Lecțiile istoriei

Știm deja că istoria are o tendință ciudată de a se repeta și asta fără să ne dea niciun fel de avertisment. Pe măsură ce uităm anumite lucruri, evenimente, momente din trecut pot deveni într-o clipă momente din prezent.

Winston Churchill, remarcabil om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, era convins că „un popor care își uită trecutul este sortit să-l retrăiască”.

Napoleon Bonaparte credea și el că „Istoria reprezintă o serie de minciuni cu care suntem de acord”.

Istoria ne arată însă că au existat nenumărate situații în care destinul unor națiuni și al unor milioane de oameni a depins de o singură decizie inadecvată, făcută fie din ignoranță, fie din orgoliu sau din sete de putere.

În această ediție, în publicația Fermierul bihorean vă prezint câteva greșeli, manipulări, interpretări greșite ale unor situații, decizii controversate care au schimbat istoria umanității de-a lungul timpului. Câteva exemple care încurajează cititorii să reflecteze asupra modului în care sunt spuse neadevărurile, sunt create falsurile și cum toate acestea sunt prezentate greșit în mod deliberat.

Dezastrul de la Hiroshima și Nagasaki, o greșeală de traducere

La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1945, lansarea de către americani, la un interval de trei zile, a două bombe atomice asupra orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki, a fost una dintre cele mai mari catastrofe din istoria omenirii, ducând la moartea a sute de mii de oameni, nu numai în timpul exploziilor, ci și mulți ani după aceea.

În Europa, naziștii fuseseră învinși, dar în Pacific lucrurile stăteau diferit. Japonia era decisă să nu capituleze, iar administrația americană, în frunte cu președintele Harry Truman, a luat măsuri drastice, pentru a evita pierderile umane americane și pentru a stabili o poziție dominantă în zonă, înainte ca Uniunea Sovietică să intre în război cu Japonia.

Prin declarația de la Potsdam, din 26 iulie 1945, care definea condițiile pentru capitularea japoneză, America (împreună cu Aliații) cerea predarea tuturor forțelor armate japoneze, în caz contrar Japonia se va confrunta cu o „distrugere rapidă și totală”.

Aceste condiții au fost aprig dezbătute în cadrul guvernului japonez, după care prim-ministrul Kantaro Suzuki a declarat, la o conferință de presă, că politica japoneză față de Declarația de la Potsdam va fi una de „mokusatsu” – un cuvânt japonez care înseamnă „tăcere” sau, altfel spus, că primise mesajul și îl lua în considerare la modul cel mai serios. Din nefericire, pentru că, în limba japoneză, sunt mulți termeni care ar putea fi traduși diferit, în funcție de context, cuvântul „mokusatsu” a fost tradus, pentru președintele Harry Truman, nu cu înțelesul precizat anterior, ci cu sensul „a ignora cu dispreț”. Consecința... Zece zile mai târziu, prima bombă atomică distrugea orașul Hiroshima.

După terminarea războiului, au existat mai multe voci care au susținut nu numai că un asemenea dezastru nu ar fi trebuit să aibă loc, că a fost inutil, dar că totul s-a petrecut din cauza unei imense greșeli – o greșeală de traducere, cea mai dramatică eroare de traducere din istorie. Truman, președintele SUA, este singurul șef de stat din istorie care a ordonat folosirea bombei nucleare.

Greșeli făcute de Stalin

URSS, când a fost invadată de Germania, în vara anului 1941, a suferit pierderi uriașe din cauza aroganței lui Stalin. Încă din anul 1937, odată cu „Marea Epurare”, motivată de dorința conducerii Partidului Comunist de a elimina elementele disidente și de dorința lui Stalin, devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, de a-și consolida puterea, au fost eliminați cei mai experimentați comandanți din armată.

