Beiușul – orașul oamenilor liberi

Municipiul Beiuș a rămas unul dintre cele mai mari centre a românismului din Ardeal, chiar dacă, de-a lungul veacurilor a cunoscut, pe rând, stăpânirea maghiară, otomană, austriacă și din nou maghiară. În urmă cu mai bine de 570 de ani, înaintașii beiușenilor au obținut cea mai mare victorie a tuturor timpurilor, declararea Beiușul drept primul oraș liber din ținutul Bihorului. Mai târziu, în perioada Dictatului de la Viena, Beiușul devine orașul de reședință al județului Bihor. Mândri din fire, locuitorii municipiului Beiuș și-au păstrat din cele mai vechi timpuri dorința de a rămâne liberi și proprii lor stăpâni.

Nici războaiele și nici atrocitățile comise de dușmanii poporului român n-au reușit să știrbească din mândria și demnitatea beiușenilor. De-a lungul veacurilor, locuitorii acestei multiseculare urbe, au știut să-și cinstească cum se cuvine eroi, să dea respectul cuvenit conducătorilor care au luptat pentru binele acestei țări și să nu-i uite pe cei care le-au vrut răul. Nu întâmplător, 19 aprilie a fost aleasă drept „Ziua Orașului Beiuș”.

În ultimul deceniu, în fiecare an, de ziua orașului, beiușeni depun coroane de flori la Monumentul martirilor neamului românesc Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș, uciși cu bestialitate de trupele secuiești conduse de criminalul Kalman Verböczy. Reamintim că, în această lună martie a  anului 1919, locuitorii depresiunii Beiușului au trecut prin cele mai însângerate zile din întreaga lor istorie. În plină furie a revoluției bolșevice maghiare dirijată de Bela Kun și a bandelor secuiești, la 2 martie 1919 se comite un adevărat măcel la Sighiștel unde au fost omorâți 60 de români și arse 40 de case. În noaptea de 3-4 aprilie 1919, avocații de Beiuș, Dr. Ioan Ciordaș și Dr. Nicolae Bolcaș, membri ai Marelui Stat Național, ales la Alba Iulia, sunt uciși bestial în satul Lunca, fiind spintecați cu baionetele de către hoardele dezorganizate conduse de Verböczy . La 13 aprilie 1919, îndurând moarte de martiri a fost ucis tot în Lunca, Nicolae Bogdan, director la Banca „Șoimul” din Vașcău. La 19 aprilie 1919, înainte cu o zi de Paște, după o crâncenă bătălie purtată pe Dealul Mare, armata română, prin Regimentul 9 Vânători și Batalionul Horea, intră în oraș eliberând Beiușul și apoi înaintează triumfal spre Oradea. Beiușul și întreaga vale a Crișului Negru trec definitiv sub stăpânire românească. O săptămână mai târziu, pe 25 aprilie 1919, pe un afet de tun învelit cu tricolorul Patriei sunt aduse trupurile martirilor Ioan Ciordaș și Nicoale Bolcaș spre odihnă veșnică în Beiuș.

Primele alegeri democratice

Atestat documentar în veacul al XIII-lea, Brazda de Vest a românismului din Ardeal, a avut din cele mai vechi timpuri, propria organizarea administrativă. Independența voievozilor și cnejilor Beiușului sunt confirmate de actele vremii și recunoscute printr-o serie de „diplome” emise de episcopii Oradiei Mari. Un exemplu este chiar episcopul catolic de Oradea, Ioan al VI-lea de Dominis, care în 1442 și 1444, recunoaște vechea organizarea judiciară a multisecularei urbe. Câțiva ani mai târziu, urmașul lui Dominis, episcopul Ioan Vitez de Zlatna, prin diploma din 28 octombrie 1451, declară Beiușul „Oraș Liber”, îl ridică la rangul de „civitas” și-l scoate de sub jurisdicția castelanilor de la Finiș.

„Ca atare, acest oraș de aici înainte are drept, ca în fiecare an de Sfântul Gheorghe să-și aleagă un jude-primar și doisprezece jurați din cei mai distinși și mai de treabă cetățeni”, se arată în actul de eliberare a orașului Beiuș.

