Țăranul capitalist

Este trecut de 50 de ani, are cel puțin trei vaci în grajd și un tractor second-hand la poarta casei. Țăranul capitalist român a avut întâi car și boi, a simțit sub talpa piciorului gol teșitura miriștii proaspăt cosite și a strâns la piept spicele de grâu din snopi, „polăniți” în zilele fierbinți din luna lui cuptor. Recent, a iscălit în dreptul numelui „mic fermier” și s-a obligat să respecte legislația capitalistului european.

Anul acesta, peste 300 de țărani, majoritatea din depresiunea Beiușului (Bihor), s-au încadrat cerințelor UE și au devenit capitaliști, adică mici fermieri. În acte. Pentru guvernanții români țăranul nu există și, în consecință, nici nu fac legi pentru el.

Micii fermieri din România primesc 15.000 de euro, fonduri europene nerambursabile, pentru a-și dezvolta afacerile agricole. Pentru unii-s banii puțini, dar pentru atât de încercatul țăran român reprezintă aproape o avere. Finanțarea se face prin PNDR 2014-2020, în baza unui proiect depus la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), pe Submăsura 6.3- Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici. Prima condiție pentru a primi banii europeni este să respecți câteva reguli ale Uniunii Europene (timp de 3 ani sau 5 ani) și să faci dovada că deții în proprietate o fermă a cărei dimensiune economică se încadrează între 4.000 SO și 11.999 SO (unitate de calcul utilizată în UE). De exemplu, în cazul fermelor zootehnice, fiecare animal la muls are 1033,43 de euro SO/cap, deci ca să te încadrezi ai nevoie de cel puțin 4 vaci pentru lapte și cel mult 11 capete. Bineînțeles, acestea sunt calcule orientative pentru că în fermă nu cresc doar vaci, ci se cultivă porumb, lucernă și grâu iar în cazul fermelor de vaci, se iau în calcul și vițeii și tineretul, spre exemplu.

De azi ești fermier, după legea capitalistă

De azi ești fermier. În acte. În legislație, cuvântul țăran nu există. „Când m-am dus să-mi depun proiectul să iau și eu niște bani europeni și am spus că vreau să cultiv roșii și ardei așa cum făceau bunicii mei, cei de la AFIR încercau să mă convingă că sunt fermier. Le-am spus că pentru a fi fermier ar trebui să am teren, o fermă vegetală sau zootehnică, dar eu am doar o grădină, dar ei au spus că nu se poate, că așa prevede legislația europeană”, declară Cătălina Lucaciu, din satul Grădinari, care așteaptă să primească, luna viitoare, cei 15.000 de euro, bani europeni nerambursabili, să-și facă în grădina moștenită de la bunici un sistem de irigații prin picurare.

Dacă țăranul nu există pentru guvernanții români, înseamnă că nici nu fac legi pentru el. Prin urmare, țăranul român este obligat să se supună unor rânduieli făcute de alții pentru capitalistul european și este pus să concureze de la egal la egal cu țăranul polonez, ungur sau neamț, de exemplu. Numai că, în timp ce Guvernele din Ungaria și Polonia, foste țări comuniste ca și noi, au făcut legi care să-i ajute pe țăranii lor să ia și ultimul cent de la Uniunea Europeană, guvernanții noștri au întocmit niște Ghiduri, proceduri de accesare a banilor europeni, atât de sofisticate încât nu le înțeleg nici cei care le-au scris. Tot din trei în trei zile au fost băgați în videoconferință inspectorii AFIR (cei puși să le aplice), și-au fost aduși cei mai buni experți în drept ca să le „traducă” cam ce au vrut să spună în ghidurile acelea niște funcționari care n-au văzut în viața lor o vacă decât la televizor.

Au învârtit pământul cu palmele goale

Spre deosebire de țăranul francez sau german, cu care se bate pe piața agricolă, micul fermier român mai poartă în sufletul lui încă o rană greu de vindecat. „Nici neam de neamul țăranilor europeni n-au trecut prin ce-am trecut noi. Când nouă ni se confiscau căruțele și vitele cu care ne lucram pământul, neamțul își construia la colțul străzii propriul supermarket,” spune Petru Avram, în etate de 70 de ani din satul Coșdeni, comuna Pomezeu.

„Eu am trăit vremurile acelea când ne-au colectivizat, ni s-a confiscat tot, să nu mai avem cu ce munci pământul. Ne-au luat carul, plugul, grapa. Căruțele le-au legat unele de altele și mergeau cu ele pe aici pe uliță ca vagoanele de tren. S-au dus la noi în poiată ( grajd, n.r.), ne-au luat boii direct de la iesle și i-au dus și pe ei, cu lanțuri cu tot”, mărturisește omul cu amărăciune.

La Beiușele, localitate situată peste deal de satul lui Petru, colectivizarea a încremenit la poalele așezării. Din vârful colinei neatinse de întovărășirea colectivistă, țăranii priveau cu milă la holdele ceapiste, lucrate-n doru-lelii de oameni plătiți la normă, pe hectar. La Coșdeni, combinele intrau în lanurile de grâu, așa cum era, în pârgă sau prea copt, pe când dincolo, la Beiușele, ziua secerișului începea prin frecarea spicului în palme și se încheia după ce țăranii se aplecau să ia de pe jos și ultimul pai rămas după cosașii tocmiți cu ziua. Generații la rândul au învârtit pământul cu palmele goale, pe toate fețele, să scoată, măcar cât au băgat, din el. Vara, țarina necooperativistă arăta ca o plapumă învâstrată cu holde înguste și lungi de grâu, porumb, ovăz și cartofi, iar în vremea aratului și culesului, băltea sub sudoarea oamenilor și a vitelor trudite pe deasupra ei.

