Adelin și perla neagră

Doi cai negri din rasa frizian, cu coada lungă până în pământ și stăpânul lor, un băiat zvelt, cu un zâmbet de actor american, au fost, de departe, punctul de atracție al târgului AGRO Bihor desfășurat la sfârșitul lunii august în parcarea Era Park din Oradea. Caii au atras atenția prin felul lor elegant de a fi, iar băiatul a oferit o adevărată lecție de viață.

În urmă unui show de frumusețe, ce a avut loc în vară, în Olanda, armăsarul de la care proveneau cei doi frizieni a fost atât de apreciat încât un miliardar a dat pe el nu mai puțin de… un milion de euro. Băiatul, proprietarul cailor, n-a făcut nici un moment un titlu de glorie din această descendență. Preocuparea lui era îndreptată către zecile de vizitatori și în special, către copiii mici care, cu mânuțele întinse, doreau să-i atingă caii, să le mângâie gâtul lung, puternic și arcuit.

- Poftiți cu încredere, îi îndemna băiatul cu amabilitatea unei gazde primitoare. Sunt blânzi, nu vă fie teamă, îi încuraja tânărul văzând ezitarea multor părinți.

- Ai cu sunt acești cai?, întrebau vizitatorii curioși.

- Sunt caii mei, răspundea băiatul cu modestie. Pe acesta îl cheamă Quorthon, iar ea este Pieke. Au trei ani și provin din Friesland, o provincie din Olanda. Quorthon este favoritul meu. Numele lui original, înregistrat în pașaport, era prea complicat, așa că i-am dat numele fondatorului trupei suedeze Bathory pentru că mi-a plăcut cu sună.

- Dar tu câți ani ai?, întrebau oamenii nedumeriți.

- Eu sunt Adelin Paina, sunt din Livada de Bihor și am 14 ani, se prezenta băiatul cu o ușoară înclinare a capului.

În cele trei zile ale târgului, portița din lemn a țarcului în care se aflau caii lui Adelin a fost tot timpul larg deschisă. Atât copiii, cât și părinții acestora aveau o serie întreagă de curiozități. Băiatul gestiona situația cu seriozitatea unui om matur. Tatăl său îl lăsase să se descurce singur. Trecea din când în când prin târg, urmărindu-l de la distanță, dar nu se băga.

- Adelin, tu ce ai învățat de la acești cai?, apuc să-l întreb, prinzându-l într-un moment singur, fără vizitatori.

- În primul rând, calul nu este un simplu ATV pe care, când te plictisești, îl parchezi în fundul curții. Calul este o ființă vie, care se lasă mângâiată, atinsă, dar care pretinde, în același timp, respect și îngrijire. Trebuie să-l perii, să-i cureți grajdul, să-i dai să mănânce, să-l adapi, să-l scoți la aer. Pentru mine, sunt ca niște prieteni fideli și mi-am asumat această responsabilitate de a avea grijă de ei. După mine, calul este cel mai inteligent animal, mai inteligent decât un câine. Apoi, spre deosebire de oameni, caii sunt foarte corecți. Pe un cal nu îl poți păcăli.

Poate nu toată lumea își dă seama, dar calul suferă, suferă când e bătut, lovit, când e abuzat și suferă foarte mult când e vândut. Îmi dau seama când un cal are probleme văzându-i privirea. Îl simt după privire și după respirație. Dacă aș avea o putere mai mare, nu mă refer la puterea fizică, aș da o lege prin care cei care abuzează caii să li se ia animalele, iar stăpânii lor să fie aspru pedepsiți.

De dragul cailor, Adelin a renunțat la dansul sportiv. Legitimat de ani buni la Clubul Stelele Dansului din Oradea, Adelin Paina a reușit să obțină „un perete întreg” de cupe și medalii în urma zecilor de concursuri naționale și internaționale la care perechile de dansatori din Oradea au reprezentat România. Acum, băiatul a decis să nu mai danseze cu fetele. Dansează cu caii.

