Cazinou în „hudra Bradii”

La 101 ani de la descoperire, peștera de la Betfia, propusă pentru săli de teatru și jocuri de noroc.

În ultima peșteră fosilă din extremitatea vestică a României, „hudra Bradi” sau „Craterul din Betfia”, cum mai este cunoscută, cu o suprafață subterană de 2500 de mp, zac cantității impresionate de guano (excremente de liliac) cu miros de praf de pușcă. Pentru peștera de la Betfia, un speolog orădean are o ofertă de proiect unic în țară. „Saloanele gotice din hudra Bradi”, sunt prevăzute cu săli de teatru, restaurante și un cazinou.

Rețelele de apă geotermală din stațiunile Băile Felix și 1 Mai s-ar datora, spun specialiștii, fenomenelor carstice care s-au format în ultima perioadă a erei mezozoice sub dealul „Șumleu” în peștera de la Betfia „craterul”, sau „hudra Bradii”, denumire dată după porecla celui care a descoperit-o. Interesant este faptul că despre această peșteră, ultima din extremitatea vestică a României, situată la nici 12 km de Oradea nu se vorbește decât atunci când vreun disperat reușește să-și pună capăt zilelor sau ca punct de reper la vreo întrecere sportivă. Avenul de la Betfia, notificat ca monument al naturi, este folosit în continuare pe post de groapă de gunoi comună al locuitorilor din zonă. Despre elementele de formare, importanța sau existența acestora nu se cunoaște aproape nimic. Localnici cred că în adâncurile „craterul” din satul lor se încălzesc apele termale din cele două stațiuni din jur și sunt gata să jure că străfundurile acestuia comunică cu lacul cu Nuferi sau pârâul Peța, aflate la circa 2 km distanță. „Așa-i, pentru că știu asta de când eram mic. Atunci o capră a familiei Igna a căzut în crater și....au mai găsit-o peste vreo trei săptămâni în lacul de dincolo de deal, în Ochiul Boului. Acolo, în măruntaie acestei gropi, se încălzește apa din stațiuni. Acum nu se vede că-i vară, dar iarnă să vedeți cum ies aburii pe gura craterului”, ne mărturisește Petru Sălăjean, un localnic în vârstă de 70 de ani. Singurele mărturii legate de peștera de la Betfia le-am găsit în arhiva biserici din localitate, în consemnările lăsate de preoți care au slujit, dea lungul vremi, la această parohie.

Peștera apei termale

Potrivit preoților din Betfia, geneza peșterii, denumită impropriu „crater” este de natură hidrotermală, și s-a format în decursul timpului datorită eroziunii rocilor de calcar aflate în contact cu apele calde care, la rândul lor, își au resursele din izvoarele Munților Pădurea Craiului. „Trebuie luată în seamă și părerea profesorului Toth!, după care grota a fost făcută de un «gheizer» străvechi. El a găsit aici cristale de «aragonit» (azi nu se mai găsesc), care nu s-au putut forma decât sub acțiunea apei calde asupra pietrei de var, deoarece săparea grotei s-a făcut de jos în sus și nu invers. Actualele băi de azi - Felix și Episcopești (1 Mai n.r.), nu sunt decât rămășițele acestui «gheizer». Tot aici în partea sudică, este o vale (Peța n.r.) care s-a format tot sub acțiunea apei calde, căci, probabil, vor fi fost aici izvoare cu apă termală”, consemnează preotul Ioan Borlan în notițele sale din 1966. „În anvernul de la Betfia se află terminalul pachetului de calcare din Munții Apuseni” , susține și speologul Mihai Ungureanu. De altfel, de la Betfia spre vârful Munților Apuseni, numărul și volumul peșterilor crește exponențial. Cu cele peste 1000 de grote descoperite până acum, subsolul județului Bihor arată ca o roată mare de schweizer.

