Fermieri, asociați-vă!

În momentul de față, umanitatea se confruntă cu multiple crize, pe mai multe planuri, care se manifestă simultan. Cei mai mulți se gândesc la pandemie, alții sunt îngrijorați de criza energetică, nici pe partea de alimente nu stăm foarte bine, însă cea mai groaznică criză care ne paște pare să fie criza de nervi.

Din punctul de vedere al guvernanților, poporul român este bun doar să plătească taxe și impozite, să furnizeze forță de muncă peste hotare și să mănânce ce refuză alții.

Pentru fermierii români, 2021 a fost un an de coșmar. Cu o piață sufocată de importuri, cu o explozie a prețurilor la îngrășăminte, combustibili și input-uri, cu subvenții destul de subțiri și cu niște guvernanți cărora nu le pasă, micul producător nu-și mai găsește locul în agricultura românească.

Tot mai mulți lideri din domeniul agricol atrag atenția că în perioada următoare o bună parte din fermele românești ar putea fi abandonate.

„Vom produce mai puțin și mai scump, ceea ce este în dezavantajul consumatorului român, care nu își permite cumpărarea de produse alimentare mai scumpe cu circa 40%, știut fiind faptul că salariile nu au crescut în ultimii doi ani, iar inflația a ajuns la 8%. Prețul alimentelor crește și această creștere nu se regăsește în buzunarul producătorilor, ci pe întregul lanț până la consumator”, explică președintele Asociației Fermierilor din România, Daniel Botănoiu.

Pe de altă parte, președintele Federației Naționale Pro Agro și fondator al Alianței pentru Agricultură și Cooperare, Ionel Arion, consideră că în doi - trei ani vom asista la falimente în agricultura românească și la preluări abuzive de ferme, dar și la „o resetare mondială a proprietății”, cele mai afectate fiind fermele mici.

Sorin Minea, președintele Federației Patronale Române din Industria Alimentară (Romalimenta), consideră că România are capacitatea să producă alimente cât pentru patru țări de dimensiunea ei, astfel că zvonurile apărute în ultima vreme cu privire la o posibilă criză alimentară sunt total nefondate. „Astfel de zvonuri nu fac decât să avantajeze magazinele, care beneficiază de vânzări mai mari și pot să crească prețurile datorită acestor zvonuri”, susține fermierul.

Poate nu vor dispărea produsele de pe rafturi, dar vom da mai mulți bani pe ele - asta e limpede. Însă, în acest context, singura șansă de supraviețuire a micului agricultor român este asocierea.

Fermierul bihorean vă prezintă cea mai populară formă de asociere: cum se înființează o cooperativă agricolă, care sunt avantajele și facilitățile fiscale, câți membri și ce acte sunt necesare.

Dar mai întâi, să vedem cum stă la ora actuală agricultura românească.

La mâna străinilor

Potrivit unui studiu al AGRO Intelligence, fermierii români mai dețin în proprietate sau arendă sub jumătate din suprafața de teren arabil al țării. Cele mai multe suprafețe agricole se află în proprietatea fondurilor de investiții și companiilor din afara țării.

Când sunt întrebați, reprezentanții statului ridică din umeri și spun că nu au o situație exactă. Sunt vehiculate doar niște statistici care se referă la persoanele fizice străine, însă în realitate, majoritatea cetățenilor străini au cumpărat sau au concesionat suprafețe mari de terenuri prin intermediul societăților comerciale înregistrate în România.

O situație mai clară vom avea, probabil, după ce vor fi prelucrate toate datele din recensământul agricol.

Până atunci, din datele Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură rezultă că, doar primii 20 de proprietari străini de terenuri, adică cei care primesc și subvenții APIA, dețin în total o suprafață de 248.683 de hectare, adică aproape cât întreaga suprafață agricolă a județului Bihor.

În sudul țării, suprafețele mari din terenul agricol au fost adjudecate de către șeici arabi, companii germane și turci.

