Microplasticul, pericolul din farfurie

Oamenii de știință ne avertizează că ne vom crea o „planetă de plastic”. Cercetările recente au scos la iveală faptul că avem deja particule de plastic până și în aerul pe care îl respirăm.

Deșeurile de plastic care și-au început viața ca sticle, ambalaje etc. s-au degradat cu timpul în particule de microplastic, sau nanoparticule, mult mai mici, spun cercetătorii.

Ce se știe până acum este că microplasticele (orice particulă de plastic mai mică de 25 de microni) pot pătrunde în organismul uman pe nas sau pe gură, iar cele mai mici de 5 microni pot ajunge în țesutul pulmonar. Bolile sunt cauzate de chimicalele care sunt adăugate în plastic și care interferează cu hormonii.

Însă, deocamdată nu se știe aproape nimic despre particulele nanoplastice. Nano înseamnă chiar foarte, foarte mic: pe vârf de ac încap un miliard de nanoparticule.

Începând cu anii 50 până în prezent, s-au produs aproximativ 8 miliarde de tone de plastic, din care numai 10% au fost reciclate. De-a lungul timpului, plasticul s-a rupt în mici particule ce au ajuns întâi în lacuri, râuri și oceane. Acum am ajuns să introducem în corp, prin aer, lichide și hrana solidă între 39.000 și 52.000 de particule microplastice pe an. Mai mult, majoritatea hranei din țările vestice vine ambalată, ceea ce o expune la și mai mult plastic.

Atunci când bei apă sau guști din mâncare, există o probabilitate foarte mare să ingerezi și microplastic (fragmente de plastic). Fenomenul e relativ recent, așa că cercetătorii încă nu știu exact cum afectează corpul uman, însă „nu poate să nu fie niciun efect”, potrivit lui Pete Myers, fondatorul și principalul cercetător al organizației Environmental Health Sciences și profesor adjunct în cadrul Universității Carnegie Mellon University.

Microplasticul este omniprezent în lanțul alimentar uman, arată un studiu publicat recent care a detectat prezența acestuia în fecalele oamenilor care trăiesc în Europa, Rusia și Japonia, relatează AFP. Cercetătorii au descoperit pentru prima dată particule de microplastic până și în placenta unu făt în curs de dezvoltare. „Este ca și cum ai avea un copil cyborg”, spun medicii.

În studiile anterioare pe animale, concentrații de microplastic au fost găsite în stomac și intestine, dar mici cantități au fost găsite în sânge, ficat și limfă.

Un studiul realizat de oamenii de știință de la Universitatea Utah confirmă un fenomen care ia amploare pe toată suprafața globului. Cercetările din ultimii ani au condus la descoperirea unor cantități uriașe de microplastic în apa de ploaie, în special în habitate protejate, precum Pirineii Francezi sau zona arctică. Potrivit cercetătorilor, ploaia de plastic s-ar putea dovedi a fi o problemă mai gravă decât ploaia acidă, întrucât nu există încă o tehnologie care să permită captarea microplasticul din atmosferă.

Cum arată situația în România? Din păcate, nu știm. Acest subiect este unul încă neimportant pentru autorități pentru a se investiga în ce stadiu se află țara noastră. Rata de reciclare în România este de doar 11%, iar o parte din plastic rămâne aruncat în natură, care, mai târziu, cu siguranță îl regăsim în particulele de plastic din farfuria noastră.

Pericolul din supermarket

Supermarketurile ne-au învățat că fructele și legumele trebuie să arate perfect atunci când se află pe rafturi. Din păcate, pentru a obține acest efect, în majoritatea cazurilor sunt tratate cu o gamă largă de substanțe, de la compuși chimici, la extracte din insecte pe care trebuie să le îndepărtăm înainte să savuram „produsul proaspăt”.

Producătorii nu sunt obligați să includă acești compuși pe etichete pentru că majoritatea substanțelor ce dau luciul produselor sunt considerate adaosuri de producție, nu ingrediente.

Acea „ceară” pe care o vedem pe legume și fructe poate ascunde spălături în clorină, ceară ca de plastic (ce poate fi inflamabilă) și tratamente chimice. Unele legume și fructe sunt și împachetate în cutii și pungi de plastic, ce sunt tratate la rândul lor cu substanțe îngrijorătoare. „Ceara” poate include ceară polietilenă (produsă des din compuși petrolieri) și selac (rășină produsă de un cărăbuș).

„Aceste tipuri de ceară conțin de multe ori fungicide, precum imazalil. Personal, n-aș vrea să ating sau să mănânc aceste substanțe toxice deloc, cu atât mai mult în cantitățile pe care organele de reglementare le consideră «doze sigure»”, a declarat Joanna Blytham, autoarea cărții Swallow This, ce detaliază secretele industriei alimentare.

„Apa cu săpun poate curăța o parte, dar nu toate chimicalele - dar de ce, Dumnezeu, trebuie să spălăm produse proaspete pentru a înlătura substanțe potențial nocive?”, s-a întrebat Blytham.

„Dacă intră în legume, se adaugă în tot ceea ce mănâncă legume, ceea ce înseamnă că este și în carnea și lactatele noastre”, avertizează autoarea.

