Ce este Budismul?

Numărul actual al budiștilor este cuprins între 230 și 500 de milioane. Această discrepanță de date demografice se datorează faptului că în multe țări credincioșii își exprimă adeziunea atât budismului, cât și unor credințe populare (sau chiar altor religii), oscilând între practicile celor două tipuri de sisteme religioase sau îmbinându-le. Astfel există „budism thailandez”, „budism sri-lankez”, „budism tibetan” etc., considerate de unii coruperi ale budismului primar. Cu toate acestea, numărul aderenților este considerabil plasând budismul pe poziția a patra în clasamentul celor mai însușite religii după creștinism, islam și hinduism.

Orădeanul Paul Burghardt practică ezoterismul din anul 1979, de la vârsta de 27 de ani. În '89, Pali, cum îi spun prietenii, a fugit la Budapesta ca să studieze budismul. În vara anului 1992, a văzut un afiș care anunța înscrierile pentru un curs de „firewalking” (mers prin foc). N-a stat prea mult pe gânduri și s-a înscris. A trecut desculț, de două ori, prin jarul încins. „Când ești în fața jarului, nu ai prea multe gânduri. Când ești pe jar, nu mai ai niciunul”, spune orădeanul. Tot în acel an, un maestru lama care venise în Ungaria l-a trimis să-și desăvârșească cunoștințele în Nepal. „Atunci am simțit că 'am ajuns acasă', aceasta însemnând pentru mine budismul tibetan, mai apoi Yungdrung Bön, cea mai veche tradiție ezoterică tibetană, care astăzi nu diferă de budism”, susține orădeanul.

Ce este Budismul, Paul?

- Budismul este o religie care provine din India și din Asia Centrală. De fapt, dacă ne gândim la cuvântul „religie” – aceasta nu este în armonie cu Budismul, nici ca teorie, nici ca practică. Cuvântul „religie” este de origine latină, combinație din două elemente – ligare (rom. a lega), re (rom. re) – adică a relega ceva care s-a rupt în timp și istorie. Ce trebuie „re-legat”? Relația om–Dumnezeu.

În Budism, nu avem ceva de „re-legat”, nu avem ceva de obținut, ci trebuie să recunoaștem esența lăuntrică a ființei, care nu este altceva decât „conștiința” pură, fără caracteristici sau „natura originală”, natura conștiinței. Buddha nu este un nume, ci starea supremă a ființei, care înseamnă „cel trezit” - trezit din toate iluziile care aduc suferința. Deci nu avem ceva de obținut, ci avem de recunoscut ceva care este esența noastră din începuturi fără de început.

Unii spun că Budismul este o filozofie. Filozofia este destinată rațiunii, enunță anumite teze, pe care le demonstrează prin logică și rațiune. Dar după ce am studiat o teorie filozofică, aceasta poate să ne placă – și atunci devenim susținătorii acestei teorii filozofice – sau poate să nu ne placă, și atunci vom combate vehement această teorie. Problema e că indiferent dacă-ți plac sau nu tezele filozofice respective, acestea nu te vor schimba. În schimb, în Budism, filozofia are menirea de a anihila dubiile persoanei prin logică, exemple etc. și de a-l îndruma prin practici și metode spre transformarea ignoranței în înțelepciune.

Unii spun că Budismul este o practică antică a psihologiei. Nici această teorie nu este validă, căci psihologia are ca scop reajustarea persoanei în tiparele societății, „normalitatea” fiind stabilită de un sistem. Cei mai în vârstă poate își amintesc practica comunistă de a băga pe cei periculoși sistemului în ospicii „diagnosticându-i” ca „alienați mintal.”

Budismul nu are ca scop să te facă un cetățean docil care acceptă orice aberație politică sau doctrinară, ci are ca scop „dezautomatizarea” ființei, eliberarea conștiinței de credințe și idealuri greșite și iluzorice.

- Și, până la urmă, ce este Budismul?

- Budismul nu este nici religie (în sensul comun al cuvântului), nici filozofie, nici psihologie, ci un sistem care înglobează toate cele trei, dar le depășește total. Budismul merge mai departe decât toate religiile și filozofiile cunoscute până acum.

