„Produs în România” interzis pe rafturi!

Este revoltător, dar cât se poate de adevărat! În plină pandemie, demnitarii țării au votat o lege prin care au interzis folosirea etichetei „Produs în România” pe rafturile magazinelor și au eliminat obligația supermarketurilor de a achiziționa marfă în cotă de 51% de la producătorii autohtoni. Asta în condițiile în care nici jumătate din ce mănâncă românul nu e „Made in Romania”. Actul normativ a fost promulgat, luna trecută, mai 2020, de președintele Klaus Iohannis, fără comentarii. Autoritățile române au adoptat aceste modificări legislative ca și cum ar fi vrut să treacă neobservate. „Concluzionăm în urma celor întâmplate că am fost „vânduți” celor care au putere economică și că cei care trebuiau să ne apere au ales alt stăpân, mai generos”, spun membrii Uniunii Salvăm Țăranul Român.

Practic, potrivit legii nr. 28/2020 privind comercializarea produselor alimentare care a intrat în vigoare din data de 16 mai, românii nu mai au voie să-și promoveze produsele alimentare autohtone, în propria țară, mai cu seamă în marile lanțuri de magazine.

Mai exact, la o solicitare mai veche a Comisiei Europene care amenința cu declanșarea procedurii infringement, Camera Deputaților, ca for decizional, a abrogat obligația din Legea 321/2009 prin care retailerii trebuiau să pună la dispoziția cumpărătorilor produse românești în procent de minim 51% și, în plus, au scos definițiile de carne românească̆ (carnea provenită de la animale crescute în fermele din România) și produs românesc (produs obținut pe teritoriul național din materii prime de bază provenite în proporție de 100% din fermele din țară) și, mai mult, au creat o serie de facilități la plată în favoarea retailerilor occidentali.

Fermierii români nu sunt atât de deranjați de scoaterea procentului de 51% produs românesc la raft, care oricum nu se respecta, ci de faptul că sunt împovărați de forme ascunse de taxare practicate de retaileri și că termenul de plată al produselor livrate de procesatorii români a fost mărit de către parlamentari de la 7 zile la 14, respectiv 30 de zile.

„O parte dintre aleșii noștri au înțeles să modifice și ce trebuie și ce nu, că dacă tot s-au apucat de treabă și trebuie să repare, de ce să nu strice? În consecință, nu poate fi vorba decât de un dezinteres cras față de producătorii agricoli români, iar tot ceea ce ni se promite se face numai la nivel declarativ, dar în mod concret nimic”, spun reprezentanții Uniunii Salvăm Țăranul Român, din care fac parte 14 entități agricole.

Glasul țăranului român

În acest „război” al modificărilor legislative și al diverselor decizii guvernamentale, din ce în ce mai multe organizații din agricultură au început să se alieze. Uniunea Salvăm Țăranul Român a trimis, recent, o scrisoare deschisă adresată parlamentarilor români, Ministerului Agriculturii, prin care țăranii, micii fermieri, solicită modificarea de urgență a legii. Redăm din textul scrisorii:

„Efectele acestor modificări au început deja să apară. Am primit ecouri de la producători, că sunt pregătite spre semnare anexe care prevăd refacturarea unor procente din cifra de afaceri și care pot însemna pierderi semnificative pentru aceștia.

Aceste taxe sunt mascate prin diverse explicații cum ar fi adăugarea acelui procent la prețul de vânzare, când, matematic, calculele arată cum producătorul pierde, și prin creșterea prețului, consumatorul, de asemenea.

Înțelegem că reprezentanții marilor lanțuri urmăresc interesele acționarilor lor, dar în același timp, am considerat că aleșii noștri veghează pentru respectarea drepturilor noastre, căci „acționarii”, în acest caz, suntem noi, cei care producem mâncare, plătim taxe și contribuim la bunăstarea comunităților în care ne desfășurăm activitatea ca adevărați factori de economie socială.

Mai mult, majoritatea parlamentară a scris „după dictare” o lege care avantajează strict comercianții, pe producători în niciun fel și a încercat să arunce găina moartă în curtea vecinului, sugerând că este o lege inițiată de către partidul aflat la guvernare, dar au uitat că țăranul român nu e prost!

