Mentalitatea de turmă

Suntem oare din ce în ce mai depersonalizați, fără voință, fără raționalitate, în declin?

Mentalitatea de turmă sau spiritul gregar - instinct care determină unele animale să trăiască, să migreze etc. în turme, cete, cârduri - este un fenomen care influențează major comportamentul uman, cu efecte uneori inimaginabile și care se referă la tendința de abandonare a dorințelor și a intereselor personale, de ștergere a personalității individuale, în favoarea grupului, a colectivității. Inclusiv liderul unei colectivități este parte integrantă a acesteia și acționează în aceeași direcție.

În cele mai multe cazuri, mentalitatea de turmă se instalează involuntar, omul având înclinarea/predispoziția de a urma mulțimile, de a se supune voinței generale, fără să se oprească, fără să se gândească și fără a-și da seama ce face. Este vorba de instinctul caracteristic regnului animal de a se mișca și de a acționa în grup, pentru că astfel se creează impresia de securitate, de partajare a responsabilităților, de mai multe șanse pentru supraviețuire sau pentru reușită.

Psihologia mulțimilor

„Comportamentul de turmă” este un termen care s-a aplicat inițial și a fost studiat în lumea animală. Cercetările moderne din domeniul psihologiei sociale, al economiei, sociologiei etc. au preluat conceptul și l-au utilizat pentru a explica diverse manifestări umane.

În 1895, Gustave le Bon, medic, antropolog, psiholog și sociolog francez, într-o carte celebră – „Psihologia mulțimilor” – observa că oamenii, atunci când se reunesc, când au conștiința clară a faptului că aparțin unui grup, nu mai gândesc și nu mai reacționează ca atunci când sunt singuri. Individualitatea (conștientă) dispare, ideile, sentimentele, acțiunile membrilor unei comunități încep să se îndrepte spre aceeași direcție.

Din momentul în care individul are sentimentul apartenenței la un grup, spune Gustave le Bon, el dobândește câteva trăsături, pe care altfel nu le-ar manifesta: iresponsabilitatea, dată de sentimentul unei puteri de neînvins, diminuarea sau chiar dispariția inhibițiilor (se simte în stare de acțiuni pe care singur nu le-ar face niciodată), amplificarea „pasiunilor” comune cu ale grupului, sugestibilitatea și diminuarea conștiinței individuale (nu mai are opinii proprii).

Cum se manifestă spiritul de turmă

Psihologii spun că individul, în mulțime, redevine „primitiv”. Pasiunile care se transmit de la o persoană la alta nu cunosc nici echilibrul, nici calea potrivită. O mulțime care detestă pe cineva este gata să-l sfâșie în bucăți, în împrejurări în care un individ (singur) nu ar face așa ceva niciodată.

Pe de altă parte, pasiunile simpliste sau extremiste ale „turmei”, incapacitatea de a gândi rațional, o fac periculoasă și profitabilă pentru cei care știu să se folosească de asemenea împrejurări. Opiniile și credințele care le sunt sugerate (nu generate de raționament) membrilor grupului sunt acceptate sau respinse în bloc și considerate adevăruri sau erori absolute. Individul poate accepta contradicțiile, discuțiile; mulțimea nu le suportă niciodată.

Mentalitatea de turmă este puternic influențată și de imaginație. Nu faptele, în sine, sunt cele care „cuceresc” mulțimile, ci imaginile „extraordinare”, „fundamentale”, „intense”, care li se oferă, într-o formă simplă, care să devină obsedantă. Un exemplu relevant este legat, de pildă, de felul în care se polarizează susținătorii unui regim politic.

Foarte probabil ca susținătorii unei orientări politice sau alta să nu știe mai nimic despre ideologii, principii, strategii, efecte, dar să fie gata să meargă până în pânzele albe pentru a-și susține favoriții, dacă aceștia le oferă „imaginile” așteptate. Nu întâmplător se spune că cine cunoaște arta de a impresiona imaginația mulțimilor cunoaște și arta de a guverna.

Liderul și mentalitatea de turmă

Intervine apoi și rolul liderului, pentru că mulțimea are întotdeauna nevoie de un lider, care să o mențină și să o organizeze și care, de obicei, aparține grupului, a fost el însuși mai întâi „condus”, ca orice membru al grupului.