Experții susțin că e ideal să îți bazezi dieta pe produse organice, cumpărate de la vânzători locali în care ai încredere.

Microplasticul din mâncare

Oamenii de știință atrag atenția că microplasticele se găsesc într-o cantitate mult mai mare în terenurile agricole decât în oceane. Iar aceste bucățele de plastic își fac drum către fructele și legumele pe care le consumăm, apoi în corpurile noastre.

Microplasticul ajunge în agricultură prin nămolurile de canalizare – prelucrate, sunt folosite ca îngrășăminte, prin mulci de plastic (folii care împiedică creșterea buruienilor), prin folii de plastic care au rolul de a proteja semințele sau, chiar intenționat, ca îngrășăminte cu eliberare lentă.

Luca Nizzetto, cercetător la Institutul Norvegian pentru Cercetarea Apei, a afirmat că, după ce apa uzată este curățată în instalațiile de tratare, toate microplasticele sunt reținute în nămolul de epurare. Potrivit unei lucrări semnate de acesta, între 125 și 850 de tone de microplastice sunt aruncate anual pe terenurile agricole, prin acest nămol, pentru fiecare milion de oameni. Nizzetto a mai raportat că 50% din nămolul de canalizare este procesat pentru a fi folosit ca îngrășământ atât în Europa, cât și în Statele Unite. Microplasticele pătrund în apele uzate inițial prin rufe, produse de îngrijire personală și scurgeri urbane.

Alte studii au arătat că microplasticul are caracteristicile fizice și chimice care au potențialul de a altera densitatea solului, comunitățile microbiene, capacitatea de reținere a apei și alte proprietăți care influențează dezvoltarea plantelor.

Într-un studiu realizat în China, cercetătorii au crescut plante în sistem hidroponic, iar în apă au adăugat microplastice. Au descoperit apoi urme ale acestor mici fragmente de plastic în rădăcini, tulpini și frunze.

La începutul acestui an, o echipă de cercetători a anunțat că a găsit microplastice în produse dintr-un supermarket italian, precum morcovi, salată, broccoli, cartofi, mere și pere. Aceștia au transmis că au găsit cele mai mari cantități în mere și cele mai puține, în salată, sugerând că natura perenă a unui pom fructifer a permis microplasticelor să se acumuleze mai mult decât în culturile anuale.

Plasticul din aer

Prezența microplasticelor în oceane și ape curgătoare a reținut atenția oamenilor de știință în ultimii ani. Cu toate acestea, doar două studii anterioare s-au aplecat asupra prezenței microplasticcelor în aer. Ambele au fost făcute în orașe, iar rezultatele lor erau comparabile, spune Deonie Allen, cercetătoare la școala de Agricultură și Științe ale Vieții din Toulouse, France. Microplasticele din aer par a fi ubicue.

„Dacă ieși afară cu o lampă UV, o setezi la o lungime de undă de 400 de nanometri și o pui să lumineze lateral, o să vezi tot felul de particule de plastic în aer. În interior, în încăpere, aproape că e și mai rău. E înspăimântător”, a spus ea.

Allen și colegii ei au colectat particule de plastic timp de cinci luni la o stație meteorologică de la 1.400 m altitudine, folosind niște dispozitive de captare pentru depuneri atmosferice care arătau ca niște hornuri înalte. Peste 50% din microplasticele captate aveau sub 25 de microni.

Cercetătorii au studiat direcția vânturilor pentru a găsi sursa microplasticelor, însă nu au găsit niciuna pe o rază de 100 km în regiune — care e slab populată, fără activități industriale, comerciale sau de agricultură la scară mare. A fost colectată și o cantitate de praf fin, ca de cuarț, portocaliu, a spus coautorul Steve Allen. Acesta era, probabil, praf din Sahara, pentru că studii anterioare au demonstrat că aceste particule de praf, care ajung și la 400 de microni, pot călători mii de kilometri. Dar „nimeni nu știe cât de departe pot ajunge microplasticele”, a adăugat cercetătorul.

Există îngrijorări serioase cu privire la particulele fine din aer generate prin arderea combustibililor fosili, inclusiv funinginea. Acestea au fost legate de un număr mare de afecțiuni, de la astm și atac de cord la probleme de memorie și IQ la copii. Cele mai multe țări au standarde de poluare a aerului care să limiteze volumul de particule mai mici de 10 microni și, în special, pe cele sub 2,5 microni, cunoscute drept standardele PM 10 și PM 2.5.

Volumul de microplastice din mediul înconjurător va crește probabil odată cu cantitatea tot mai mare de plastic produsă, inclusiv textilele sintetice, avertizează oamenii de știință. Plasticul e acum folosit pentru a face drumuri, cărămizi, beton, vopsele și o mulțime de alte lucruri care nu sunt totdeauna evidente pentru public.

Pe nanoplasticele din aer și pe impactul lor asupra sănătății și mediului nu s-a făcut aproape nicio cercetare. „Nu știm încă toate riscurile. Cu toate acestea, e probabil ca impactul asupra mediului să fie semnificativ și e nevoie de mult mai mult studiu”, sunt de părere cercetătorii.

Notă. „Când vremurile sunt grele, poartă ceva frumos în inimă.” - B. Pascal

(februarie 2021)

Autor: MARIANA GAVRILĂ