Ce știm despre ceea ce nu știm

În epoca actuală, Internetul a făcut ca oameni care au convingeri asemănătoare să se găsească foarte repede unii pe alții și să se susțină reciproc, fără a mai fi preocupați de Adevăr.

Paul Joseph Goebbels, ministrul propagandei publice în timpul regimului nazist, spunea că o minciună repetată la nesfârșit devine adevăr (textual: „O minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr”).

Așa s-a întâmplat și cu evenimentele din Decembrie 1989; atât de mult s-a repetat minciuna cum că regimul socialist a fost răsturnat ca urmare a unei „revoluții”, că a ajuns aproape un adevăr în România. În realitate, puterea comunistă a fost răsturnată ca urmare a unei lovituri militare cu sprijinul serviciilor secrete externe, culminând cu asasinarea lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu, în urma unui simulacru de proces.

O altă metodă - poate cea mai simplă - de a ocoli Adevărul este manipularea emoțională a maselor de oameni. Asta pare să fie noua politică mondială: isteria, inducerea fricii, a nesiguranței. Pentru că un om speriat e mai ușor de condus, nu-i așa?

Un exemplu recent este cel din perioada pandemiei: au creat o boală, au aruncat în public un virus periculos, au declanșat frica și nesiguranța și - au venit rapid cu soluția salvatoare – vaccinul anti-Covid. Apoi au lansat o campanie furibundă de promovare a vaccinării prin intermediul mass-media, internetului, influencerilor și a autorităților, blocând accesul la exprimare tuturor celor care îndrăzneau să ridice semne de întrebare, catalogându-i pe toți pericol social, conspiraționiști, inculți și retardați.

„Singura pandemie pe care o vedem e printre cei nevaccinați”, a declarat, la vremea respectivă, Joe Biden, președintele SUA, cerând sporirea presiunilor asupra platformelor de socializare care permit postarea informațiilor „false despre vaccinare”.

Cu măști, distanțare socială, termoscanare, muncă digitală, vaccinuri obligatorii și nazipass-ul sanitar (certificatul verde), omenirea a trecut în doi ani prin cinci valuri de pandemie. Rezultatul: zeci de mii de decese care ar fi putut fi evitate și un milion de pacienți anual lăsați fără acces la sistemul sanitar. În România s-a înregistrat cel mai oribil și mai grav regres al democrației și al degradării clasei politice de la evenimentele din Decembrie 1989 încoace.

Potrivit anunțului Guvernului, făcut la vremea respectivă, nota de plată a statului român pentru cei doi ani de pandemie, numai pentru vaccinurile, „gratuite”, „sigure și eficiente”, depășește 1 miliard de euro.

Majoritatea dozelor de vaccin comandate de autoritățile române nici nu ajunseseră încă în țară. În actualul ritm de vaccinare, pentru dozele vaccin care urmau să ajungă în România, ar fi fost nevoie de 65 de ani pentru a fi folosite, fără să punem la socoteală dozele care deja se aflau în stoc.

Libertatea, în lumea de azi, poate fi doar o iluzie

În realitatea cotidiană, omenirii îngenuncheate de pandemie i s-a oferit, ca „alternativă”, imaginea grotescă și șocantă a unui război. O spaimă a fost înlocuită cu o altă spaimă, iar adevărata față a lumii contemporane, în acest moment, este, pentru cei mulți, o imensă dezordine politică, economică, socială. Incertitudinea, frica, deruta, invazia, armele, victimele, exploziile, adăposturile, bombardierele, tancurile, criza sanitară, criza umanitară, etc. sunt cuvintele de ordine.

Din pricina lipsei informării reale despre lupta armată din Ucraina, ce-a fost înlocuită cu o propagandă bazată pe multe fake-news-uri și-un marketing mediatizat excesiv, nu știm Adevărul, nu știm care-i miza acestui război, cum arată într-adevăr confruntarea militară ruso-ucraineană și mai cu seamă cine sunt cu adevărat combatanții din umbră.