De exemplu, arabii de la Al Dahra, o multinațională din din Emiratele Arabe Unite, care a cumpărat vara acesta Agricost, cea mai mare fermă de cereale din țară, se laudă că vor cumpăra România bucată cu bucată. Stăpâni deja pe Insula Mare a Brăilei, șeicii de la Al Dahra au anunțat că în următorii cinci ani vor investi încă 500 milioane de dolari în agricultura României, pe lângă ferma de 57.000 de hectare pe care tocmai au cumpărat-o.

Pe terenurile agricole din Câmpia de Vest se bat italienii cu ungurii. „În sectorul agricol românesc sunt deja prezente aproximativ 800 de companii italiene. Suntem primul investitor în terenuri agricole, într-o țară în care bună parte din suprafață este deținută de străini”, a declarat recent Ambasadorul Italiei la București, Alfredo Maria Durante Mangoni, într-un interviu acordat publicației Nordest Economia.

Potrivit ambasadorului italian, după București și Ilfov, a doua provincie ca număr de companii italiene este Timiș, urmată de Arad, Bihor și Cluj. „Există un spațiu în creștere pe piață pentru agro-mecanica italiană și, mai la general, pentru agritech și tehnologiile din lanțul alimentar, cum ar fi cele pentru lanțul frigorific”, a mai spus Mangoni.

În Bihor, ambițiile latifundiarilor din Italia și Ungaria le sunt oarecum încurcate de cei vreo patru - cinci fermieri din prima generație, antreprenorii locali în agrobusiness și care se ambiționează să reziste în continuare pe piață.

Îngenunchiați de importuri

De mai bine de un deceniu, nemții, francezii și italienii sunt cei mai mari retaileri occidentali care fac legea în România. Ei dictează prețul, proveniența și calitatea alimentelor pe care le consumă românii. Și lanțurile lor de magazine se extind în continuare peste tot, în fiecare orășel, în fiecare cartier, în fiecare comună. Acestea sunt, de fapt, adevăratele malaxoare care distrug micile afaceri, acestea sunt conducte prin care se scurg banii în afara României.

Conform unui clasament realizat recent de Institutul Național de Statistică, piața produselor alimentare din România este sufocată cu mărfuri de import, a căror valoare depășește 4 miliarde de euro doar în prima jumătate a anului 2021. La miliardele din buzunarele retailerilor occidentali a contribuit din plin și politica statului român.

În urmă cu doi ani, autoritățile române au decis ca marii comercianți de alimente să nu mai fie obligați să achiziționeze produse de la producătorii autohtoni. De asemenea, prin lege a fost eliminată și obligația de a acorda spații distincte de expunere și vânzare produselor românești și tot atunci a fost scoasă și eticheta de „produs românesc” (produs obţinut pe teritoriul naţional din materii prime de bază provenite în proporţie de 100% din fermele din România).

Anul trecut, după decizia de închidere a piețelor, luată de Guvernul Ludovic Orban, pe motiv de pandemie, afacerile micului producător s-au prăbușit. Românii s-au obișnuit să-și umple portbagajul din marile magazine. Cumpărătorii s-au mutat în supermarketuri și nu au mai revenit, spun piețarii bihoreni.

În această toamnă, după luni întregi de muncă, o bună parte din agricultorii autohtoni și-au lăsat marfa să putrezească pe câmp, alții au stat cu alimentele proaspete pe tarabele din piețe sau în pragul fermelor, fără să fie cineva interesat să le cumpere.

Cei mai afectați sunt legumicultorii care s-au dus pe stimulentele de 2.000 de euro promise de ministrul figurant de la Agricultură, Adrian Oros. După repetate amânări, acesta a acceptat, până la urmă, să subvenționeze prin programul „Legume în spații protejate” doar legumele valorificate pe piață în perioada 2 noiembrie – 2 decembrie.

Oamenii s-au apucat de treabă în solarii, însă acum, la recoltare, s-au trezit că n-au unde să vândă. „Programul ăsta e făcut să ne blocheze, să ne distrugă, nu să ne încurajeze, fiindcă n-avem cui vinde”, zice un legumicultor din Avram Incu.