Relația Budism – alte religii este ca relația între fizica cuantică și cea newtoniană.

Care este diferența dintre Budism și Creștinism?

Budismul nu are nevoie și nu recunoaște existența unui Dumnezeu creator, pedepsitor și răsplătitor. Tot ce se întâmplă cu noi este din cauza karmei, adică a faptelor comise de noi înșine din timpuri fără de început. Toate ființele din Univers, inclusiv zeii, sunt supuși karmei, adică legii acțiunii și reacțiunii.

Creștinismul recunoaște un Dumnezeu creator. Totul este supus voinței Lui. Omul a fost creat de Dumnezeu și trebuie să i se supună. Trimisul lui Dumnezeu este propriul Lui fiu, care prin jertfa sa a „răscumpărat” păcatul omenirii.

Budismul enunță învățătura reîncarnării care este în concordanță cu legile karmice. Orice acțiune fie ea comisă în faptă, vorbire sau gând are o reacțiune care corespunde acțiunii. Mai simplu, „după faptă și răsplată”. Nu toate acțiunile dintr-o viață își aduc „răsplata” în viața respectivă, deci karma este cauza reîncarnării. Pe scurt: nimic nu dispare, ci se transformă. Esența omului - adică „conștiința” - nu dispare, ci se transformă într-o nouă persoană. Aceste reîncarnări sunt perpetue și depind de fapte. După ce o ființă se trezește din ignoranță și iluziile produse de această ignoranță, devine Buddha (cel Trezit) sau Iluminat și nu se mai reîncarnează, pentru că nu mai are karmă.

În Creștinism, „sufletul” omului este dat de Dumnezeu și după ce viața se stinge, ajunge în Rai – dacă a fost credincios – sau în Iad, dacă a fost păcătos. Există o singură viață, iar după moarte – după unele învățături creștine – ajungi în Purgatoriu, și în ziua Judecății, sufletul va ajunge în Rai sau în Iad. Lumea se sfârșește pentru totdeauna.

În Budism, rezolvarea problemelor depinde de noi înșine. Noi hotărâm să săvârșim sau nu o faptă pozitivă (adică fapta care nu dăunează altor ființe sau îi ajută în mod pozitiv) sau negativă (faptă care dăunează altora sau dorim în mod deliberat să cauzăm suferință). Retribuția va fi ca atare: negativă, și vom suferi la rândul nostru sau pozitivă, și vom beneficia din aceasta. Nimeni nu ne pedepsește, noi înșine suntem cauza și noi obținem rezultatul acțiunilor noastre.

În Creștinism, rezolvarea problemelor depinde de Grația Divină. Unii creștini susțin teza „Liberului Arbitru”, alții, în schimb, susțin „Predestinarea”. Omul este păcătos din cauza păcatului originar săvârșit de Adam și Eva, deci mântuirea omului depinde de Grația Divină. Aceasta se manifestă prin jertfa lui Iisus pentru omenire.

Budism – Pentru a se elibera de SAMSARA, adică dimensiunea suferinței, ai nevoie de a recunoaște NIRVANA, care este opusul SAMSAREI, adică lipsa totală a suferinței. Pentru asta ai nevoie de metode de eliberare, dintre care cea mai importantă este meditația.

În Budism – totul depinde de karma, adică de legea „cauză–efect”, de care numai și numai noi suntem responsabili. Natura originară și eternă a oricărei ființe este „natura Buddha”. Aceasta este prezentă în ființe ca și uleiul în sămânța de susan. Pentru ca uleiul (natura Buddha) să se manifeste, sămânța trebuie supusă unei presiuni, adică trebuie prelucrată. La fel și Natura Buddha este prezentă în toată lumea, dar, ca să o recunoaștem, trebuie să ne „prelucrăm” conștiința. Acest lucru putem să-l executăm numai noi, nimeni nu ne mântuiește.