Gustave le Bon identifică două tipuri de lideri – „retorul” (maestru în arta discursului) și „apostolul”.

Un „retor” nu este pe deplin angajat în cauza pe care pretinde că o apără. Poate să creadă în „cauza” respectivă, dar el își va apăra, în același timp, propriile interese. Influența unui „retor” poate fi decisivă, dar trecătoare.

Un lider „apostol” este în întregime convins de ideea pe care o apără, crede în ceea ce spune și, spre deosebire de „retor”, el nu caută tot atât de mult interesul personal. Poate să se sacrifice pentru ideile sale și poate să conducă mulțimea la excese – eroice sau/și violente (linșajul, de pildă).

Liderul nu este un om „de gândire”, ci unul „de acțiune” – trebuie să inoculeze convingeri, prin afirmare, repetare, sugestie, să măgulească dorințele mulțimii și pasiunile celor care-l ascultă, situație pe care Platon, în antichitate, o numea „demagogie”, concept valabil și astăzi.

Paradoxal, discursul liderului nu trebuie să fie rațional, profund, autentic, ci să ofere slogane, să fie repetat insistent, până este acceptat ca adevăr, să nu ofere dovezi credibile, ci să stârnească pasiuni, să formeze curente de opinie, astfel încât nimeni să nu înțeleagă de unde a venit ideea inițială, dar impresia să fie că e ceva ce se știa dintotdeauna.

Însă, de îndată ce ideea sau puterea liderului începe să fie „discutată” în mulțime, prestigiul său se prăbușește, fascinația dispare, la fel și succesul. Doar câteva figuri istorice, înzestrate cu un prestigiu „personal”, nu cu unul „fabricat”, au reușit să supraviețuiască în memoria generațiilor următoare.

Nietzsche și Sigmund Freud

Sigmund Freud, „părintele” psihanalizei, a fost unul dintre cei mai aspri critici ai „mentalității de turmă”. El era convins că spiritul gregar sau mentalitatea de turmă, care se bazează pe o ștergere a personalității conștiente a fiecărui individ și deblocarea minții inconștiente, în beneficiul grupului din care face parte, se află la originea fenomenelor de recrutare ideologică, de propagare a zvonurilor, a mișcărilor de stradă, a hărțuirii morale etc.

Nietzsche, unul dintre cei mai importanți filosofi al secolului al XIX-lea, la rândul său, a criticat cu înverșunare mentalitatea de turmă, considerând că „moralitatea este doar instinctul gregar individual”, aceasta fiind una dintre cauzele „neliniștii” veacului, susține filosoful, pentru că „europeanul a devenit un animal gregar, o ființă docilă, bolnăvicioasă, mediocră”, supunându-se fără să se gândească, lăsându-se condus „ca o oaie în turmă.”

Arta de a asculta, temele puternice, atitudinea convingătoare trebuie să înlocuiască arta de a comanda. Împotriva mentalității de turmă, Nietzsche a îndemnat „spiritele libere” să practice individualismul aristocratic, bazat pe o morală a voinței.

Teoria depersonalizării

Teoria depersonalizării susține că, în interiorul unei mulțimi, anonimatul, surescitarea, unitatea de grup duc la abandonarea sau diminuarea sinelui și, uneori, chiar la comportamente antisociale. Este celebru un experiment făcut în 1971, de către psihologul Philip Zimbardo, la închisoarea Stanford, care a relevat aspecte surprinzătoare legate de psihologia umană.

Au fost aleși, pentru experiment, 24 de voluntari, studenți, persoane sănătoase fizic și psihic, cărora li s-au atribuit, aleatoriu, roluri de gardieni și de deținuți, locul desfășurării experimentului fiind într-o falsă închisoare din subsolul Universității Stanford.

„Gardienilor” li s-a cerut să apeleze la diverse mijloace de tortură psihologică, prin care să inducă „deținuților” sentimente de teamă, de neputință, de depersonalizare. Unii „deținuți” s-au supus regimului impus, alții au încercat să-i hărțuiască pe „gardieni”.