Până și gospodinele și-au schimbat obiceiul. Au cumpărat zacuscă, murături și compoturi gata făcute, direct de la raftul din supermarket.

Suntem paradoxul Europei

„Măi, românilor! Puteți hrăni 80 de milioane de oameni, dar importați două treimi din alimente. Este cel mai mare paradox, este o nebunie”, ne spunea în urmă cu cinci ani ambasadorul Norvegiei la București, într-un limbaj diplomatic, evident, ca să nu ne facă idioți.

Până de curând, inspectorii sanitari anunțau, aproape săptămânal, că în lanțurile de hypermarketuri din România au ajuns iar zeci de tone de fructe și legume cu pesticide peste limita admisă, alte zeci de tone de carne contaminată cu salmonella, uleiuri sau produse preparate cu ingrediente periculoase pentru organismul uman.

„Alertă alimentară. Produsul retras de urgență de la raft, nu îl consumați!”, sunau avertismentele din mass-media.

Degeaba. De cele mai multe ori, rezultatele analizelor făcute de organismele de control veneau târziu, după ce marfa a fost vândută și... mâncată.

Chiar și așa. Premierului interimar, Florin Cîțu, l-a demis joi, 18 noiembrie, pe șeful Autorități Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Motivul din spatele deciziei: a făcut controale și a aplicat prea munte amenzi la firmele de care, anterior, protectorii consumatorilor cu greu s-ar fi atins. Vorbim de: Kaufland, Lidl, Carrefour, eMag etc.

Așa că, la loc comanda. Continuăm să mâncăm cireșe din Africa de Sud, usturoi din China, fasole din Etiopia, praz din Egipt, roșii din Sudan, mere din Polonia, pere din Turcia, struguri din Italia și... lăptuci din Brazilia.

Prin urmare, în concurența cu coloșii care investesc bani grămadă, micul agricultor se simte abandonat, neputincios, distrus. Mai mult încurcați decât ajutați de autorități, unii reușesc totuși să fie rentabili, dar înțeleg că n-au cum să se războiască cu marile lanțuri de magazine străine.

Și totuși...

Singura șansă care poate permite micului producător supraviețuirea în aceste vremuri complicate este asocierea, mai cu seamă între cei care sunt actori pe aceeași piață. De exemplu, asocierea fermierilor care cresc vaci pentru lapte, a celor care cresc oi, a celor care cresc vaci de carne, asocierea celor care cultivă cereale, legume și așa mai departe.

Principalele forme asociative prevăzute de legislația din România sunt: asociațiile, cooperativele și grupurile de producători.

La ora actuală, în Bihor sunt 30 de cooperative agricole funcționale (șapte care au ca obiect de activitate legume, fructe, ciuperci; nouă - culturi de câmp; opt - zootehnie: trei - mixte și trei specializate pe servicii). În județ mai funcționează și nouă grupuri de producători, la care se mai adaugă alte trei înființate în acest an, cu fonduri europene, pe submăsura 9.1 - Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol.

Din păcate, sunt puține astfel de asocieri care au reușit să fie acceptate de lanțurile de magazine de la noi.

Majoritate cooperativelor agricole au fost înființate în primul rând pentru obținerea unui punctaj mai mare în accesarea banilor europeni, dar și să beneficieze de finanțările adecvate.

În plus, la explozia prețurilor actuale, diferența dintre un fermier care face parte dintr-o cooperativă și unul care merge pe cont propriu este semnificativă, din punct de vedere financiar. Una e să negociezi trei saci de îngrășăminte pe cont propriu și în alt fel se pune problema când cumperi 100 tone pentru toți membrii din asociație. Sau, nu mai cumpără cinci inși tractoare, ci cumpără un utilaj performant care lucrează pentru toți.

Asocierea nu înseamnă doar putere mai mare de a negocia când vine vorba de a-ți asigura input-urile, de a cumpăra utilaje etc., ci și de a vinde împreună. Dacă nu reușești să intri pe piața de retail, îți poți construi propriile magazine, centre de sortare, ambalare, mașini de transport marfă, cântar, mici fabrici de procesare, măcar niște depozite micuțe care să deservească un număr de persoane.