În acest centru românesc a avut loc și primele alegeri democratice, stipulate clar prin diploma de la 1451.

„Judele-primar și jurații să fie aleși în fiecare an, totdeauna dintre alți cetățeni, astfel încât în doi ani după olaltă, judele și jurații să nu mai poată deține aceste funcțiuni”. „După alegere, judele primar și jurații fac jurământ de fidelitate către episcopul feudal, pe SF Cruce, Sf. Evanghelie și făgăduiesc că vor respecta drepturile și libertățile cetățenilor și în judecățile lor nu se vor lăsa să fie conduși nici de ură nici de vreo altă considerațiune”, se precizează în primul act democratic al orașului Beiuș.

Prin aceiași diplomă, primarul și jurații acestuia le-au fost stabilit propriul cod de procedură penală dar și de conduită în instanțele de judecată.

„Judele și jurații să nu intre în scaunul de judecată decât în orele de dimineață, iar după amiază niciodată să nu judece pe nimeni, fiindcă atunci sunt plini de vin, în caz contrar această sentință să nu aibă nicio tărie”.

Privilegiile dobândite de locuitorii orașului Beiuș au fost acceptate și confirmate, sute de ani mai târziu chiar de Împăratul Iosif al II în 1762.

Reședința șeicului otoman

Pustiit de turci, în 1595 și 1598, precum și de trupele lui Sigismund Batory, în iulie 1601, Beiușul intră  în teritoriile unite de marele domn valah Mihai Viteazul care după cucerirea Cetății Finișului, în drumul spre Praga și Viena, sosește la Beiuș pe 7 decembrie 1601, unde face un popas de două zile. Un an mai târziu, însuși principele Batory emite o diplomă prin care conducătorii Beiușului și urmașii lor sunt ridicați la rang de nobili și sunt scutiți de taxe și dări. Orașul s-a bucurat de autonomie deplină în alegerea judelui primar și ai celor 12 consilieri jurați până în 1661 când Beiușul devine reședința șeicului otoman.

Situația se menține până la eliberarea de sub pașalâcul turcesc și trecerea sub dominația austro-ungară. Pe parcursul veacurilor de dominație străină Beiușul a fost ales ca reședință din cele patru, apoi cinci plase din comitatul Bihorului.

Eliberat definitive de sub orice ocupație străină, la 19 aprilie 1919, Beiușul își va dovedi importanța sa ca centru românesc al acestei zone, mai cu seamă în anii 1940-1944, perioada în care trupele hortyste ocupaseră Bihorul.

Intrarea armatei române în Oradea, la 20 aprilie 1919, în ziua de Înviere a semnificat momentul revenirii Bihorului și implicit a Beiușului la Patria-Mamă.

Izvorul de argint

În zilele noastre, la robinetele beiușenilor curge apă din lacrimile lunii.

În urmă cu un deceniu, bătrânii satului Finiș îmi povesteau că, pe timpuri, la izvorul de unde urma să fie alimentat orașul Beiuș cu apă potabilă, Feredeu, cum zic ei locului, a fost cândva un fel de baie publică, veneau oamenii bolnavi din tot ținutul și-și tratau beteșugurile.

„Urcau cu mocănița până la izvor, spuneau câte o rugăciune, se spălau cu apa aceasta, apoi când plecau, lăsau câte un bănuț în apa izvorului, drept mulțumire. Veneau oameni aduși pe brațe, că nu puteau umbla și după ce se rugau și se spălau cu apa de la izvor, eu i-am văzut mergând înapoi pe picioarele lor. Apa asta are proprietăți tămăduitoare, asta au știut-o ai noștri încă din vechime,” îmi mărturisea Nicolae Florea, în etate de 87 de ani, din cătunul Cerbu.

„Apa asta vine de pe un filon de argint”, susțineau ciobanii care își aveau stânele în apropierea Izvorului. Argintul nu este un zăcământ oarecare, spuneau oierii, în argint sunt adunate lacrimile lunii, iar izvorul acesta care curge ca o vale are în apa lui stropi din lacrimile lunii.

