Paradoxul lui Solomon

De ce este mai ușor să dăm sfaturi altora? Studiile au dovedit că suntem mult mai buni în a oferi sfaturi raționale și utile altor oameni, mai degrabă decât nouă înșine - suntem mult mai experți atunci când suntem distanțați de o situație.

Paradoxul lui Solomon explică de ce, în general, avem tendința de a raționa mai judicios, mai echilibrat, cu privire la problemele altora și mai puțin când este vorba despre noi. Este un fel de ilustrare a celebrei zicale: „Să faci ce spune preotul, nu ceea ce face el!”.

Paradoxul lui Solomon este o disonanță cognitivă, un dezacord, o ruptură care intervine între ceea ce, teoretic, acceptăm ca fiind bine, corect, moral etc., când ne adresăm altora, dar nu putem aplica astfel de „sfaturi” în viețile noastre, când trebuie să luăm decizii, să adoptăm un anume comportament.

Este relevantă, de exemplu, situația când un „prieten” ne sfătuiește (la cerere sau nu) ce să facem cu viața noastră, cu jobul, familia, cum să rezolvăm o problemă dificilă etc., când viața lui este un dezastru sau împrejurările în care un medic recomandă echilibru, calm, dietă, când el pare a fi mai stresat și fără control decât pacienții săi.

Sau, de exemplu, când citești o carte sau te uiți la o emisiune TV, este adesea ușor să înțelegi de ce lucrurile merg prost între personaje.

„De ce nu sunt pur și simplu sinceri unul cu celălalt?” - strigăm la ecran în timp ce protagoniștii se ceartă (din nou) din cauza unei neînțelegeri complet evitabile.

„Ar trebui să-l părăsească”, spunem noi, în timp ce un personaj suportă un iubit abuziv din punct de vedere emoțional.

Cert este că suntem experți când vine vorba de a oferi sfaturi altora. Suntem precum regele Solomon cunoscut pentru înțelepciunea și sfaturile grozave, dar, în treburile sale personale, era incredibil de miop. Povestea lui a dat naștere conceptului de paradox al lui Solomon.

Cine a fost Solomon?

Solomon este un celebru personaj biblic, rege al Israelului, în vremea căruia s-a construit Templul Ierusalimului, renumit pentru bogăția și înțelepciunea sa, dar incapabil să ia deciziile corecte în viața sa privată. Textele sacre povestesc că Solomon l-a implorat pe Dumnezeu să-i dea înțelepciune pentru a putea să-și conducă poporul cu dreptate. Se spune că oamenii străbăteau distanțe mari, venind din ținuturi îndepărtate, pentru a cere sfatul înțeleptului rege.

Judecata lui Solomon este un episod arhicunoscut, consemnat în Cartea Întâi a Regilor, din Vechiul Testament, referitor la felul în care regele a rezolvat disputa dintre două femei (prostituate) care locuiau împreună și fiecare adusese pe lume, aproximativ în același timp, câte un prunc. Numai că unul dintre copii a murit, iar cele două femei își disputau maternitatea copilului supraviețuitor.

Pentru a rezolva această neînțelegere, regele Solomon și-a scos sabia și a spus: „Împărțiți copilul viu în două și dați câte o jumătate fiecărei femei”. În aceste condiții, una dintre femei a declarat că preferă să renunțe la copil decât să-l vadă murind, în acest fel Solomon a putut vedea cine era adevărata mamă, căreia i-a dat pruncul, salvându-i astfel viața.

Povestea regelui Solomon nu se oprește însă aici, iar continuarea este la fel de demnă de interes, deoarece se spune că, în viața lui particulară, nu ar fi fost la fel de înțelept. Ar fi avut sute de soții și de concubine, s-ar fi lăsat influențat de femeile din haremul său, toate conducând, până la urmă, la căderea regatului său.