Asocierea producătorilor de lapte este vitală, mai ales că în ultimii ani creșterea vacilor se dovedește o afacere greu de susținut pentru producătorii mici. Prețul plătit de firmele colectoare unui fermier trece cu greu de un leu pe litrul de lapte, în timp ce în magazine se vinde la un preț chiar și de cinci ori mai mare.

Mai mult, din punct de vedere fiscal, cooperativa este scutită de impozit pe profit până la cifra de afaceri de 2 milioane de euro. Nu plătește taxe către stat pentru imobilele pe care le are în proprietate sau în închiriere în scopul desfășurării activității. Membrii cooperatori sunt scutiți și ei de norma pe venit timp de cinci ani de zile, dar și de impozitul pe terenul agricol, pe utilaje, animale, clădiri etc.

Practic, un membru din cooperativă poate să muncească individual suprafața cultivată, chiar poate să-și vândă individual producția, dar să factureze pe cooperativă. Trebuie să facă dovada că 50% din producție a fost comercializată prin cooperativă.

Cum se înființează o cooperativă

Din capul locului trebuie spus că o cooperativă se constituie și funcționează cu un număr minim de cinci persoane, membri fondatori. Consiliul director este format din președinte, vicepreședinte sau vicepreședinți și secretar. Na, aici inevitabil apare discuția despre „cine-i șeful”. De la aceste orgolii s-au destrămat prietenii și s-au ruinat multe oportunități de afaceri care puteau deveni profitabile.

Sigur, într-o astfel de asociere este vital să se pornească la drum cu parteneri de încredere, dar dacă reușesc să cadă la o înțelegere între ei, următorul pas este întocmirea statutul și a actului constitutiv. Aici se poate apela și la un consultant sau puteți obține toate formulare necesare de pe site-ul Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (www.uncsv.ro).

Conform prevederilor legale, cooperativa agricolă se înființează, se organizează și funcționează pe baza actului constitutiv, încheiat sub forma unui înscris autentic, care cuprinde decizia de asociere, lista membrilor fondatori, cu valoarea părților sociale subscrise de fiecare, însoțit de statut.

Cooperativa agricolă se înregistrează la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritoriala își are sediul.

Însă, până să ajungeți la Registrul Comerțului, trebuie făcută rezervarea de denumire și să aveți o rezervă de capital. Pentru o cooperativă de gradul I, de exemplu, capitalul social este de 100 de lei de membru. Se deschide un cont la bancă - având cinci membri, se vor depune 500 de lei. Apoi va trebui mers la notar pentru autentificarea statutului și a actului constitutiv.

Urmează înregistrarea la Registrul Comerțului. Mare atenție la statut și la celelalte prevederi din documentele constitutive ale cooperativei! Aici va trebui să fie prezenți toți membrii fondatori, pentru specimen de semnătură și așa mai departe.

Cererea de înregistrare la Registrul Comerțului cuprinde:

• act constitutiv
• statut
• dovada efectuării vărsămintelor numărului minim de părți sociale subscrise
• acte privind dovada proprietății asupra bunurilor care fac obiectul aportului în natură.

Actul constitutiv specifică următoarele: denumirea și sediul; tipul și gradul cooperativei agricole; lista cu numele, prenumele, locul și data nașterii. CNP, cetățenia persoanelor fizice membri fondatori/denumirea, numărul din Registrul Comerțului și sediul pentru persoanele juridice membrii cooperatori

Statutul prevede următoarele: obiect de activitate; durata de funcționare a cooperativei; condițiile în care se dobândește sau se retrage calitatea de membru; numărul și valoarea nominală a părților sociale; modalitatea de vărsare a părților sociale subscrise și condițiile de constituire a lor; reguli privind alegerea, componența și atribuțiile adunării generale, consiliului de administrație și ale cenzorilor, atribuțiile și obligațiile acestora; modul de dizolvare și lichidare a cooperativei; modul de distribuție a profitului net sau a acoperirii pierderilor; modul de convocare a adunărilor generale, a consiliilor de administrație și condițiile de validare a hotărârilor acestora; evidențele contabile specifice sistemului cooperatist; condițiile privind înființarea de sucursale, filiale, agenții, reprezentanțe, secții, puncte de lucru; drepturile și obligațiile membrilor cooperatori; modul de înstrăinare sau de transmitere în folosință a terenurilor, clădirilor sau altor bunuri aflate în patrimoniul cooperativei.