Concluzionam în urma celor întâmplate că am fost „vânduți” celor care au putere economică și că cei care trebuiau să ne apere au ales alt stăpân, mai generos.

Vom pierde noi, cei care pentru unii reprezentăm doar cifre și consumatorii care își doresc să găsească marfă românească la raft, dar ei, cei puternici, nu vor pierde niciodată!”

Soluția ministrului MADR: Îți iei copilul de mână și cauți mere românești

La finele lunii trecute, aflat într-o vizită de lucru la ferma unui neamț din comuna Tinca, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a explicat că o modalitate de promovare a produselor autohtone este educația, prin cumpărător. Fie producătorii se asociază și devin puternici ca și cooperatori și reușesc să negocieze cantități pe care să le vândă în supermarket, fie cumpărătorul responsabil și îngrijorat de ceea ce se întâmplă cu truda țăranului român caută și cumpără doar produsele românești.

„Cu copilul de mână, se duce și întreabă: - Aveți mere românești? - Nu. Pleacă. Până găsește mere românești. Și dacă românii îngrijorați am face chestia aceasta, vă spun eu că în două luni toate magazinele o să caute să aibă produse românești. Deci cheia este și la noi. Dar întreabă unii: Știți că produsele românești sunt mai scumpe? Ok și ce-i dacă sunt mai scumpe? Dacă chiar suntem îngrijorați de ceea ce se întâmplă, cumpărăm produse românești, pentru că cei cinci lei dați pe kilogramul de mere rămân toți cinci în țară și un leu se întoarce la noi, în spital, în școală, în pensii sau salarii. Cei doi lei pe care îi dăm pe un produs străin se duc însă toți afară”, a menționat Adrian Oros.

În opinia lui, nu trebuie să fii mare economist ca să înțelegi, trebuie doar să gândești pozitiv. Așa cum se întâmplă și în alte țări.

„De ce? Pentru că și acasă și în familie – eu am frați în Canada și în Franța – li se spune copiilor tot timpul ce bune sunt produsele franțuzești, ce bune sunt produsele americane. Ei nici nu își pun problema să cumpere altceva. Doar dacă nu găsesc ceva. Și de aceea produsele lor se vând mai întâi. Fără să pună etichete, fără să sfidezi reguli europene,” a spus acesta.

În Europa, afirmă ministrul, lucrurile acestea se fac mult mai inteligent, prin notificarea de scheme de calitate. La noi în țară însă...

Ministrul a precizat că legea 28/2020 privind comercializarea produselor alimentare, din 16 mai, este aberantă și că s-a depus, în regim de urgență, o modificare cu două puncte: termenul de plată și posibilitatea de a percepe legal servicii și taxe.

Să vindem cantinelor de stat

Recent un grup de parlamentari PSD a venit cu o altă inițiativă legislativă care prevede ca unitățile militare, spitalele, cantinele sociale, școlile, penitenciarele și alte instituții publice să fie obligate să cumpere numai bunuri alimentare de producție internă, realizate exclusiv din materii prime românești.

De asemenea, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va întocmi „lista producătorilor care pot livra produse realizate exclusiv din materii prime românești” și o va publica pe site-ul ministerului, susțin autorii proiectului.

Nu se poate, zice ministrul Agriculturii. „Statul nu se poate implica să cumpere și să vândă pentru că dă peste cap piața agricolă care și așa nu-i încă așezată”, a spus ministrul Adrian Oros într-o postare pe rețelele de socializare.

Ministrul Oros recunoaște că România pierde anual doar pe zona de produse agroalimentare peste un miliard de euro în fiecare an: „Noi exportăm produse de bază și animale vii, adică exportăm subvenții, și importăm hrană procesată, cu mare valoare adăugată. Exportăm grâu și importăm aluat și făină, exportăm soia și importăm șroturi de soia pentru animale; exportăm legume și importăm conserve”, a declarat acesta și a promis, la Oradea, că va face, va susține și va încuraja producătorii români, dar nu acum, ci din 2023 încolo. „O să facem punctaje avantajoase pentru cei care sunt în cooperative. Știu că sperie pe multă lume, dar cooperativele sunt singura soluție reală pentru cei mici și mulți care știu să producă, dar nu pot să vândă. Că nu au putere de negociere nici cu marii retaileri, nici cu cei de la care își procură inputuri. (...) Vom încuraja în noul Program Național Strategic, din 2023 încolo, dar și în acești doi ani de tranziție, asocierea, procesarea, depozitarea și ferma de familie”, a ținut să sublinieze ministrul Adrian Oros, în cadrul unei conferințe de presă.