Hudra vărarului

Potrivit consemnărilor preoților, „deschizătura largă de forma unui puț și foarte adâncă” a fost descoperită în 1905 de Teodor Marta, zis Bradea. Acesta, vărar de meserie, ca de altfel toți sătenii din Betfia, după ce a săpat mai mulți ani pe porțiunea lui din dealul Șumleu pentru a scoate piatra de var, folosită, la vremea respectivă la reconstrucția Cetății din Oradea, a dat într-o zi peste gura peșterii. A chemat întreaga suflare a satului să vadă minunea și de atunci, grota a fost numită groapa sau „hudra Bradii”. Vestea a ajuns până-n cancelariile Oradiei, mai marii zilei dispunând, opt ani mai târziu, cercetarea gropi. „În anul 1913, la stăruințele profesorului Ardos Frigyes din Oradea, s-a instituit o comisie pentru cercetarea grotei, comisia a fost prezidată de Lukacs Odon, consilier la primăria orașului Oradea, care a pus la dispoziție fondurile necesare. În ziua de 22 iunie 1913, cu ajutorul unei funii de oțel, groasă de 15 mm și lungă de 150 de metri, a coborât în grotă profesorul Szegedi Geza din Oradea. La 72 de metri adâncime s-a găsit o «încăpere» lungă 25 de metri, lată de 20 și înaltă de 15 metri, iar deschizătura nu e dreaptă, ci cu ondulații”, se arată în consemnările preoților din Betfia.

Săli în stil gotic

Teoria primului om care a explorat peștera este susținută, în parte și de speologul Mihai Ungureanu cel care a studiat fenomenul de la Betfia, aproape două decenii. Potrivit lui Ungureanu, intrarea în grotă, reprezintă practic „hornul” peșteri și s-a format printr-o reacție chimică a acidului carbonic din interior cu rocile de calcar. „În momentul când localnicul Bradea a săpat și a deschis capătul hornului, peștera nu și-a terminat activitatea geologică. A avut loc o deschidere artificială similară cu cea de la Peștera Urșilor”. Speologul precizează că în interior există două săli imense, „în stil gotic”, cea mai mare având o lungime de peste 150 de metri, cu o suprafață totală de 2500 de mp. Înălțimea acestora variază între 18 și 30 de metri, podeaua este din rocă de culoare gri spre alb, iar pereții prezintă forme speoloterme, de cristal, stalacnite, stalactite sau cristale de ghips. „Din păcate multe din aceste splendori ale naturi au fost distruse, rupte și vândute de așa ziși «vizitatori de profesie»”, spune speologul. Temperatura interioară de 18-20 de grade este constantă indiferent de anotimp, din această cauză, pe timpul iernilor geroase, „hornul peșterii scoate aburi”, fenomen care i-a determinat pe localnici să creadă că în interior fierb apele termale.

Cazinou și praf de pușcă

După sutele de vizite în interiorul „craterului” de la Betfia, speologul Mihai Ungureanu a întocmit un proiect, unic în România, prin care, dacă ar fi avut susținere financiară, s-ar fi putut scoate banii frumoși din „saloanelor gotice din hudra Bradii”. Oferta de proiect cuprinde construirea in subteranele grotei a unui cazinou, cu sală de teatru și sală de jocuri de noroc, un bar. „Eu am prevăzut intrarea în peșteră cu un lift din sticlă pe cremaliere, jos un foaier cu deschidere spre o garderobă, bar, o scară evazată spre sala de teatru, sala de spectacole, un restaurant supraetajat care să ducă spre sala de jocuri, ruletă, poker.... Din păcate, investitorii nu prea se înghesuie datorită fluxului slab de turiști din Băile 1 Mai, stațiune care în loc să prospere a ajuns aproape o ruină”, susține autorul ingeniosului proiect.

În lipsa preocupărilor geologice, turistice sau financiare față de fenomenul carstic de la Betfia, peștera rămâne în continuare adăpost de iarnă pentru o colonie de circa 6000 de lilieci europeni, care în decursul anilor de hibernare au depus pe fundul grotei peste 5 metri de guano (excremente, un îngrășământ foarte căutat pentru culturile de flori).La fel de prezent se simte și mirosul de praf de pușcă, datorită unui depozit de armament, după unii care a fost în peșteră, după alții care ar exista într-o grotă paralelă care ar comunica, printr-o galerie secretă cu „craterul de la Betfia”.

(septembrie 2006)

Acest articol a apărut în publicația Realitatea Bihoreană pe data de 8 septembrie 2006.

Autor: MARIANA GAVRILĂ