Generația coronavirus

O nouă pandemie, de data aceasta de afecțiuni mintale, e pe cale să izbucnească. Cel mai dur vor fi loviți copiii și tinerii.

A crește în pandemie înseamnă: incertitudine, amenințare, restricții, izolare, paranoia, familii disfuncționale etc. Pandemia și turbulențele economice pe care aceasta le-a provocat afectează echilibrul și chiar sănătatea mintală a oamenilor. Mulți copii și adolescenți au trecut și trec prin stări de anxietate. Unii au ajuns chiar la gânduri de suicid.

Datele unei anchete realizate anul trecut de către Organizația Salvați Copiii România arată că, la nivel național, peste 90% dintre copiii care au avut nevoie de terapie psihologică în ultimul an au dezvoltat tulburări emoționale legate de contextul pandemic. Unul din doi adolescenți a fost diagnosticat cu anxietate, mai mult de jumătate dintre ei au dezvoltat tulburări severe, mergând până la consecințe deosebit de grave, și anume tentative de suicid.

„Restricțiile impuse de pandemie au modificat dramatic viața copiilor. Nu au mai mers la grădiniță sau la școală, nu au mai interacționat unii cu ceilalți, au fost expuși stărilor emoționale negative ale adulților – frica, angoasele, nesiguranța – și chiar îmbolnăvirii celor dragi.

Mai mult, copiii au fost nevoiți să facă un efort greu și pentru un adult, să își depășească temerile și incertitudinile și să facă față școlii online, pentru care nu aveau exercițiu. Anxietatea pe care au dezvoltat-o nu e simplă reacție, ea se poate transforma în traumă, dacă nu primește consiliere terapeutică adecvată”, a explicat Gabriela Alexandrescu, președinte executiv Salvați Copiii România.

Cât de puternic sunt afectați copiii și tinerii

Întoarcerea la școală, după o perioadă de restricții și claustrare, se poate dovedi, la rândul ei, traumatizantă, pe fondul lipsei de informații corecte despre boală, despre îmbolnăvire, despre virus, atrage atenția psihoterapeutul Marilena Gheorghiță: „Totul s-a amestecat în mintea copiilor și au ajuns în zona de anxietate sporită, au avut chiar atacuri de panică, iar unii dintre ei și un început de depresie”.

„Copiii sunt în perioada în care experimentează gândirea magică. Ce însemnă acest lucru? În anumite momente în care se simt singuri, copiii își creează o lume de poveste, prieteni imaginari, pentru a comunica. Și ei cred în această lume de poveste. Le răspunde la o nevoie pe care o au, aceea de a se conecta. Evident, se conectează la această lume de basm pentru că ei sunt cei care o pot controla prin imaginație și creativitate. Dar aceste experiențe se pot transforma într-o problemă, în momentul în care copilul nu mai poate ieși din acea lume magică. Dar aici intervine atenția părinților. Au fost părinți care au avut grijă să diversifice programul copiilor, au avut grijă să vorbească despre lucrurile mai puțin plăcute, dar să se și joace în același timp, chiar dacă au făcut asta în living, în dormitor sau în bucătărie. Au descoperit, practic, lumea din interiorul unei case. Acestea sunt situațiile cu părinți care au fost grijulii, care au fost atenți la fiecare nevoie pe care au avut-o copiii”, a explicat Marilena Gheorghiță.

Din nefericire, remarcă psihoterapeutul, în multe familii sărace cu mulți copii, această (re)descoperire fermecată a propriei locuințe și familii nu a existat: „Din păcate, au fost și familii sau părinți care nu au avut timp sau nu au avut dispoziție pentru a se conecta în mod real cu propriii copii, așa că fie le-au pus tableta în brațe, fie i-au lăsat la televizor, fie pe Internet sa vadă desene animate sau un film și în momentul acela părinții s-au îndepărtat de copii, deși - culmea! - au stat în același spațiu”.

Marilena Gheorghiță cunoaște situații în care sărăcia sau veniturile modeste ale unei familii numeroase pot transforma lecțiile online într-o experiență dureroasă: „Sunt familii cu cinci – șase copii, cu mama și cu tata, care au trăit în aceeași cameră. Copilul a fost nevoit să intre în școala online având toată galeria de familie în spate. Gândiți-vă ce însemna acest lucru pentru copilul respectiv! Mulți s-au simțit umiliți pentru că nu au putut să se manifeste în mod real în zona de școală, care înseamnă ceva diferit față de acasă. Și atunci s-au ascuns, practic, în fața monitorului. Au fost mai tăcuți, nu au socializat, n-au răspuns, n-au intervenit, n-au interacționat, pentru că se simțeau rușinați de faptul că ceilalți membrii din familie erau cu ochii pe el. Și atunci copilul n-a fost în zona lui de confort”.