De la plugul tras de boi, la motocultor

Catița Cornea, o femeie de 59 de ani din Beiușele, face parte din rândul țăranilor capitaliști. A lucrat pământul întâi cu o pereche de boi, apoi i-a vândut și a cumpărat caii, a vândut caii și și-a luat un tractor la mâna a doua. În 2011 a auzit că se dau fonduri europene și-a plătit un consultat, a depus proiectul și-a luat 7.000 de euro. Atât s-a dat atunci pentru micii fermieri. Cu banii primiți a cumpărat o cositoare pentru tractor și o presă de adunat fânul. De lucrat, lucrează băiatul că vrea să-l țină aproape, să nu plece din țară și să muncească de nebun pe la alții. Săptămâna trecută a semnat din nou în dreptul micului fermier, de data asta pentru 15.000 de euro. „Acuma vreau să-mi iau un motocultor, nou nouț, zice Catița, că dat-am destul cu sapa”. Majoritatea țăranilor - mici fermieri care au luat fonduri europene în urmă cu șase ani s-au înscris din nou. „Dacă ești corect și faci ce ai spus acolo că faci n-are nime treabă cu tine”, este de părere Catița.

Ne-au luat până și ciobanii

Dincolo de niște excese din presa străină, unde suntem înjurați, țările din vest nu renunță sub niciun chip la forța de muncă din România, calificată, disciplinată, modestă, fără pretenții. Toți pălmașii cu cazmaua sau cu intelectul îmbogățesc Europa. România a intrat în topul țărilor cu cei mai mulți emigranți. La țară nu mai sunt nici măcar ciobani. „Am avut o turmă de capre și oi și-a trebuit să le vând. În sat a rămas un singur cioban mulgător, care-i beat mai tot timpul. I-am făcut un fel de garsonieră cu televizor și toate cele lângă stână, i-am gătit mai atentă decât pentru noi în casă și-am mers cu mașina să-i duc mâncare de trei ori pe zi, caldă. Plus ceva de băut, că altfel nu se putea. Am avut două capre cărora le-au murit iezii. Trebuiau mulse că altfel li se împietreau ugerul. Am fost într-o aseară să verific. El zăcea beat, iar caprele erau nemulse. Atunci am renunțat și-am vândut turma”, povestește Elena Gligor din Budureasa.

„Dacă nu prăpădeau măcar fabrica de tractoare după ce a căzut comunismul și tot era cât de cât mai bine. Așa s-a dus tot. Nu mai producem nimic. Nici șuruburi, nici măcar scobitori. Tot cumpărăm de la alții. Și hârtia igienică o cumpărăm din Franța că-i mai parfumată”, zice femeia. Pe 10 august, Elena a semnat la sediul AFIR din Oradea, cererea de finanțare pentru micii fermieri. „Vreau să-mi cumpăr un utilaj de plantat cartofi. Nu mai găsesc oameni care să lucreze cu ziua. În sat au mai rămas câțiva asistați social care semnează zilnic condica matinal la crâșmă. Cei mai mulți au plecat afară. Cresc buruienile în curțile lor, iar lacătele au ruginit pe porți.”

Nu mai poți fi sigur pe nimic

Gheorghe Rada din satul Săliște de Pomezeu, comuna Răbăgani, are acasă patru vaci pentru lapte, viței, două scroafe cu purcei și muncește pământul cu un tractor luat la mâna a doua pe banii de pe boii bunicului. „Atât de mult a iubit bunicul pământul încât după Revoluție, la 82 de ani și-a cumpărat un plug și o pereche de boi ca să aibă cu ce-l lucra,” povestește bărbatul. Gheorghe a reușit să termine 10 clase și a lucrat în agricultură de mic copil, cot la cot cu bunicii și părinții lui. Se află la al doilea contract cu finanțare europeană. Pe primul l-a semnat în urmă cu șase ani. „M-am dus cu ceva treabă la Primărie și cei de acolo mi-au spus că iacă ce și cum și că mă încadrez. Era un termen foarte scurt, dar mi-am făcut rapid PFA, am luat legătura cu un consultant și cu ajutorul celor de la Primărie, care și-au dat tot interesul, am reușit să mă înscriu.” A primit 7.000 de euro în tranșe a câte 1500 de euro pe an. Și-a cumpărat o motosapă, un plug după tractor și o vacă din rasa Bălțată de-a noastră care dă zilnic câte 25 de litri de lapte. „Noroc că avem în comună un tanc de colectat lapte construit de o asociație. Ne dau 80 de bani pe litru, îi bătaie de joc, dar n-avem ce face, tot îi mai bine decât să-l aruncăm,” zice omul. „Acuma, dacă mai ține cu firma asta care ne ia laptele, mi-aș cumpăra o instalație de muls. Sper să nu renunțe la contractul încheiat cu noi că atunci …va trebui să mă apuc de altceva. În țara asta nu poți să-ți faci planuri de viitor că nu știi niciodată cum se schimbă treburile,” a fost concluzia amară trasă de țăranul capitalist din Săliște de Pomezeu.

(mai 2019)

Autor: MARIANA GAVRILĂ