Paradoxul lui Solomon din perspectiva științei

Așadar, regele Solomon a rămas pentru posteritate un personaj cu înțelepciune legendară, atunci când a fost vorba de a o împărtăși altora, pe care nu a știut însă să o valorifice în propria viață – un fapt atât de evident încât psihologii l-au definit - „paradoxul lui Solomon” – este ușor să dai sfaturi înțelepte altora, atunci când tu nu le urmezi.

În 2014, psihologii Igor Grossman și Ethan Kross, de la Universitatea Waterloo (Canada) și, respectiv, de la Universitatea din Michigan (SUA), au făcut o serie de experimente prin care au arătat că, într-adevăr, oamenii sunt mai raționali atunci când vine vorba de a sfătui alte persoane, decât atunci când iau decizii pentru ei înșiși.

Cercetările lor au scos la iveală două concluzii.

Una a fost că oamenii „afișează un raționament mai înțelept... despre problemele altei persoane în comparație cu ale lor”. Cu alte cuvinte, există o părtinire cognitivă socială larg răspândită, ceea ce înseamnă că suntem mult mai buni în a face față vieților și problemelor altor oameni decât ale noastre.

În al doilea rând, Grossman și Kross au remarcat că atunci când încercăm să eliminăm autoimersia - cu alte cuvinte, când încercăm să ne distanțăm de propriile noastre probleme - suntem într-un fel mult mai buni în luarea unor decizii sensibile.

Revista Psychological Science a publicat recent rezultatele unui studiu ce a inclus mai multe evaluări ale acestui tip de părtinire. Experimentele au evaluat dacă exista vreo diferență în gradul de înțelepciune al persoanelor atunci când evaluează o situație tulburătoare de natură personală (de exemplu o posibilă înșelare a partenerului/partenerei) față de situația în care evaluează aceeași situație fără o amprentă personală (îi oferă un sfat în această situație unui prieten).

Majoritatea participanților au fost mai înțelepți atunci când au avut de dat sfaturi altcuiva. Interesant este și faptul că în mod contrar zicalei ce spune că „înțelepciunea vine odată cu vârsta”, persoanele cu vârste între 60-80 de ani nu au fost mai înțelepte în raționamentele despre propria relație, comparativ cu cei mai tineri.

Aceste constatări subliniază că distanțarea față de o problemă personală este unul din factorii cheie pentru un raționament înțelept.

Noile teorii despre inconștient

Dacă mai adăugăm la aspectele referitoare la paradoxul lui Solomon și noile teorii despre inconștient, care susțin că inconștientul are un rol mult mai important în rezolvarea diverselor sarcini și în luarea deciziilor decât gândirea rațională și că, practic, mintea noastră (inconștientul) ia o decizie cu aproximativ 11 secunde înainte ca noi să devenim conștienți de acest lucru (având impresia că rațiunea noastră a decis), cu atât mai mult „sfaturile” își pierd importanța, iar paradoxul lui Solomon arată că este vorba, până la urmă, de un joc al aparențelor și al amăgirilor.

Chiar și când este vorba de decizii banale – cum să ne îmbrăcăm într-o împrejurare sau alta, unde să mergem în vacanță, ce urmează să cumpărăm, pe cine votăm etc. – este o iluzie că facem alegeri rațional, tot inconștientul este cel care „face legea”.

În plus, se pare că mai există și o preferință a creierului pentru decizii luate mai demult și, dintr-o astfel de perspectivă, mai puternice sunt „gândurile preexistente” (legate de diverse experiențe), ceea ce înseamnă că sfaturile (și cele pe care le dăm și cele pe care le primim) sunt puțin importante (chiar dacă, teoretic, ar fi bune).

Cum să depășim paradoxul lui Solomon

Cum să avem pentru noi înșine înțelepciunea lui Solomon? Psihologul Igor Grossman spune că un prim pas pentru a depăși paradoxul lui Solomon ar fi să ne imaginăm, atunci când avem o problemă de rezolvat, că problema nu este a noastră, ci a altcuiva, altfel spus să apelăm la „distanța psihologică”, această resursă prețioasă și eficientă care ne deschide noi opțiuni, să devenim un fel de observatori „externi”. Eventual, să vorbim despre noi înșine la persoana a treia (dar numai în gândul nostru și numai în asemenea împrejurări). Dacă cineva, de exemplu, este într-o stare de nervozitate, la serviciu, acasă etc., pentru a lua deciziile cele mai potrivite, este mult mai util ca persoana respectivă să vorbească despre sine: „De ce se comportă el/ea așa?”, mai degrabă decât să spună: „De ce fac asta?”

