul zilei de vineri.

Calendarul evreiesc începe de la crearea lumii. Așadar evreii sunt deja în anul 5778.

Conform indicațiilor biblice, crearea lumii a avut loc în anul 3760 înainte de era noastră, adică înainte de Hristos. Astfel, anul 2017 corespunde în calendarul evreiesc anul 5777 (3760+2017). Anul nou în calendarul evreiesc nu coincide cu 1 ianuarie ci cu prima zi a lunii Tișri. Anul nou la evrei, Rosh Hashanah, a fost pe 20 septembrie a.c. și a început odată cu apusul soarelui. Lunii Tirși din calendarul evreiesc îi corespunde perioada septembrie-octombrie din calendarul nostru. Calendarul civil evreiesc nu corespunde cu cel religios. Calendarul religios începe cu luna Nisan (martie-aprilie), a șaptea din calendarul civil.

Lunile evreiești sunt calculate după sistemul lunar, dar periodic puse în concordanță cu sistemul solar. Astfel, la doi sau trei ani, la cele douăsprezece luni se adaugă încă o lună, repetându-se ultima lună a anului religios, Adar care corespunde lunilor februarie - martie. Această a treisprezecea lună poartă numele de we-Adar. Așadar, anul evreiesc numără douăsprezece sau treisprezece luni. Și cum sărbătoarea numită Purim cade în luna Adar, atunci când anul numără treisprezece luni, sărbătoarea amintită se ține de două ori.

Calendarul Gregorian. La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut o reformă, suprimând zece zile din calendar, astfel încât data de 4 octombrie a devenit 15 octombrie. De atunci calendarul s-a numit „gregorian” sau „ritul nou”. Conform calendarului Gregorian, 1 ianuarie a devenit prima zi a anului.

În 1923, la Consfătuirea interortodoxă de la Constantinopol s-a convenit îndreptarea calendarului gregorian prin adoptarea unui nou sistem al anilor bisecți, adăugând o zi în plus din patru în patru ani, când luna februarie va avea 29 de zile în loc de 28 zile. Calendarul îndreptat, întrebuințat de aici înainte de către ortodocși, se va numi neo-iulian sau constantinopolitan.

Crăciunul pe rit vechi

Nu toate Bisericile au adoptat ritul nou atunci când s-a hotărât schimbarea calendarului, iar cele care au rămas pe calendarul iulian – cu 13 zile în urmă față de cel oficial - încă serbează Crăciunul pe rit vechi, adică pe 7 ianuarie. Acestea sunt: Biserica Rusă, Biserica Sârbă, Patriarhia Ierusalimului, Mănăstirea din Sfântul Munte Athos.

Creștinii ortodocși pe stil vechi sărbătoresc și Anul Nou cu întârziere de două săptămâni, pe 14 ianuarie.

Gata să desființeze Crăciunul ortodox

În România, au existat mai multe tentative de trecere la calendarul gregorian. Una datează din vremea lui Alexandru Ioan Cuza. A doua sincronizare a timpului cu Occidentul s-a încercat în anul 1900. O altă încercare s-a făcut în timpul ocupației germane a Bucureștiului. August von Mackensen a emis o ordonanță care impunea că, după ziua de 19 decembrie 1916, urmează 1 ianuarie 1917. Administrația germană stabilită în capitală și-ar fi dorit ca noul calendar să se aplice atât în probleme laice, cât și în cele bisericești. După socoteala nemțească, rezulta că în 1916 n-ar mai fi existat sărbătoarea Crăciunului. La intervenția înalților oficiali ai Bisericii s-a acceptat o amânare. Apoi o alta, și tot așa, până când armatele germane au plecat din București și reforma calendarului a fost iarăși amânată.

Chestiunea a revenit în actualitate după Unirea din 1918. Transilvania și Bucovina foloseau deja calendarul gregorian, în vreme ce Basarabia și Vechiul Regat măsurau în continuare timpul ca pe vremea lui Iulius Cezar. Socotită după calendarul de la București, unirea Transilvaniei cu România a fost hotărâtă la Alba Iulia în data de 18 noiembrie 1918. Transilvănenii însă erau deja în prima zi a iernii calendaristice. Astfel, au apărut dezordini în administrația și așa răvășită de război. În plus, deosebirile de datare influențau negativ economia națională. Datarea diferită din actele contabile (de pildă datele la care trebuiau făcute plățile către partenerii externi) îngreuna schimburile comerciale. În martie 1919, guvernul de la București a emis un Decret-lege, prin care era adoptat calendarul gregorian. Ziua de 1 aprilie 1919 devenea 14 aprilie 1919.

În 1919, reforma calendarului s-a produs pe cale administrativă, prin decret. Sfântul Sinod a refuzat să adopte noua datare a zilelor anului până în 1924. Astfel, cinci ani au curs în paralel un „timp laic” și altul bisericesc.

Notă. Oricare ar fi durata timpului, știința întrebuințării lui îl va face lung.

(ianuarie 2018)

Autor: MARIANA GAVRILĂ