Cum am ajuns la mâna importatorilor

Fermierul bihorean vă prezintă o scurtă istorie a evenimentelor din ultimii 30 de ani, când și cum au pătruns retailerii occidentali pe piața alimentară din România.

Se știe că în Republica Socialistă România totul aparținea statului: industrie, agricultură, turism, păduri, lacuri, până și proprietatea personală era limitată. Regimul comunist permitea românilor, persoane fizice, să aibă o locuință, primită de la stat, bunuri de folosință casnică, produse în fabricile aceluiași stat și eventual un autoturism, bineînțeles doar de producție națională, cumpărat tot de la stat, pe lungi liste de așteptare.

În agricultură, teoretic, România putea să hrănească peste 80 de milioane de oameni. Practic, pe parcursul a trei decenii, am fărâmițat pământurile, am distrus instalațiile de irigat, am tăiat livezile și plantațiile de viță de vie, am desființat fermele zootehnice.

La începutul anilor '90, cea mai importantă preocupare a românilor era cum să privatizeze țara, adică să o desfacă în bucățele mici și fiecare să își ia acasă partea care i se cuvenea.

Cei mai pragmatici au rezolvat problema în felul lor, unii s-au pus și au demolat CAP-urile patriei încărcând cărămizile și ce au mai găsit pe acolo în căruțe, au luat până și dalele de la digurile de irigații și, ducându-le acasă, le-au pus prin curți, să nu se murdărească pe picioare, iar din conductele pentru apă și-au făcut fose septice. Au dărâmat fermele zootehnice și și-au împărțit animalele între ei.

În anii de glorie, spre exemplu, la Brașov un tractor se fabrica la 9 minute. Se făceau exporturi în peste 120 de țări. În februarie 2007, guvernul Tăriceanu a decis lichidarea fabricii. Mândria UTB a dispărut definitiv după 82 de ani.

Calul și boul revin din nou ca bază în agricultură. Țăranul român simte că nu mai poate și începe să-și lase pământurile pârloagă. Oameni cu putere de muncă pleacă din țară să lucreze pe la fermele agricole străine, dobândind, la scurt timp, statutul de „sclavii Europei”.

Între timp, românul a învățat să cumpere cu portbagajul, pe model european: carne din Germania, roșii din Spania, cartofi din Franța, ardei din Olanda, mere din Polonia, iar ceapa… trufanda exotică de Egipt. Până și lapte bem în mare parte din Ungaria, Italia sau Cehia.

Povestea unui oraș mic

A fost odată un oraș mic. În acest mic oraș, oamenii își făceau cumpărăturile la câteva mici magazine, își cumpărau fructele și legumele din piață, hainele de la mici croitori sau fabricate local și își construiau casele cu mici constructori din zonă. Câțiva mici comercianți au început să prospere și au început să investească bani în construcții, în propriile magazine sau în noi afaceri generând noi afaceri. Alți mici întreprinzători au acoperit noua cerere cu firme mici de construcții, cu mici sere și evident au angajat parte din populația orașului. Încet-încet, orașul nostru se dezvolta și începuse să se formeze o micuță clasă de mijloc a cărei putere de cumpărare creștea de la an la an.

Într-o zi, în centrul orașului, un lanț internațional de supermarketuri a venit și a deschis un imens magazin. În același timp, agresiv, pe toate televiziunile, locuitorilor micului oraș li se inducea un stil de viață extravagant, strălucitor, insinuându-se asta în mentalul colectiv în cel mai pervers mod după lungi studii de psihologie socială. Practic, un nou mod de viață.

Prima dată, oamenii au mers din curiozitate la noul, luminosul și uriașul magazin. Era ceva ca în filme, ca în modul de viață văzut la televizor. Acest magazin era o parte din iluzia prosperității și a unei vieți la care ei nu ajunseseră încă. După aceea au observat că produsele vândute aici erau mai ieftine decât la vechile băcănii de unde își cumpărau cele necesare. Încet-încet, orbiți de mulțimea produselor și veselia culorilor de pe ambalaje, au început să cumpere mai mult și mai mult.

