A lăsat Spania pe liniștea din Colești

Statisticile spun că, după 1990, au plecat din România cam patru milioane de tineri productivi, adică unul din cinci muncitori nu mai este acasă. Rata celor care părăsesc țara crește cu 7% în fiecare an. Se pleacă într-un ritm de 400 de oameni pe zi. Rata de revenire a cetățenilor români este foarte mică, de circa 4%.

În timp ce românii pleacă pe capete din țară, din ce în ce mai mulți străini vin și le iau locul. Până la sfârșitul primului trimestru al anului 2016, aproape 110.000 de cetățeni străini cu drept de ședere se aflau în România.

Dintre aceștia, 64.493 provin din state terțe (cei mai mulți din Moldova - 10.658 , Turcia - 9.039 și China - 7.607) și 45.321 din state membre UE, SEE și Confederația Elvețiană (Italia - 12.962, Germania - 5.492, Franța - 4.981), se precizează într-un comunicat al Inspectoratului General pentru Imigrări. Față de anul 2014 se constată o creștere cu 3% a numărului de cetățeni străini.

Poveștile străinilor care trăiesc în România ne dau ocazia să ne cunoaștem mai bine și să acceptăm că modul nostru de viață nu e doar unul printre atâtea altele. Străinii văd mai clar ceea ce localnicii consideră un dat.

Majoritatea celor care s-au hotărât să îmbătrânească în România vorbesc cu atâta respect și apreciere despre oamenii, obiceiurile și frumusețile sălbatice neatinse de civilizație pe care le avem încât îi uimesc și pe cei născuți aici.

„Aici am găsit cea mai naturală și de calitate mâncare. Așa ceva nu mai există în toată Uniunea Europeană”, spune Joaquim Rueda Pilar, un spaniol în vârstă de 40 de ani, stabilit în satul Colești, localitate aparținătoare orașului Vașcău. „Pe un popor îl cunoști când mănânci mâncarea lui. Până nu mănânci, nu cunoști ce fel de oameni sunt”, declară spaniolul.

Dar, mai presus de toate astea, rămân de apreciat forța și hotărârea acestor oameni, care nu se dau bătuți, își iau destinul în mâini și, cu mult curaj și emoție, își construiesc o nouă viață.

Sub biciul ploii

De meserie bucătar, Joaquim Rueda, Quim, cum îi spun prietenii, a ajuns în România în urmă cu zece ani, invitat la nunta unei colege de muncă din Spania, originară din satul Șuștiu. A cunoscut-o pe Ioana și câțiva ani au locuit împreună în Girona, orașul de baștină al bărbatului. Până într-o zi. S-au întors în Bihor, s-au plimbat prin mai multe sate și când au ajuns în Colești: „Ăsta e satul meu!”, a spus Quim de la prima vedere.

În 2011, au părăsit Spania și s-au mutat definitiv în România. Au cumpărat o casă veche din Colești și au luat viața de la capăt. „M-am gândit întâi la ce mă pricep și ce-aș putea să fac într-o țară străină. Bunica mea din Spania m-a învățat să prepar brânză de capră după o rețetă de-a ei, originală. M-am dus pe la localnici și am început să cumpăr capre. Bine-nțeles că nu mi le-au dat pe cele mai bune, mi-au vândut cam ce nu le mai trebuiau. Până la urmă, am strâns 17 capre și când le-am adunat în curte, le-am spus: Haideți, fetelor, că de la voi trebuie să trăim”, povestește spaniolul.

Aproape doi ani, pe arșiță sau vânt, pe burniță sau ploaie, străinul din Colești a ieșit zi de zi cu caprele la păscut. „A fost mai greu la început, nu știam limba, nu cunoșteam locurile și uneori trebuia să stau cu caprele zile în șir sub biciul ploii.”

Brânzeturile Rueda

Prima afacere a fost, bineînțeles, cu brânza de capră. A oferit întâi gratuit, unor diverse persoane din Vașcău, Ștei sau Beiuș, iar pe măsură ce comenzile începeau să curgă, turma lui Quim creștea. În doi ani, a ajuns să aibă 120 de capre. N-a avut păstor, doar din când în când. În ziua de azi e greu să găsești pe cineva care să-ți dea o mână de ajutor, chiar cu banii în mână. Unii au lucrul lor, alții se mulțumesc cu ajutorul social. „Uneori ne prindea și miezul nopții mulgând caprele”, spune Ioana, soția lui Quim.

În urmă cu trei ani, când s-a născut băiatul lor, spaniolul a considerat că efortul pe care-l fac ei cu creșterea caprelor este prea mare, așa că le-a vândut și au cumpărat cinci vaci. Quim a diversificat rețetele și a început să prepare, după rețete tradiționale, cașcavaluri maturate, afumate, creme de brânză, chefir, iaurt etc. S-au atestat ca producători autorizați și de atunci brânzeturile Rueda au devenit un brand.

Vara trecută, la casa lui Quim din Colești a mers un grup de bucătari de la un restaurant din Oradea pentru a gusta din produsele pe care le prepară spaniolul. „Au spus că vor să simtă gustul adevărat al produselor naturale pe care le avem aici”, explică el.