După numai șase zile experimentul a fost oprit, pentru că tensiunile atinseseră cote maxime, concluziile fiind că persoane perfect normale pot deveni extrem de agresive, în anumite medii, pozițiile și rolurile sociale influențează semnificativ comportamentul unui individ și reprezentarea acestuia despre ceea ce este moral, legitim, legal, acceptabil etc.

Exemple de manifestare

Există nenumărate contexte care favorizează manifestarea și amplificarea spiritului gregar – rețelele sociale, mass-media în general, scena politică, grupurile profesionale, grupurile etnice, comunitățile LGBT etc. Acum, mai mult ca oricând, trăim într-un context în care crizele generate în mentalitatea colectivă pot duce la o înfrângere dramatică a inteligenței.

E de ajuns să ne gândim la polarizarea societății, din diverse pricini (politice, geo-politice, economice, medicale), la copierea unor comportamente în perioada de lockdown, acum cu conflictul dintre Rusia și Ucraina ș.a.m.d. Câți dintre noi nu s-au vaccinat pentru că, procedând astfel, și-au creat impresia de protecție, de solidaritate, de mai puțină responsabilitate, având iluzia că acela este drumul care trebuie urmat? Sau,  câți dintre noi, la începutul pandemiei, a războiului, nu s-au repezit să-și facă provizii, pentru că și mulți alții făceau la fel? Doar că, în toată perioada asta de criză, unii și-au triplat cifra de afaceri, alții continuă s-o facă. Cum au procedat? Să exemplificăm cu o parodie:

Gheorghe are o patiserie. Vede că toți șmecherii, de la benzinării, de la farmacii, de la supermarketurile astea străine, fac bani grei în perioada asta de criză și vrea și el să profite de situație. Se duce la un consilier de business și-l întreabă ce să facă. Consilierul îi spune:

- Mâine dimineață, anunță-ți clienții că toți covrigii vor costa în curând 6 lei, postează anunțul și pe facebook și mergi pe mâna mea.

Face Gheorghe cum l-a sfătuit consilierul și vinde două zile la covrigi cu 2 lei de-i sună apa în cap. Toți clienții lui sunt nemulțumiți de o viitoare creștere a prețului. Merge iar la consilier și acesta-i spune:

- De mâine, pune prețul covrigilor la 4 lei.

Gheorghe schimbă prețul covrigilor de la 2 lei la 4 lei, iar clienții sunt atât de mulțumiți și recunoscători că Gheorghe a scumpit covrigii cu doar 2 lei încât cumpără chiar mai multe decât înainte, ba, vin și din satele vecine să stea la rând la patiseria lui.

Evoluția și mentalitatea de turmă

Psihologii nu pot să spună cu certitudine, astăzi, dacă mentalitatea de turmă, tot mai vizibilă în diverse contexte sociale, este doar expresia unui instinct care, în momente de criză, iese la suprafață din adâncurile subconștientului sau dacă se întâmplă un fapt paradoxal – acela că, în pofida progresului științific, tehnologic, a bunăstării etc. - inteligența umană scade vertiginos, punând în pericol și evoluția lumii contemporane și a generațiilor următoare.

Într-un film documentar șocant, din 2017 - „Demain tous crétins?” (Mâine, toți proști?) - realizat de Art France și Muzeul de Istorie Naturală din Paris, se arată că există, în prezent, o mulțime de factori care pot conduce spre o abrutizare colectivă, în absența unei gândiri responsabile – carențe în educație, comportamente nocive, conformismul, obediența ridicată la rang de virtute, în scopul obținerii unor avantaje, diplome obținute fără competențe reale, înstrăinarea de sine, absența empatiei, violența fizică, verbală, etc.

Conștientizarea existenței acestui fenomen – mentalitatea de turmă sau spiritul gregar – ar trebui să fie ca o punere în gardă în legătură cu realitatea în care trăim, să fim mai atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, să analizăm ceea ce suntem, cum suntem și să acționăm în funcție de ceea ce ne dictează conștiința individuală. Am putea avea, în felul acesta, o șansă de a ne proteja libertatea, puterea de decizie, individualitatea, refuzând manipulările de tot felul.

(iunie 2022)