De ce ortodocșii și catolicii sărbătoresc separat Sfintele Paște

În acest an, Paștele ortodox va fi sărbătorit pe data de 24 aprilie, potrivit calendarului creștin-ortodox. Catolicii au sărbătorit Învierea Domnului pe data 17 aprilie, mai devreme cu o săptămână. Curios este că românii, a căror biserică a adoptat calendarul nou în anul 1923, identic cu cel din Apus, sărbătoresc Crăciunul pe rit nou, iar Paștele, conform calendarului vechi.

Care este explicația?

La începutul creștinismului, existau foarte multe diferențe în prăznuirea Paștelui. Cei mai mulți creștini din Egipt, Grecia și Apus sărbătoreau Paștele în aceeași zi din săptămâna în care a murit și a înviat Hristos. Vinerea, când a fost răstignit Iisus, era comemorată moartea lui Hristos, fiind numită Paștele Crucii, iar în duminica următoare era sărbătorită Învierea, care cădea după prima lună plină ce urma echinocțiului de primăvară. Sărbătoarea se numea Paștele Învierii.

Alți creștini din zona Antiohiei serbau Paștele duminica, dar aveau grijă ca acea duminică să cadă mereu în săptămâna azimilor iudaice.

Pentru a fi eliminate aceste deosebiri, în anul 325 e.n - a avut loc primul sinod ecumenic, care înseamnă congres internațional creștin. În cadrul Sinodului Ecumenic de la Niceea, din anul 325 e.n. s-au stabilit trei reguli clare pentru calcularea datei Paștelui: să pice întotdeauna duminica, apoi să fie după prima lună plină a primăverii, după echinocțiul de primăvară și, dacă pică o dată cu paștele evreiesc, să se amâne cu o săptămână.

Ce însemnă Paștele evreiesc?

Scurt istoric. De la început trebuie spus că Paștele a fost sărbătorit, pentru prima dată, de evrei, în jurul anului 1400 înainte de Hristos.

Spre deosebire de Paștele creștin – care înseamnă răstignirea, moartea și învierea lui Hristos, Paștele evreiesc (Pesach) este evenimentul eliberării poporului sfânt din robia egipteană, de către profetul Moise, cu ajutorul lui Yahweh - Dumnezeul lui Israel. Astăzi evenimentul propriu-zis poate fi descris ca o răscoală, revoluție și migrație în masă (exodul). Evreii îl văd ca pe o intervenție divină a lui Yahweh, zeul protector al poporului lor, rival al lui Baal, Ra sau al altor divinități egiptene. El a despicat Marea Roșie în două și i-a purtat pe evrei prin deșert, timp de 40 de ani, hrănindu-i cu mană cerească, adică niște pâinici, care cădeau din cer.

La scurt timp, evreii, foștii sclavi, au ajuns la poalele Muntelui Sinai, unde profetul Moise a primit cele 10 Porunci de la Yahweh - un set de legi pe care evreii trebuiau să le urmeze de acum înainte. După lungi rătăciri, au ajuns în Țara Promisă, unde și-au întemeiat statul. În iudaism, Exodul este cel mai important eveniment fundamental din istoria evreiască, iar Paștele nu este doar o sărbătoare de eliberare, ci și ziua de naștere a evreilor ca națiune.

Cu ocazia ieșirii din Egipt, când au sărbătorit pentru prima dată Paștele, toți evreii trebuiau să ia un miel și să îl sacrifice. Apoi, cu sângele mielului erau unse ramele de lemn ale ușilor de la casele în care locuiau. În noaptea aceea – fiind a zecea pedeapsă aplicată poporului egiptean - îngerul morții, trimis de Yahweh, a trecut prin Egipt și a omorât toți fiii întâi născuți ai egiptenilor. A aplicat același tratament și animalelor domestice, omorând primul pui al tuturor dobitoacelor de pe teritoriul Egiptului antic.

În casele israeliților nu a murit nimeni. Sângele mielului oferea o garanție, un semn vizibil prin care evreii au înțeles să ia în serios avertismentul Dumnezeului lor.