Pentru a verifica spusele lor, am prelevat o probă din apa izvorului și am dat-o spre analiză Laboratorului de Chimie din cadrul Direcției de Sănătate Publică din Oradea. Analizele efectuate au confirmat afirmațiile ciobanilor. Apa izvorului din Finiș care a ajuns în casele beiușenilor conține 0,01 miligrame de argint la litru. Practic, izvorul are aceleași proprietăți ca și apa sfințită ținută în vase de argint.

Miile de teste făcute de oamenii de știință din întreaga lume au confirmat că apa păstrată în recipiente de argint are calitățile unui antibiotic natural extrem de eficient. Ionii de argint au efect bactericid și pot distruge circa 650 de viruși și germeni, constituind astfel un dezinfectant extrem de eficient. Dintre toate întrebuințările curative ale argintului, cea mai cunoscută este apa de argint, leac despre care se spune că ajută la menținerea sănătății și păstrarea longevității. Pe timpuri, oamenii bogați mâncau numai cu tacâmuri de argint. Preoții împart și astăzi sfânta împărtășanie cu lingurița de argint.

De altfel, existența zăcămintelor de argint în această parte a județului sunt certificate de o serie de documente. În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, Cetatea Finiș a fost folosită de către episcopii catolici din Oradea ca loc de supraveghere a supușilor din zonă, de pază a drumului spre Oradea, centrul episcopiei, precum și de control asupra extracțiilor miniere de argint. În acele vremuri, Beiușul era cunoscut ca un vechi centru argintifer.

Beiușul putea să devină stațiune balneară

La una din ședințele Colegiului Prefectural Bihor - structură informală din care fac parte șefii serviciilor guvernamentale deconcentrate din județ sub coordonarea prefectului - care s-a desfășurat pe 25 noiembrie 2015 la Beiuș, primarul Adrian Domocoș, de la vremea aceea, a ridicat problema transformării orașului în stațiune balneară.

„Puterile curative ale apelor termale din Beiuș sunt superioare celor din Băile Felix, lucru dovedit de analizele efectuate de Institutul Național de Recuperare Fizică și Balneoclimatologică din București. Prin urmare, apa termală de la Beiuș are proprietăți chimice și fizice foarte bune pentru tratament”, a spus primarul Beiușului ca un prim argument.

„Odată ce Beiușul devine stațiune balneară, va fi automat și o platformă de lansare spre toate obiectivele turistice din Munții Apuseni, Padiș. Arieșeni, Valea Sigiștelului, Valea Finișului, dar și spre peșterile din Roșia și Meziad, ca să dau numai câteva exemple”, a punctat edilul.

Cea mai ieftină gigacalorie din lume

Municipiul Beiuș era în anul 2015, primul oraș din țară încălzit majoritar cu apă geotermală. În timp ce, pentru unii, iarna înseamnă o povară foarte greu de dus, din cauza facturilor uriașe la întreținere, locuitorii orașului Beiuș ieșeau din sezonul rece fără datorii.

„Avem cea mai ieftină gigacalorie din Europa și din lume”, susținea mândru primarul Domocoș, dând exemplul Islandei, țara cu cel mai mare potențial geotermal de pe continent.

Zăcământul de apă geotermală de la Beiuș a fost descoperit în urmă cu două decenii.

Prin 2014, în Beiuș a fost descoperit un alt izvor, de data aceasta cu apă mezotermală, nesulfurată. Izvorul se află la o adâncime de 700 de metri și are o temperatură la suprafață de 32-38 grade Celsius. Are un debit în sistem arteziană de 45 litri pe secundă, ideal pentru bazinele de înot exterioare și interioare.

„Eu mă simt acasă ca-n stațiunea Băile Felix. Avem încălzire și ne spălăm cu apă termală. Suntem orașul cu cel mai mic preț la gigacalorie din Europa. Toate cartierele sunt încălzite cu apă termală, cred că mai avem doar câteva case izolate fără apă geotermală”, îmi mărturisea beiușeanca Florica Cadău, proprietara unui apartament cu trei camere.

(aprilie 2022)

Autor: MARIANA GAVRILĂ