Când s-a născut Mântuitorul

Când s-a născut Iisus, nimeni nu-L aștepta, deși venirea Sa a fost anunțată de secole de către profeți. După moartea Mântuitorului, primii creștini nu s-au îngrijit să verifice data zilei Sale de naștere, fiind angajați în predicarea împărăției pe care El a întemeiat-o. La aceasta s-au dedicat total de-a lungul secolelor, fără să se intereseze de detaliile istorice ale vieții Sale.

Creștinii din primele secole trăiau în structurile și normele obișnuite de viață impuse de Imperiul Roman. Urmau același calendar și sistem de calcul folosite de Roma în toată aria de influență a guvernării sale. Sistemul consta în a număra anii începând de la întemeierea orașului Roma. Acesta era considerat primul an, la care apoi se adunau anii ce urmau. Pentru a face aluzie la acest calendar se puneau inițialele U.C. (Urbis conditae), adică „de la întemeierea orașului”.

Cu trecerea secolelor, mulți creștini au început să creadă că întemeierea Romei, care a fost oraș păgân în timpul primilor o mie de ani ai existenței sale, nu era un semn potrivit pentru a număra anii. După căderea Imperiului Roman, comunitatea creștină și-a pus problema creării unui calendar nou, care să aibă axă centrală persoana lui Cristos. Nu mai aveau niciun motiv de a continua să considere orașul Roma ca un centru istoric al existențelor lor. Atunci și-au dat seama că nimeni nu știa ziua, luna și nici măcar anul nașterii lui Iisus, datorită faptului că autorii evangheliilor au omis acest amănunt. Scrierile relatau mai curând episoade izolate din viața Mântuitorului, începând de la o cateheză orală precedentă, dar fără grija de a da o cronologie exactă a vieții sale.

Calendarul lui Dionisie

În acest moment, iese în evidență figura unui călugăr numit Dionisie, născut în Dobrogea noastră, care însă a trăit aproape toată viața sa la Roma. Avea ca supranume „Cel Mic”, și acest lucru a făcut să se presupună că era mic de statură. Se pare că el însuși a voit să poarte porecla din umilință. Era unul dintre oamenii cei mai culți ai epocii, teolog strălucit și mare cunoscător al istoriei Bisericii și al cronologiilor. El a compus o celebră culegere de decrete ale papilor și de decizii ale conciliilor, comentate de el cu pricepere.

Atunci, papa Ioan I i-a dat sarcina de a calcula data nașterii lui Cristos. În această privință, putea să se bazeze pe câteva indicații utile folosite de evanghelii. Astfel, de la sfântul Luca a scos că, la începutul vieții publice, „Iisus avea circa 30 de ani”. Asta deja era ceva. Dar în ce an a început-o? Câteva versete dădeau răspunsul: „în anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar”.

Dionisie a confruntat listele lungi de date și cronologii și a dedus că anul al cincisprezecelea al lui Tiberiu, an în care Iisus a început să predice, corespundea cu anul 783 de la întemeierea Romei (U.C.). Ei bine, scăzând cei 30 de ani de viață ai lui Iisus, a obținut că El s-a născut în anul 753 U.C. Pentru a-l plasa pe Cristos la începutul unei ere noi, anul 754 U.C. trebuia să devină anul 1, anul 755 trebuia să devină anul 2 și așa mai departe. După fiecare număr, Dionisie a adăugat sigla „d.C”, adică „după Cristos”. În schimb, la anii de dinaintea nașterii lui Iisus a pus sigla „î.C”, adică „înainte de Cristos”.

În acest calendar nou, Dionisie, care trăia în acea perioadă în anul 1287 după calendarul roman (U.C), a considerat că se află în anul 533 al noii ere creștine. Cine știe ce emoție a simțit călugărul când a înțeles că este primul om care cunoaște în ce an după Cristos se trăia! Atunci când a murit, paisprezece ani mai târziu, se putea nota, în registrul parohial al decedaților, că a murit „în anul 540 din epoca inventată de el”.

Cronologia propusă de Dionisie nu a fost admisă dintr-o dată. Prima mențiune oficială despre nașterea Mântuitorului a apărut în documentele bisericești abia peste două secole după Dionisie, prin anul 742 d.C. Această nouă eră s-a răspândit lent. Inițial a fost folosită de unii cronicari din Italia în a doua jumătate a sec. VI, apoi în sec. VII a fost folosită la datarea unor documente din Anglia și în cancelariile din Franța. În anul 800, regele francilor, Carol cel Mare, impune adoptarea erei creștine în Europa Occidentală, iar în Roma papală reforma s-a realizat în secolul X (când se instituie și termenul de „milesim”, pentru anii erei noastre). Totuși, în documentele papale noua cronologie a intrat în vigoare abia la mijlocul secolului XV.

Crăciunul și Steaua de la Bethleem

Știm de la istoricii moderni că Dionisie făcuse o greșeală. Evanghelia după Matei menționează faptul care nu a fost luat în considerare de către Dionisie, anume că Iisus a venit în lume „în timpul regelui Irod”. De la scriitorul roman Iosif Flaviu, contemporan al lui Iisus, știm că acest rege a murit în anul 4 î.C., la puține zile după o eclipsă de lună ce a avut loc la 12 martie. În urma calculelor s-a ajuns la concluzia că Iisus S-a născut între sfârșitul anului 7 și jumătatea anului 6 î.C.