Tot de sărbătoarea Paștelui ține și consumarea azimei (pâine nedospită cu aluat sau drojdie). Azima este considerată chiar „pâinea libertății”, coaptă foarte repede și fără drojdie, pe care vechii evrei o mâncau în timpul fugii lor din Egipt. În amintirea acestei izbăviri grabnice a rămas praznicul azimilor care ține șapte zile.

Paștele evreiesc este sărbătorit în ziua a 14-a a lunii de primăvară din Nisan, prima lună a anului biblic din calendarul ebraic, care corespunde aproximativ prin martie-aprilie în calculul gregorian. În acest an, sărbătorile Paștelui evreiesc cad în seara de 14 aprilie (joi) și țin până în seara zilei 23 aprilie (sâmbătă).

Cum au apărut diferențele între Paștele catolic și Paștele ortodox?

Inițial, Biserica Răsăriteană și cea Apuseană sărbătoreau Paștele la aceeași dată. După Marea Schismă din 1054, Biserica Creștină a fost împărțită în două - cea Apuseană sub autoritatea papei și cea Răsăriteană sub autoritatea patriarhului de la Constantinopol.

Mai târziu, în februarie 1582, Papa Grigore al XIII-lea, capul Bisericii Catolice, a decretat, prin bula papală, modificarea calendarului iulian, după ce s-a constatat că anul mediu era ceva mai lung decât anul astronomic, făcând ca echinocțiul de primăvară, în funcție de care este stabilită data pascală, să se decaleze în anul calendaristic.

Îndreptarea calendarului în Apus, în 1582, de către Papa Grigore al XIII-lea, a dus la suprimarea unui decalaj de zece zile din calendar, 4 octombrie devenind 14 octombrie 1582. Însă doar în Apus. În Răsărit nu s-a marcat această diferență, Biserica ortodoxă a mers cu vechiul echinocțiu care între timp a rămas în urmă cu 13 zile distanță față de echinocțiul corect din punct de vedere astronomic.

Așadar, o primă explicație are la bază existența a două calendare diferite la care se raportează Bisericile creștine. Din 1583, catolicii folosesc calendarul gregorian, în timp ce Biserica ortodoxă, calendarul iulian.

Practic, până în anul 1583, Paștele era sărbătorit în aceeași zi de Biserica estică, ortodoxă și de către cea vestică – catolică.

Congresul interortodox desfășurat la Istanbul (Constantinopol) în anul 1923 a hotărât ca și bisericile ortodoxe să adopte calendarului gregorian, îndreptat, rămânând însă la latitudinea fiecărei Biserici autocefale să aleagă momentul oportun pentru această trecere.

În țara noastră, timp de zece ani, românii ortodocși au serbat Paștele odată cu romano-catolicii. Ulterior, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis să revină asupra deciziei și să serbeze Paștele după calendarul vechi, iulian și Crăciunul pe rit nou. Pentru capii Bisericii Ortodoxe Române a contat și faptul că Biserica de la Ierusalim, cea de la care pleacă Lumina Sfântă, se raportează la vechiul calendar bisericesc.

Nu toate Bisericile au adoptat ritul nou atunci când s-a hotărât schimbarea calendarului, iar cele care au rămas pe calendarul iulian – cu 13 zile în urmă față de cel oficial - încă serbează Crăciunul pe rit vechi, adică pe 7 ianuarie. Acestea sunt: Biserica Rusă, Biserica Sârbă, Patriarhia Ierusalimului, Mănăstirea din Sfântul Munte Athos.

Creștinii ortodocși pe stil vechi sărbătoresc și Anul Nou cu întârziere de două săptămâni, pe 14 ianuarie.

Prin urmare, Biserica Ortodoxă Română are două unități diferite de referință: Nașterea Domnului este sărbătorită pe 25 decembrie, precum creștinii din Occident, iar Învierea, conform calendarului iulian, asemenea bisericilor slave și de la Ierusalim.

Vaticanul a recomandat minorităților catolice din țări cu majoritate ortodoxă să serbeze Paștele o dată cu ortodocșii. În România, doar greco-catolicii au respectat această recomandare.