În nenumărate familii din România există un singur telefon mobil. Telefon folosit de tata, de mama și, în pandemie, de doi sau trei copii care trebuie să intre pe platformele online pentru lecții. În mii de cazuri un astfel de aranjament nu a funcționat, spune psihoterapeutul Marilena Gheorghiță.

Semnele care arată că sănătatea mintală a unui copil a fost afectată

Discriminarea și excluderea socială în context pandemic i-ar putea face pe copii mai vulnerabili la violență și la perturbări de ordin psihologic. Foarte mulți preadolescenți și adolescenți s-au dus către comportamente extreme din cauza stărilor depresive. De exemplu, au comportamente de risc: auto-agresiv, de automutilare sau chiar tentative de suicid.

„Dacă simptomele copiilor și ale adolescenților încep să afecteze funcționarea lor - nu mai merg la școală, nu mai mănâncă și se îmbolnăvesc și de boli fizice - atunci e nevoie de intervenția unui specialist și, de obicei, de o evaluare psihologică înainte, pentru a vedea nivelul simptomatologiei și ce fel de dificultate are copilul. În funcție de acestea, se intervine terapeutic.

Cu cât copiii sunt mai mici, vedem mai degrabă manifestări somatice - nu mai dorm și nu mai mănâncă bine, apar dureri inexplicabile, se îmbolnăvesc mult mai des și au partea aceasta de agățare sau de evitare față de părinți. Și pe măsură ce ei cresc, se pot vedea în comportamentul lor manifestări de suferință, care devin evidente – sunt agresivi verbal sau poate nu mai vorbesc așa cum vorbeau înainte”, a declarat psihologul Andreea Neagu pentru Europa Liberă.

Atenție la dependența de ecran!

„Marele risc îl reprezintă dependența de ecran. Copiii acestei generații sunt vulnerabili, cu atât mai mult în contextul în care trebuie să stea izolați în casă și nu au cu cine socializa, pentru că părinții nu pot fi atât de disponibili. Dependența de ecran poate genera și alte dependențe. Nu există încă studii pe generațiile lor, dar la nivel empiric, din ce am observat, sunt convinsă că acești copii vor fi mult mai vulnerabili când vor deveni adulți, pentru că trăiesc atât de devreme în dezvoltarea lor tulburări afective. Și asta îi vulnerabilizează”, spune Andreea Neagu.

Terapeutul Victoria Prooday consideră că, în ciuda intențiilor bune ale părinților, generația copiilor moderni se degradează în multe privințe. Iată trei argumente:

Interacțiunea socială limitată – Avem multe de făcut, de aceea le oferim copiilor gadget-uri care să-i țină ocupați. Din păcate, gadget-urile au înlocuit plimbările în aer liber. În plus, tehnologia a făcut părinții mai puțin accesibili pentru interacțiunea cu copiii. Telefonul care „stă” cu cel mic în locul nostru nu îl va învăța să comunice. Creierul se aseamănă cu mușchii, care trebuie antrenați. Dacă vrei ca micuțul să meargă cu bicicleta, îl înveți. Dacă vrei să fie răbdător, trebuie să-l înveți să fie răbdător. Dacă vrei să comunice, trebuie să-l ajuți să socializeze. Același lucru se aplică tuturor abilităților. Nu există nicio diferență!

Distracție nelimitată – Am creat o lume artificială pentru copiii noștri. În ea nu există plictiseală. Imediat ce copilul tace, alergăm să-l distrăm din nou, pentru că ni se pare că nu ne îndeplinim datoria de părinți. Trăim în două lumi diferite: ei în „lumea distracției”, noi în „lumea muncii”. De ce nu ne ajută copiii în bucătărie? De ce nu-și strâng jucăriile? Aceasta este o muncă monotonă, care antrenează creierul să funcționeze în timpul îndeplinirii îndatoririlor plictisitoare. Este același „mușchi” de care avem nevoie pentru a învăța la școală.