Potrivit unei ipoteze emisă de astronomul Johannes Kepler în anul 1606, „Steaua Magilor” a fost rezultatul deosebit de luminos produs de tripla conjuncție a planetelor Jupiter și Saturn în anul 7 î.C. Ultima triplă conjuncție a lui Jupiter cu Saturn a avut loc în anii 1940-1941 în constelația Berbecului și a durat din august până în februarie, dar din cauza celui de al doilea război mondial a fost doar în atenția specialiștilor. Următoarea triplă conjuncție a lui Jupiter cu Saturn va avea loc în anul 2198.

În anul 7 î.C., buclele descrise de planetele Jupiter și Saturn pe bolta cerească au fost atât de apropiate, încât cele două planete au fost în conjuncție de trei ori: la 23 mai, 3 octombrie și 4 decembrie, apărând astfel împreună ca un astru foarte strălucitor. Prima conjuncție, cea din 23 mai, era vizibilă pe cerul de dimineață la orizontul estic și e posibil să nu fi produs magilor o impresie deosebită, dar, când au văzut că același fenomen se repetă pe 3 octombrie seara și mai spre sud-vest (în direcția Iudeei), au interpretat acest lucru ca un semn astrologic.

Cea de a doua conjuncție i-a determinat pe magi să pornească spre Ierusalim, drumul durând cam o lună și jumătate (până în preajma celei de a treia conjuncții, cea din decembrie).

Însăși Evanghelia după Matei spune că magii l-au găsit pe prunc „în casă” (2,11), și nu în peștera nașterii, așa cum este obiceiul de a-L reprezenta.

Se știe că nici ziua de 25 decembrie nu reprezintă data exactă a nașterii Mântuitorului, El născându-se, dupã unele păreri legate de ritualul botezului aplicat de Ioan Botezătorul, chiar în ziua în care s-a botezat în apa Iordanului, respectiv pe 6 ianuarie. Dar pe 25 decembrie, imediat după solstițiul de iarnă, când Soarele începe să „urce”, romanii celebrau Sărbătoarea Soarelui, sărbătoare păgână, dar creștinii de pe atunci, prigoniți și martirizați, Îl asimilau pe Iisus Soarelui.

O omisiune

Când s-a adoptat procedeul de a număra anii de la nașterea lui Cristos, s-a făcut o greșeală din punct de vedere matematic, neconsiderându-se niciun an zero. După anul 1 î.C. urmează direct anul 1 d.C. Dacă facem calculul 1+1 ar ieși că între iarna lui 1 î. C, și iarna lui 1 d.C. au fost 2 ani, dar de fapt a fost unul singur, pentru că numărătoarea sare peste anul zero.

În anul 1740 astronomul francez Jacques Cassini a propus pentru prima oară corectarea acestei erori, considerând că anul precedent primului an al erei creștine să fie anul zero, precedentul anului zero să fie anul -1, apoi -2 și așa mai departe. Deci toți anii dinaintea erei creștine să fie reprezentați prin numere negative. Pornind de la acest sistem, anii dinainte să se nască Cristos se numără descrescător (de exemplu: 100, 99, 98... 0 î.C.).

Și totuși, în ce an suntem ?

La ora actuală există mai multe națiuni și grupuri religioase pentru care calendarul dionisian nu are nicio valoare.

De exemplu, calendarul evreiesc începe de la crearea lumii, adică a primului om, a lui Adam. Conform indicațiilor biblice, crearea lumii a avut loc în anul 3760 înainte de era noastră, adică înainte de Cristos. Astfel, pentru anul 2017 corespunde în calendarul evreiesc anul 5777 (3760+2017). Anul nou în calendarul evreiesc nu coincide cu 1 ianuarie ci cu prima zi a lunii Tișri. Luna Tirși din calendarul evreiesc îi corespunde perioada septembrie-octombrie din calendarul nostru. Anul nou la evrei „Rosh Hashanah” a fost pe 20 septembrie a.c. și a început odată cu apusul soarelui.

Așadar, peste 19 milioane de evrei sunt deja în anul 5778.

Potrivit cronologiei bizantine (deci ortodoxe), Cristos S-a născut în anul 5508 de la crearea lumii. Acești credincioși se află acum în anul 7525. Italienii care mai folosesc numărătoarea anilor de la întemeierea Romei se află în anul 2770. Milioane de credincioși de diferite credințe din India consideră că suntem în anul 2079, iar chinezii confucianiști, în anul 2574.

Creștinii copți din Egipt sunt în anul 1738, caldeii din Irak, în anul 6771, armenii, în anul 1468, și sirienii, în anul 2331. Dacă la aceștia adăugăm nouă sute de milioane de catolici care sunt în dezacord cu cei 7 ani diferență față de adevăratul început al erei creștine, ne putem întreba: în realitate, în ce an suntem?

Crăciunul pe rit vechi

La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut o reformă, suprimând zece zile din calendar, astfel încât data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit „gregorian” sau „ritul nou”. Conform calendarului Gregorian, 1 ianuarie a devenit prima zi a anului.

Nu toate Bisericile au adoptat ritul nou atunci când s-a hotărât schimbarea calendarului, iar cele care au rămas pe calendarul iulian – cu 13 zile în urmă față de cel oficial - încă serbează Crăciunul pe rit vechi, adică pe 7 ianuarie. Acestea sunt: Biserica Rusă, Biserica Sârbă, Patriarhia Ierusalimului, Mănăstirea din Sfântul Munte Athos.

Creștinii ortodocși pe stil vechi sărbătoresc și Anul Nou cu întârziere de două săptămâni, pe 14 ianuarie.

În anul 2018 sărbătoarea va fi duminică. În România, ea va fi sărbătorită de creștinii sârbi, ucraineni, ruși sau lipoveni.

Notă. Pentru omul care se roagă în sufletul lui, lumea întreagă este o biserică.

(decembrie 2017)

Autor: MARIANA GAVRILĂ