Au existat, în decursul istoriei bisericești universale, mai multe tentative de a sincroniza data Sfintelor Paști. Ultima – în 1997, în Siria, la Alep, unde a avut loc o mare adunare creștină, organizată de Consiliul Mondial al Bisericilor.

O altă diferență este cea de calcul: catolicii stabilesc prima lună plină de după echinocțiu folosind o serie de calcule și tabele ecleziastice, în timp ce ortodocșii iau ca reper luna plină astronomică. Practic, calcularea datei pascale după calendarul iulian, este în eroare cu 13 zile, în timp ce în biserica occidentală se face după calendarul astronomic corect. Din această perspectivă se întâmplă ca între Paștele catolic și Paștele răsăritean să existe uneori o diferență de până la cinci săptămâni.

Astfel, deși este cea mai importantă sărbătoare creștină, Paștele catolic și cel ortodox nu cad în aceeași zi decât rareori (așa cum s-a întâmplat în 2014 și în 2017). Paștele catolic poate cădea în luna martie sau aprilie și niciodată în luna mai, în timp ce cel ortodox poate cădea în aprilie sau mai și niciodată în martie.

Cum s-a adoptat calendarul gregorian în România

În România, au existat mai multe tentative de trecere la calendarul gregorian. Una datează din vremea lui Alexandru Ioan Cuza. A doua sincronizare a timpului cu Occidentul s-a încercat în anul 1900. O altă încercare s-a făcut în timpul ocupației germane a Bucureștiului. August von Mackensen a emis o ordonanță care impunea că, după ziua de 19 decembrie 1916, urmează 1 ianuarie 1917. Administrația germană stabilită în capitală și-ar fi dorit ca noul calendar să se aplice atât în probleme laice, cât și în cele bisericești. După socoteala nemțească, rezulta că în 1916 n-ar mai fi existat sărbătoarea Crăciunului. La intervenția înalților oficiali ai Bisericii s-a acceptat o amânare. Apoi o alta, și tot așa, până când armatele germane au plecat din București și reforma calendarului a fost iarăși amânată.

Chestiunea a revenit în actualitate după Unirea din 1918. Transilvania și Bucovina foloseau deja calendarul gregorian, în vreme ce Basarabia și Vechiul Regat măsurau în continuare timpul ca pe vremea lui Iulius Cezar. Socotită după calendarul de la București, unirea Transilvaniei cu România a fost hotărâtă la Alba Iulia în data de 18 noiembrie 1918. Transilvănenii însă erau deja în prima zi a iernii calendaristice. Astfel, au apărut dezordini în administrația și așa răvășită de război. În plus, deosebirile de datare influențau negativ economia națională. Datarea diferită din actele contabile (de pildă datele la care trebuiau făcute plățile către partenerii externi) îngreuna schimburile comerciale. În martie 1919, guvernul de la București a emis un Decret-lege, prin care era adoptat calendarul gregorian. Ziua de 1 aprilie 1919 devenea 14 aprilie 1919.

În 1919, reforma calendarului s-a produs pe cale administrativă, prin decret. Sfântul Sinod a refuzat să adopte noua datare a zilelor anului până în 1924. Astfel, cinci ani au curs în paralel un „timp laic” și altul bisericesc.

În concluzie: Modul de măsurare a timpului nu este același pe cuprinsul globului. Culturi și religii diferite folosesc calendare diferite. În lume sunt cinci tipuri de calendare: Iulian, Chinezesc, Islamic, Evreiesc și Gregorian.

Până la urmă, calendarul - după care sunt fixate și sărbătorile religioase - este un sistem elaborat de om pentru a ține o socoteală logică a zilelor, săptămânilor, lunilor și anilor, în acord cu principalele fenomene astronomice, observate direct: poziția Soarelui și a Lunii pe bolta cerească.

Cuvântul „calendar” vine de la latinescul „calendarium”, care era o evidență a primelor zile din lună, zise „calende”, când debitorii își plăteau datoriile sau dările.

Notă. Oricare ar fi durata timpului, știința întrebuințării lui îl va face lung.

(mai 2022)

Autor: MARIANA GAVRILĂ