Disperați, micii comercianți au constatat că volumul vânzărilor le scădea pe zi ce trece. După un timp, însă, supermarketul a început să scadă prețul și să facă promoții, în mod ciudat, chiar la produsele care mai rezistau la magazinele autohtone. Micii comercianți au fost nevoiți să închidă prăvăliile definitiv. Bătălia pentru prețuri s-a ascuțit și mai mult susținută de un mediu politic incompetent. România a adoptat celebrul „Codex Alimentarius” menit să susțină ieftinirea produselor din supermarket.

Prețurile în supermarket au scăzut și mai mult. Mezelurile se puteau face acum din resturi și adaosuri chimice, carnea nu mai era perisabilă injectată cu chimicale, legumele rezistau de acum o lună și erau perfecte, conservele nu mai erau conserve, hainele au început să fie aduse din China, Bangladesh și alte țări la prețuri mult mai bune ducând astfel la desființarea croitoriilor locale.

Sute de afaceri locale au dat faliment. Țăranii și-au părăsit câmpurile și și-au abandonat serele. Toată agoniseala oamenilor din micul oraș s-a dus pe mâncarea importată învelită-n celofan. Banii încasați pe cumpărături au fost transferați în alte țări și nu s-au mai întors în economie niciodată. Miniștrii importanți în guverne se lăudau cu noile investiții străine compensând în același timp cu împrumuturi lipsurile din bugete și neînțelegând ce se întâmplă, preocupați mai mult de propriile afaceri-căpușă sau de furtișaguri.

Acum magazinul din centrul orașului mic arată vechi și obosit. Și-a atins obiectivul. A secat financiar mica comunitate și nimeni nu mai pune preț pe calitate. Marfa este din ce în ce mai proastă și mai puțin diversificată.

Producătorii internaționali domină rafturile cu „mâncarea zombie”. Populația rămasă s-a îmbolnăvit din cauza alimentației chimizate și lipsită de valoare nutritivă. Cei care au rămas sunt îmbătrâniți, clădirile sunt în paragină, blocurile sunt pe jumătate nelocuite.

În concluzie: Această poveste tristă este adevărată. Am putea să o extrapolăm la nivelul întregii Românii. Un lucru e cert: industria e pe butuci, ne-a mai rămas agricultura, atâta cât mai avem, ea este șansa noastră. Asta ar însemna pentru noi toți mâncare de calitate, locuri de muncă, putere de cumpărare, ceea ce s-ar traduce prin boom economic, dar cu bătaie lungă.

Și mai avem ceva: avem o putere incredibilă pe care nu o folosim. Puterea de a alege. Imaginați-vă ce s-ar întâmpla dacă de mâine nu am mai merge să cumpărăm nimic din supermarketuri. Imaginați-vă ce ar fi dacă de mâine am cumpăra atent doar produse și servicii românești. Încet-încet, micile afaceri ar prinde viață, s-ar crea mai multe locuri de muncă, ar crește prosperitatea socială, nivelul impozitelor, masele de manevră electorală s-ar reduce și, în final, am trăi mai bine.

Însă, din păcate, supermarketurile se extind în continuare peste tot, în fiecare orășel, în fiecare cartier, în fiecare comună. Acestea sunt, de fapt, adevăratele malaxoare care distrug micile afaceri, acestea sunt țevi prin care se scurg banii în afara României.

Cine asigură hrana românilor

„Dacă în toamna trecută discutam despre aplicarea legii privind prevenția risipei alimentare și eram prima țară care am aplicat această directivă, acum ne confruntăm cu stocuri. Avem stocuri foarte mari la carnea de pasăre, la carnea de porc, la vită și la produsele lactate”, a spus ministrul Agriculturii la întâlnirea de la Oradea. În toată această perioadă de mai bine de două luni de pandemie, producătorii bihoreni au stat cu alimentele proaspete în pragul fermelor, fără să-i știe nimeni, fără să fie cineva interesat să le cumpere.