Stalin a ignorat, de asemenea, avertismentele privind iminenta invazie germană. Cei care au dat alarma au fost pedepsiți, pentru că Stalin a insistat că astfel de alarme fac parte dintr-un complot sinistru conceput de britanici, pentru a instiga la război între URSS și Germania. Nici la câteva ore după ce invazia a început efectiv, Stalin nu i-a crezut pe comandanții care raportau că sunt depășiți, insistând că se confruntă cu incidente la graniță, nu cu un război.

Considerându-se și un strateg strălucit, Stalin a luat o serie de decizii proaste, care au făcut ca, până la finele anului 1941, germanii să captureze peste 3 milioane de prizonieri sovietici, mulți dintre aceștia murind în captivitate, la care s-au adăugat alte milioane de victime civile și militare.

Tratatul de la Versailles

Una dintre cele mai mari greșeli din istorie se leagă de Tratatul de la Versailles, din 1919, un tratat de pace între Forțele aliate (Anglia, Franța, SUA, Italia, Japonia, Polonia, România, Cehoslovacia, Serbia) și Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria), prin care s-a încheiat oficial Primul Război Mondial.

În Tratat se prevedea că Germania pierdea teritorii în favoarea țărilor vecine, forțele militare trebuiau reduse drastic, pierzând și coloniile africane și pe cele de dincolo de ocean. În plus, Germania era obligată să-și asume completa responsabilitate pentru declanșarea războiului și să plătească uriașe despăgubiri (reparații de război) trupelor aliate, despăgubiri pe care Germania nu a fost în stare niciodată să le achite.

Rezultatul a fost că țara (Republica de la Weimar, numele dat de istorici Germaniei de după Primul Război Mondial) a intrat în colaps, favorizând accederea la putere a lui Adolf Hitler și crearea condițiilor pentru izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial.

Corupția și trădarea la români

Istoria românilor, din cele mai vechi timpuri și până astăzi, când spectacolul politic ne oferă atâtea exemple de trădare (a țării, a partidului, a grupului, a prietenilor, a principiilor etc.), abundă în acte de o asemenea factură.

În propria istorie, corupția și trădarea au reprezentat cele mai mari pericole la adresa securității statului.

Bunăoară, în Războiul de Independență (1877-1878) armata română a plătit tributul de sânge, în condițiile în care obținerea independenței de stat a fost o chestiune de negociere politică cu Marile Puteri și nicidecum de acțiune militară. Și tot atunci, după Tratatele de la San Stefano și Berlin, România a căpătat Dobrogea, la care nici nu visa, deși își dorea cu ardoare reîntregirea Basarabiei, pentru că aici, mulți dintre politicienii români (inclusiv prim-ministrul Mihail Kogălniceanu) mai aveau încă proprietăți.

În cel de-al Doilea Război Balcanic, clasa politică din România a implicat armata într-o campanie în care majoritatea soldaților au murit de tifos exantematic, pe fondul unui serviciu medical militar precar, și nicidecum de armele inamicilor bulgari.

La fel, în Primul Război Mondial, în care Europa s-a războit cu ea însăși, armata română a fost total nepregătită pentru un efort care nu a fost calculat. În 1916, România avea foarte puțini tacticieni, ofițerii fiind specializați mai degrabă în baluri și defilări decât în operațiuni de război, iar corupția înalților funcționari militari și civili a făcut ca materialul de război de care dispunea armata să fie limitat și învechit, net inferior față de cel al inamicilor.

Afacerile trădătorilor din fruntea statului

Spre exemplu, afacerea Payot, din anul 1920, când România a încheiat o înțelegere cu statul francez prin care se obliga să furnizeze petrol în valoare de 54 de milioane de franci, urmând să primească la schimb 150 de avioane de luptă. Deși o parte din acestea au fost livrate, cele mai multe erau fabricate din materiale neconforme, necesitând reparații de amploare, foarte costisitoare pentru bugetul statului.