Șapte luni pentru o ștampilă

„Le-am propus sătenilor mei să ne asociem, ca să putem pătrunde mai ușor pe piață și să rezistăm. Mi-au spus: «Dar ce? Vrei să faci CAP și tu să fii șeful?». În Spania, conceptul de țăran a dispărut, totul este în cooperative. Aici, când țăranii aud de cooperativă se gândesc la comunism. Oamenii de la țară muncesc foarte mult, muncesc la greu, dar lucrează pe gratis. Ei nu sunt obișnuiți să facă niște socoteli. Uneori nu scot nici cât au băgat în pământ, dar, cu toate astea, repetă în fiecare an să facă aceeași și aceeași muncă.”

Pe lângă mentalitatea oamenilor, Quim s-a izbit și el de hățișurile birocratice din România.

„Ca să-mi fac PFA să pot vinde brânză în piață, m-au plimbat de la o instituție la alta timp de șapte luni, din august până în martie. De la Vașcău la Ștei, de la Ștei la Beiuș. Îmi spuneau, înainte de a pune o ștampilă, că trebuie să merg să vadă actul respectiv cei de la Oradea, după ce-au pus ștampila, a trebuit să merg din nou la Oradea să vadă că mi-au pus-o. Nu mai spun că, dacă nu ai cinci vaci, nu poți comercializa. Apoi, trebuie să ai condiții, grajdul să nu fie lângă casă, mulsul să se facă în condiții de laborator. În Spania, când mi-am înființat un SRL ca să-mi deschid un restaurant, nu să vând în piață, toate acreditările au durat 48 de ore.”

Succesul sau eșecul sunt doar în mintea ta

Cu toate greutățile întâmpinate, care, din păcate, îi sperie pe foarte mulți români, spaniolul spune că n-ar părăsi Coleștiul pentru nimic în lume. „Am câștigat foarte bine în Spania, recunosc asta, dar nu se compară viața de aici. Acolo aveam doar bani, aici am timp și viață. Lăcomia pentru bani îi determină pe mulți să-și dea timpul lor prețios pe bani, bani și iarăși bani. Ori, nu ne-am născut doar să muncim și să plătim facturi. Ne-am născut să fim și fericiți. Astăzi nu avem timp, mâine nu vom avea putere, iar poimâine nu vom mai fi.”

Oriunde te-ai afla în lumea asta, spune spaniolul, succesul sau eșecul sunt doar în mintea ta. Mulți tineri spun că nu pot să deschidă o afacere din cauza sistemului. Nu există nu se poate. Cauza eșecului ești doar tu, dacă consideri lucrul acesta. Nu poți să stai, să trăiești de pe o zi pe alta, așteptând să se schimbe sistemul. Dacă te ajută statul, primăria sau orice o fi, Doamne, ajută! Dacă nu, construiește-ți în așa fel lucrurile ca să poți merge singur mai departe. Dacă ai greșit, înseamnă că nu ai ales drumul bun. Te întorci și o iei de la capăt.

Asociația Codru Moma

Cu un an și nouă luni în urmă, după ce s-au împrietenit cu familia lui Quim, tinerii George și Larisa Hoțopan, care pe-atunci aveau un magazin de produse tradiționale în Ștei, s-au mutat și ei în satul Colești. Cele două familii au înființat Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Codru Moma, prin care vor să atragă fonduri și să ajute la dezvoltarea zonei cu un proiect de ecoturism. Amândouă familiile construiesc acum în sat un spațiu de procesare fructe - legume, unu de mezeluri și procesare carne și un restaurant. Au testat deja peste 100 de rețete în care îmbină tradiționalul cu modernul, mâncare gourmet cu ingredientele bio din zona, de la ketchup de dude, chutney de corcodușe, pastă de leurdă până la sos vânătoresc din fructe de șoc.

După ce a dat un interviu unui ziar din Spania, un conațional al lui Quim i-a scris un email, rugându-l să-i caute și lui o casă. Spaniolul a venit, a cumpărat locuința și, de la anul, își stabilește reședința la Colești.

Altruism sau egoism

„Despre ce vrem să facem noi aici au auzit și cei de la clubul Rotary 1113 Oradea. Din prima clipă am avut tot sprijinul lor. Cu sprijinul și încurajarea de neprețuit pe care am primit-o de la ei am derulat deja câteva proiecte concrete, ca de exemplu: ochelarii gratis pentru bătrânii din sat, sau cel mai recent, încălțăminte corespunzătoare de iarnă pentru toți copii de grădiniță din sat. În prezent, proiectul nostru comun prioritar este să renovăm și să redeschidem grădinița, deoarece școala și grădinița din sat, aflate în stare avansată de degradare, au fost închise în urmă cu 15 ani. În Colești sunt 16 copii de vârsta grădiniței. Plouă, ninge, cu toții fac naveta la Vașcău și le este greu”, spune Quim.

Ajutați de Rotary, Asociația pentru Dezvoltare Comunitară Codru Moma, împreună cu Primăria Vașcău, au început demersurile pe lângă Ministerul Educației, garantând că, alături de oamenii din sat, vor renova grădinița, iar apoi vor angaja o educatoare.

„Multă lume mă întreabă de ce fac toate lucrurile astea. Răspunsul e simplu. Din egoism. Nu vreau să plece oamenii din Colești, să rămân singur. Pentru că … atunci mă duc și eu de aici. Adică cum? Eu să fac o pălincă bună și să n-am cu cine-o beau? Să n-am la cine să merg la clacă la nuci sau la pomana porcului? Nu se poate așa ceva”, conchide spaniolul.

(decembrie 2016)

Autor: MARIANA GAVRILĂ