Așa se face că, după 30 de ani de strategii agricole, suntem tot la mâna importatorilor. În concurența cu coloșii care investesc bani grămadă, micul agricultor se simte abandonat, neputincios, distrus. Mai mult încurcați decât ajutați de autorități, unii reușesc totuși să fie rentabili: dar înțeleg că n-au cum să se războiască cu marile lanțuri de magazine străine.

În schimb, cei mai mari retaileri occidentali care fac legea în România - care dictează prețul, proveniența și calitatea alimentelor pe care le consumă românii - și-au triplat veniturile.

Cu cine ne batem?

Profi este un lanț de supermarketuri și magazine de proximitate (peste 1.000 în România), deținut de către fondul de investiții Mid Europa Partners.

Mid Europa, care a preluat operatorul de servicii medicale private Regina Maria, este unul dintre cele mai importante fonduri de investiții orientate pe Europa Centrală și de Est și Turcia, administrând fonduri în valoare de peste 4,2 miliarde de euro. Mid Europa mai deține în domeniul medical două lanțuri de laboratoare (unul în Slovacia și Cehia și unul în Polonia), o rețea de clinici în Turcia și un producător de suplimente alimentare și vitamine.

Kaufland este un lanț de hipermarketuri din Germania, parte a grupului Schwarz, care deține și retailerul de discount Lidl. Kaufland este prezent în România din anul 2005, și avut în anul 2011 afaceri de 1,3 miliarde euro la nivel local, fiind cel mai mare lanț de hipermarketuri, urmat de Carrefour și Metro, după valoarea vânzărilor. Kaufland este primul lanț de hipermarketuri care a intrat în orașele mici din România.

Lidl este un lanț de magazine de tip discount fondat în Germania, operat de concernul Lidl Stiftung & Co. KG. În România, compania este prezentă din 2005 prin divizia Kaufland.

Penny Market este un lanț de supermarketuri german deținut de Rewe Group, o companie multinațională cu sediul în Köln, care activează în domeniul retail și al turismului. Este al doilea retailer ca mărime din Germania și operează sub diferite mărci ca Rewe, Billa, Penny Market, Toom, DER. În România deține circa 250 de magazine.

Metro este un retailer german multinațional. A deschis primul hipermarket Real în 2006 la Timișoara. În 2018, Metro avea în România o rețea de 640 de magazine de proximitate în sistem de franciză „La Doi Pași”, din care jumătate se aflau în mediul rural.

Carrefour este o corporație multinațională franceză specializată în retail. În România, Grupul Carrefour deține peste 370 de magazine din țară, cât și portalul unic www.carrefour.ro și platforma Bringo, disponibilă gratuit în Google Play și App Store, în 24 de orașe. La începutul acestei luni, Grupul francez a preluat Wellcome Taiwan cu 224 de magazine de proximitate în Taiwan unde mai are alte 137 de magazine, dintre care 69 magazine de proximitate sub brandul Market. Practic, Taiwanul se află la egalitate cu România în privința numărului de magazine Carrefour. (Taiwanul este o insulă situată la circa 180 de km de China. De jure, insula Taiwan n-a fost niciodată separată de China, ea aparținându-i cel puțin din 1945. De facto însă, Taiwan-ul se declară un stat independent).

Auchan Retail Internațional este o altă companie franceză care, în 2012, a cumpărat activitățile hipermarketurilor Real, filială a grupului Metro, în Europa de Est pentru suma de 1,1 miliarde de euro. Este vorba de 91 de hipermarketuri dintre care 20 din cele 24 în România, 54 în Polonia, 14 în Rusia și 3 în Ucraina. În 2019 se retrage din Italia din cauza pierderilor.

Selgros Cash & Carry SRL este o societate a grupului TransGourmet, controlat 100% de compania Coop Elveția, una din cele două mari cooperative elvețiene care deține diverse capacități de producție, terenuri agricole și lanțul de magazine Coop. Compania a intrat pe piața din țara noastră în anul 2001. Selgros deține în prezent 91 de magazine, 43 în Germania, 17 în Polonia, 9 în Rusia și 22 în România.

(iunie 2020)

Acest articol a apărut în publicația Fermierul bihorean, ediția din iunie 2020

Autor: MARIANA GAVRILĂ