Următorul pas după constituirea cooperativei poate fi înființarea unui grup de producători. Și acesta este tot un demers birocratic, mai întâi; începe o nouă cursă pentru avizare, însă de data aceasta la Direcția Județeană pentru Agricolă. Foarte important: pentru a deveni grup de producători, este obligatoriu ca toți membrii cooperativei să fie producători agricoli; nu merge că s-a făcut cooperativa ca să beneficieze unii de tot felul de facilități fiscale pe care să le ofere statul român. Avantajele vor fi culese ulterior.

Câteva tipuri de cooperative agricole

Cooperativa agricolă de producție: organizație în care membrii cooperatori păstrează dreptul de proprietate, se asociază voluntar pe termen limitat, cu pământul și alte bunuri pe care le dețin, în scopul obținerii de produse agricole, activitate ce poate fi completată de sortare, ambalare, prelucrare etc.

Cooperativa de aprovizionare: efectuează contra cost, pentru propriii membri, achiziționarea în comun de produse necesare desfășurării activităților agricole sau neagricole.

Cooperativa de desfacere (marketing): acea formă asociativă prin care producătorii își propun să-și valorifice produsele la cel mai bun preț.

Avantaje

Că sunt cinci membri într-o cooperativă, că sunt zece, toți au dreptul la un singur vot, nu contează suprafața pe care o dețin. Părțile sociale sunt egale. Sunt cinci persoane, au cinci părți sociale; sunt zece, au zece.

De menționat că membrilor fondatori li se pot alătura oricând noi membri. Noii-veniți vor avea statut de membru aderent pentru șase luni, timp în care vor fi oarecum testați dacă se pot supune regulilor cooperativei, urmând ca la finalul perioadei să devină membri cu drepturi depline.

Într-o cooperativă de gradul I se pot asocia fermieri persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale. Doar că, așa cum am mai spus, pentru a beneficia de facilitățile oferite cooperativelor, membrii cooperatori trebuie să facă dovada comercializării a cel puțin jumătate din producție prin intermediul cooperativei.

Pe înțelesul legii, o cooperativă agricolă este o organizație a agricultorilor privați independenți, care caută să aducă avantaje membrilor săi, atât lor ca indivizi, cât și gospodăriilor lor, asigurându-le o organizare de producție, de cumpărare, de valorificare și de servicii. Cooperativa este deținută și condusă de către membrii săi, care sunt în același timp co-proprietari, co-manageri și co-lucrători, pentru propriile lor beneficii. Repartiția rezultatelor se face proporțional cu participarea membrilor în activitatea (afacerile) cooperativei.

Pentru ca o cooperativă să-și desfășoare bine activitatea, specialiștii recomandă angajarea unui director executiv, care să se ocupe de partea de marketing, promovare, vânzare etc. În funcție de tipul de cooperativă, ar mai fi nevoie de un medic veterinar sau un specialist în domeniul horticol, care să facă analize de sol, să urmărească culturile de la pregătirea solului până la recoltare.

Specialiștii mai spun că fermierii care vor să se mențină pe piață trebuie să se obișnuiască de acum cu alte standarde, pentru că marfa este, pe de o parte, total fiscalizată, iar pe de altă parte, testată sub toate aspectele. În plus, în România sunt 117 organisme de control, toate cu șefi numiți sau agreați politic și, dacă au interdicție la firmele străine, ca să-și justifice salariul se vor călca în picioare la poarta agricultorului român.

(martie 2022)

Autor: MARIANA GAVRILĂ