Pentru Grossman, acest pas înapoi este posibil și se datorează abilităților noastre psihologice, care ne ajută să nu mai privim propriile probleme „la microscop”, ci „la telescop”, într-o perspectivă mai largă.

Pe de altă parte, uneori suntem atât de copleșiți de sfaturi nesolicitate încât chiar și cele mai inofensive și binevoitoare devin intolerabile și atunci este mai bine să evităm să dăm sfaturi sau să ne punem în situația de a le primi, dacă „sfătuitorul” / cel „sfătuit” nu este o persoană foarte apropiată și de încredere.

Modalități de autodistanțare

Paradoxul lui Solomon ne învață, așadar, că, dacă vrem să ne dăm sfaturi bune, dacă vrem să facem pași pozitivi în îmbunătățirea a ceea ce suntem, trebuie să ne tratăm propriile vieți așa cum am face-o cu personajele dintr-o carte. Iată trei moduri prin care putem face exact asta:

Vorbește cu tine însuți

Probabil te vei simți ca un idiot, la început, așa că vei dori să faci asta singur și într-un spațiu sigur. Pune un scaun gol în fața ta sau doar privește-te în oglindă... și vorbește singur. Imaginează-ți că ești terapeut și persoana din oglindă este clientul tău. Imaginează-ți că ești un critic, iar scaunul gol este un personaj dintr-un film. Pune două întrebări, pentru a începe: „De ce faci asta?” și „Ce poți face pentru a ajuta?”

Jurnalizarea

Pentru cei care au o toleranță scăzută la „cringe” (stare penibilă, jenantă) și nu pot vorbi singuri astfel, încercați să scrieți lucrurile. Găsește un moment al zilei care este bun pentru tine și notează ce s-a întâmplat în ziua sau în săptămâna respectivă. Apoi fă un pas înapoi pentru o vreme. Citește ceea ce ai scris ca și cum ai citi o carte. Ce sfaturi ți-ai da din ceea ce ai citit? Evident, acest lucru nu va funcționa pentru probleme instantanee - aceasta are nevoie de timp - dar recitirea întâmplărilor din jurnal este adesea la fel de importantă ca și notarea lor.

Identificați-vă cu altcineva

Întrebați pe cineva care vă cunoaște bine – o rudă apropiată sau un prieten foarte bun – cu cine crede că semeni cel mai mult. Ar putea fi un personaj TV, o figură istorică sau chiar o altă legătură reciprocă. Apoi încearcă să înveți cât mai multe despre acea persoană și vezi ce sfaturi i-ai da. Uită-te să vezi ce a mers bine în viața lor și ce a mers prost. Evident, nu există doi oameni complet la fel, dar acest tip de identificare la persoana a treia este adesea o tehnică utilă de distanțare.

Deci, ce fel de înțelepciune ai? Ești personal foarte înțelept, dar dai sfaturi îngrozitoare sau ești mai mult ca regele Solomon - un expert când vine vorba de ceilalți, dar un amator prost când vine vorba de tine?

„A da sfaturi înseamnă uneori doar a ne etala înțelepciunea în detrimentul altora”, spunea un filosof englez, Francis Bacon, sau, poate, „Sfatul este ca uleiul de ricin: vrem să-l dăm, dar detestăm să-l înghițim” (Josh Billings, scriitor).

Notă. Puterea de a fi tu însuți într-o lume care încearcă în permanență să te schimbe este una dintre cele mai mari realizări din viața ta.

(octombrie 2023)

Autor: MARIANA GAVRILĂ