Creștinism – Pentru a obține „mântuirea”, ai nevoie de o credință totală și de Harul Divin care se poate primi prin Iisus Hristos. Omul este neputincios pentru că e păcătos de la naștere – din cauza păcatului originar – până la moarte. Păcatele adunate în timpul vieții se pot curăți prin spovedanie și rugăciune. Metoda principală este credința, cele secundare sunt euharistiile și rugăciunea.

Cine a fost Buddha?

Buddha - Numele său este GAUTAMA SIDDHARTA SHAKYAMUNI. El s-a născut în curtea regală din KAPILAVASTAU din Nepal. Tinerețea lui era fără griji, dar patru ieșiri în mijlocul poporului l-au convins de atotputernicia suferinței. În timpul ieșirilor sale, el a văzut un bătrân, un bolnav și un cadavru, care l-au convins despre existența suferinței de la naștere până la moarte. În a patra zi a văzut un ascet care medita sub un copac. Aceasta era singura alternativă, singura posibilitate de a scăpa de suferință. El a renunțat la tot ce avea și s-a dus în junglă la niște maeștri ca să învețe. După ce a învățat tot ce se putea, încă nu era satisfăcut, pentru că a văzut că aceste metode nu duc la anihilarea suferinței. A renunțat la asceza exagerată și la actuala Bodh Gaya și a ajuns prin meditație la Iluminare. După aceasta a predat învățăturile timp de aproape 40 de ani. Ultimul său mesaj a fost: „Nu am ținut nimic în pumnii strânși, v-am dat toate învățăturile. Fiți propriii voștri maeștri și străduiți-vă neîncetat”, apoi a intrat în „PARINIRVANA”, adică a părăsit SAMSARA (ciclul reîncarnărilor, n.r.) pentru totdeauna.

Buddha a spus discipolilor săi să nu-l creadă, le-a spus să practice să vadă cu ochii lor dacă este adevărat ce spune. Buddha nu a dorit să convertească pe nimeni, nu există așa ceva în budism. Despre budism se vorbește numai dacă ești întrebat, dacă nu ești întrebat nu vii tu să spui: „Buddha te iubește...”.

Mesajul lui Buddha a fost: „Dacă nu poți face bine, cel puțin evită să dăunezi altora”.

Ce înseamnă păcatul pentru un budist?

În Budism, în loc de păcat avem ignoranța sau confuzia. Omul, din cauze karmice, nu-și cunoaște „Natura Originală”, „Natura Conștiinței”, deci comite o mulțime de greșeli, datorită ignoranței. Ignoranța stă la baza oricărei suferințe. Datorită ignoranței apare o dualitate, adică „eu” și „altul”. Eu-l apreciază pe „altul” (care poate fi o ființă sau un obiect) în trei feluri: îmi place – deci o doresc și vreau să o dețin; nu-mi place – deci o resping și aș vrea să nici nu existe; sunt indiferent – nici nu iau în seamă.

Din cauza acestor sentimente, apare fapta care va produce karma.

În învățăturile budiste nu există „porunci”, ca Decalogul iudeo-creștin, ci sunt niște sfaturi despre ce e bine să ocolim și ce e bine să facem. Cele cinci sfaturi mai importante sunt: nu ucide, nu fura, nu minți, nu comite acte sexuale negative (ex. viol) și să nu bei alcool până nu mai știi de tine. Mai sunt și altele, dar acestea sunt cele mai importante.

Budismul spune ce ar trebui să faci ca să scapi de suferință și să-i faci și pe alții să scape de suferință. La început nu înțelegem exact ce înseamnă asta, „să-i eliberăm pe alții”, dar la un moment dat ajungem să ne dăm seama că „alții” nu sunt diferiți față de noi. Budismul ne învață să nu avem ego, că nu există un „eu”. Toată lumea dorește să fie fericită. Atunci care este diferența dintre noi? Cum putem noi să fim fericiți atât timp cât alții nu sunt? Nicicum! Nu se poate.

În budism nu există un șef, Buddha ești tu, toate ființele au în ele natura de Buddha, dar nu și-o recunosc.

Notă. „Îndoiește-te de toate. Găsește-ți propria lumină.” - Buddha

(august 2019)

Autor: MARIANA GAVRILĂ