Tehnologiile – Gadget-urile au devenit bone gratuite pentru copiii noștri, însă pentru acest ajutor trebuie să plătim. Plătim cu sistemul nervos al copiilor noștri, cu atenția și capacitatea lor de a amâna satisfacția dorințelor. Viața de zi cu zi în comparație cu realitatea virtuală este plictisitoare. După mai multe ore de realitate virtuală, copiilor le este tot mai dificil să proceseze informațiile în clasă, pentru că sunt obișnuiți cu nivelul ridicat de stimulare pe care îl oferă jocurile video. Copiii nu sunt capabili să proceseze informațiile cu un nivel mai mic de stimulare, iar acest lucru le afectează negativ capacitatea de a rezolva problemele academice. Tehnologia ne distanțează emoțional de copii și de familiile noastre. Accesibilitatea emoțională a părinților este principalul nutrient pentru creierul copiilor. Din păcate, ne privăm treptat copiii de acest lucru.

Tinerii loviți de autism social

Profesorul Florian Colceag, supranumit și formatorul de genii, spune că tinerii din ziua de azi s-au dus către tehnologii și jocuri, către tehnologii de jocuri, sunt o comunitate infantilă, nu sunt în stare să priceapă durerea mediului, a aproapelui sau probleme altora. Au devenit egocentrici, nu altruiști.

„Va trebui să antrenăm foarte mult tinerii în recunoașterea modelelor și gândirea profundă cu ajutorul tehnologiilor. Azi tinerii noștri intră pe Google și rețin titlurile, nu mai citesc articolele, nu au timp să gândească, pentru că totul este într-o mare viteză. E o încărcare foarte mare de informație fără sens și fără logică, ca și moda temelor nenumărate care nu au niciun fel de valoare - nici cognitivă, nici de dezvoltare a personalității. Poluarea, hrana modificată genetic și tehnologia provoacă mutații care, la nivelul copiilor, creează autism social, o izolare și o nepăsare socială. Uitați-vă pe stradă și veți vedea cu ochiul liber toate astea. Tinerilor le lipsește comunicarea, își trimit mesaje, nu mai vorbesc unul cu altul, aceste mesaje au un vocabular sărac. Nu aprofundează nimic, nu au sentimentul de apartenență la comunitate, și toate acestea sunt consecințele unei acțiuni care vine din trecut. Din păcate, elevii nu au fost învățați să gândească, să relaționeze, să pună informațiile într-o structură, ca să înțeleagă substanța și utilitatea lor. Toceala este cea mai stupidă metodă de învățare. Copiii rețin 3-5% din ceea ce tocesc, pentru că nu-i atinge sufletește. Dar nici nu interesează sufletul copilului pe cineva. Și dacă nu te interesează sufletul copilului, nici nu obții nimic. Iar obiectivul imediat, schimbarea imediată care se cere este să nu mai facem din educație o industrie de prostire, ci un templu al emancipării personalității.

Și studiile arată că la început de an, copiii sunt cu mult mai inteligenți decât la sfârșitul anului. Pe parcursul anului intră cu mintea lor frumoasă în patul lui Procust, unde sunt călcați efectiv în picioare, demoralizați, demotivați, de aceea avem un procentaj de abandon școlar uriaș.

Noi trebuie să educăm mintea, caracterul, sufletul, personalitatea, nu doar să le turnăm informații în cap pe care le uită.

Ce va fi în viitor când nanotehnologia și robotica vor lua locurile de muncă ale oamenilor? Ce vor face ei? Vor fi asistați social cu niște sume care nu le vor ajunge, evident, însă, dincolo de asta, li se va lua scopul! Cum să trăiești fără scop? Când tu erai bun la ceva, te simțeai util… Ce te faci cu o populație inutilă care este doar o masă de cumpărători anonimi, pe care trebuie să-i tâmpești ca să rămână cumpărători anonimi, că altfel se revoltă? Noi trebuie să educăm mintea, caracterul, sufletul, personalitatea, nu doar să le turnăm informații în cap pe care le uită.

Dacă dorim să ieșim din coșmarul vieții manipulate și programate și să ne creștem copiii pentru a deveni oameni buni și înțelepți, atunci vom avea viitor. Dar dacă nu ne trezim acum, nu vom avea niciun viitor.”

Notă. „Păsările care se nasc în cușcă au impresia că a zbura este o boală.” - Alejandro Jodorowski

(ianuarie 2022)

Autor: MARIANA GAVRILĂ