- De ce ai ales caii în locul felelor? E o decizie pe care un om matur s-ar gândi de mai multe ori înainte de a și-o asuma.

- Pentru că acești cai mă fac să fiu foarte liniștit. Atunci când urc pe Quorthon, spre exemplu, îmi dă un sentiment de libertate, de putere, de curaj dar…recunosc, uneori simt și un pic de frică. Câteodată îmi trece așa un fior că pot să mor foarte ușor, dar Quorthon reușește de fiecare dată să-mi șteargă această teamă. Deși are un trap atât de frumos, că uneori am senzația că picioarele din față nu-i ating pământul, mă face să mă simt ca și cum aș merge pe picioarele mele.

- Te-ai gândit că, în „dansul” tău cu caii ai putea să-l faci pe Quorthon, spre exemplu, să atingă performanța tatălui său, să-l faci atât de bun încât să ți se ofere și ție un milion de euro?

- Nu știu ce să spun acum. Mi se pare o ștachetă prea înaltă și dificil de realizat. E foarte greu să înveți un cal să facă mișcări ritmice în spații mici, adică pe un ring de dans, cum ar veni. Dar rămâne pentru mine… o mare provocare.

Față-n față cu perla neagră

În curtea fermei tatălui său din Cauaceu, Raul Corbuț a văzut și, din curiozitate, a încercat cele mai moderne tractoare și utilaje agricole de foarte mulți cai putere, dar n-a apucat niciodată să mângâie sau să călărească un cal adevărat, în carne și oase.

Raul are aceeași vârstă cu Adelin. Ambii sunt copiii unor fermieri bihoreni de succes. Băieții învață la Oradea, la școli diferite. S-au întâlnit prima dată la târgul agricol, lângă țarcul cu cai unde Adelin reușea să facă față cu succes avalanșelor de vizitatori.

- Acesta este preferatul meu, îl cheamă Quorthon, îi spuse, din prima, Adelin lui Raul.

- E foarte, foarte frumos, remarcă Raul, privindu-l cu admirație. Cum reușești să-l menții atât de îngrijit, atât de…?

- Simplu. Uite le-am făcut duș la amândoi și i-am spălat cu șamponul acesta, special pentru culoarea închisă a părului calului, apoi le-am aplicat un balsam naturist pentru luciu și descâlcirea cozii și a coamei, iar pe copite i-am dat cu o cremă specială. Dar, vino mai aproape, Quorthon e foarte blând și docil, nu-ți fie teamă.

- E de-a dreptul impresionant, spuse Raul, atingând cu gingășie crupa calului. Are un corp atât de puternic și o conformație atât de fină, de nobilă. E… ca o bijuterie, adăugă el, încercând să găsească o comparație cât mai exactă. E ca o perlă neagră, rosti băiatul vizibil impresionat.

Fermierii bihoreni: noua generație

Născuți la începutul secolului 21, Raul Corbuț și Adelin Paina nu-și doresc gadgeturile de ultimă modă la care râvnesc mulți copiii de bani gata. Nu sunt fițoși și nu se comportă ca și cum totul li s-ar cuveni. Dimpotrivă. Acești copii de fermieri sunt formați pentru a gândi. Le place să inventeze, să înfrunte riscuri, nu doar să repete informații. Ei nu sunt simple mașini de învățat, așa după cum școala continuă să scoată prin sistemul său de învățământ. Pe ei școala pare că îi cam încurcă. Îi „bombardează” cu prea multă informație, îi pun să rezolve calcule matematice dificile, dar nu-i învață să se descurce în viață, nu-i învață cum să rezolve conflictele existențiale, nici cum să abordeze eșecurile.

Adelin Paina vrea să devină inginer agronom pentru că, spune el, „e o meserie în care nu faci același lucru în fiecare zi”, iar Raul Corbuț e convins că, într-o zi, va prelua afacerea tatălui său, după ce, evident, va trece de perioada „mașina de învățat”.

(septembrie 2019)

Autor: MARIANA GAVRILĂ