Un an mai târziu, România a cumpărat din Austria licența pentru fabricarea avionului de instrucție Hansa-Brandenburg. Între 1921 și 1923 au fost construite în țară 77 de astfel de aparate, dar înlocuirea materialelor prevăzute în proiect cu unele de o calitate mai slabă a condus la prăbușiri repetate.

De asemenea, afacerea Siskin (1924) în care au fost implicați și membri ai familiei regale. După ce au murit piloți români, contractul cu firma britanică Siskin-Armstrong a fost reziliat, dar statul român tot a achitat firmei britanice penalități de 100 de milioane de lei.

Afacerea Škoda, caz emblematic al corupției generalizate existente în rândul înalților funcționari ai statului român. La baza afacerii a stat contractul pentru înzestrarea armatei, încheiat în anul 1930 între România și Uzinele de armament Škoda, în valoare totală de 7 miliarde de lei. Puțin timp după semnarea contractului și începerea primelor livrări, au fost constatate nereguli grave ale echipamentelor (puști mitraliere și tunuri de diferite calibre). Apogeul a fost atins în anul 1933, când, în urma unei percheziții, au fost descoperite documente militare secrete ale Ministerului Apărării referitoare la contractele statului cu alți furnizori de armament, sume foarte mari de bani și o listă cu nume codificate, cărora le erau destinate fondurile.

Consecința: dezastrul din 1940, an în care, fără luptă, statul român a pierdut Cadrilaterul, Basarabia, nordul Bucovinei și nord-vestul Transilvaniei.

România a rămas descoperită în cel de-al Doilea Război Mondial din punct de vedere al necesarului de artilerie, blindate, aviație și, în ciuda nenumăratelor jertfe umane, armata română a fost din nou prinsă pe picior greșit.

Românii n-au fost educați să fie liberi

„Pentru a avea destin, pentru a ne simți liberi ca națiune, trebuie să ieșim din captivitatea istorică a monitorizărilor. Am fost sute de ani monitorizați de Înalta Poartă, prin capitulații, apoi de Regulamentele organice și de Comisia Europeană a Dunării înaintea Unirii Principatelor, de Tripla Alianță în timpul domniei lui Carol I, de corporațiile străine în perioada interbelică, apoi de cererile economice germane în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, de Sovrom-uri după război, de Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială în anii 1970–1980, iar după 1990 de Consiliul Europei, iarăși de Fondul Monetar Internațional și de Banca Mondială, de Comisia Europeană, de Comisia de la Veneția etc.

Eliberarea, ca națiune, din captivitatea monitorizărilor, presupune să avem o politică externă și o politică internă care să fie decise de noi, prin exercițiul atribuțiilor constituționale ale puterilor statului român. Asta nu înseamnă că nu trebuie să ne respectăm angajamentele internaționale. Suveranitate nu înseamnă izolare, ci colaborare, respect reciproc și simetrie în drepturi cu toți partenerii noștri”, explica recent fostul ministru de Finanțe, Varujan Vosganian.

Deși prețul plătit de poporul român de-a lungul istoriei a fost unul uriaș, se pare că nici în ziua de azi nu putem vorbi despre o lecție învățată. Vedem obediență față de străini și în istoria care se desfășoară sub ochii noștri, inclusiv în domeniul apărării, asociată cu parvenitismul, lăcomia, orgoliile mărunte, ura, incultura, cum au devenit din nou la fel de endemice.

Doar „personajele” sunt mai puțin cunoscute decât cele din trecut, pentru că nici în corupție și nici în trădare nu au „personalitate”, iar faptele lor vor fi înregistrate, probabil, într-o istorie minoră a unei epoci cenușii și incerte, lipsită oricum de glorie. 

Notă. „Un popor care își uită trecutul este sortit să-l retrăiască.” - Winston Churchill

(octombrie 2022)

Acest articol a apărut în publicația Fermierul bihorean, ediția din octombrie 2022.

Autor: MARIANA GAVRILĂ