Și acum, exact ca și în perioada pandemiei, se folosește aceeași tehnică subtilă de manipulare emoțională, de data aceasta sensibilizarea maselor se face insistând pe imagini dramatice cu copii. Și, fix la fel, dacă pui la îndoială propaganda oficială ești automat catalogat ca fiind pro-rus, putinist, adică ești cu băieții răi și riști să fii cenzurat pe toate rețelele de comunicare.

Au murit oameni și în recentele războaie, în Serbia, în Afganistan sau în Irak. Și acolo au murit civili, femei și copii, au fost distruse vieți și orașe pentru singura vină că aveau niște resurse pe care alții și le doreau. Nimeni nu a empatizat cu ei, așa cum se întâmplă acum cu ucrainenii la care le ținem evidența și îi plânge toată Europa. De ce nu a interesat pe nimeni când au murit inutil civilii din Kosovo, centrul Europei și acum deodată le pasă de civilii din Ucraina? Ce s-a schimbat între timp în mintea oamenilor? Nimic. Doar că, la nivelul percepției generale, sârbii sau irakienii au fost prezentați ca niște băieți răi cu toate că erau și ei invadați, ca și ucrainenii, tot la ei acasă.

Motivele bombardării vecinilor sârbi, scurt istoric

Destrămarea Republicii Socialiste Federale Iugoslavia a început în 1991. Slovenia și Croația au părăsit-o. Puțin mai târziu, Bosnia și Herțegovina și Macedonia au urmat exemplul.

Politica de limitare a autonomiei, dusă de Slobodan Milosevici, președintele Iugoslaviei, a dus la escaladarea conflictelor interetnice, îndeosebi între Armata de Eliberare Albaneză din Kosovo și poliția sârbă.

La 24 martie 1999, după escaladarea conflictelor etnice în provincia Kosovo, NATO a început bombardarea Iugoslaviei, fără acordul consiliului ONU.

Motivul oficial pentru declanșarea ostilităților a fost prezența trupelor sârbe pe teritoriul provinciei Kosovo și Metohija. Autoritățile sârbe au fost, de asemenea, acuzate de epurarea etnică a albanezilor, secvențe filmate și informații fiind prezentate pe larg de către presa occidentală.

Opinia publică a fost șocată de un incident din Racak, unde poliția sârbă ar fi executat 45 de albanezi pașnici. Mai târziu, s-a dovedit că a fost o făcătură.

Modelul este oarecum similar cu cel prezentat zilele trecute de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, privind uciderea civililor de către soldații ruși în orașul Bucha, la nord-vest de Kiev, în urma descoperirii a zeci de cadavre, unele legate și împușcate de la mică distanță.

Operațiunea NATO în Kosovo - cu numele de cod Forța Aliată - a început cu distrugerea sistemului iugoslav de apărare aeriană. Pe toată perioada conflictului, avioanele sârbești aproape că nu și-au părăsit hangarurile. Apoi au fost distruse sursele de informații, respectiv centrele de televiziune și radio, cu scopul subminării sistemului de comandă, de control al luptei și izolarea informațională nu numai a trupelor sârbe, ci și a populației.

Dăm un exemplu. În timpul bombardării podului feroviar din zona Grdelica, din 12 aprilie 1999, o aeronavă NATO F-15E a distrus trenul de pasageri sârb Belgrad - Skopie. Mass-media din țările NATO au arătat în mod repetat o înregistrare video falsificată (simulată în mod deliberat) prin care s-a spus că pilotul a prins accidental trenul care s-a mișcat prea repede pe pod.

Cercetătorii notează pe scară largă coincidența începutului războiului cu unele evenimente politice interne din Statele Unite, în special, implicarea președintelui Bill Clinton în scandalul sexual cu Monica Lewinsky. Prin intervenția NATO s-ar fi încercat abaterea atenției mass-media de la uriașul scandal din interiorul administrației americane.

Pe de altă parte, analiștii militari susțin că americanii au profitat din plin de bombardarea Iugoslaviei, testând cele mai recente rachete de croazieră lansate aerian și maritim, bombe cu dispersie cu submuniții orientate și alte arme.

Ulterior, profitând de întârzierea forțată a operațiunii, comandamentul NATO a început să practice așa-numitul „antrenament de luptă” al piloților rezerviști. În cadrul „antrenamentelor”, soldații „stagiari” au comis un mare număr de gafe aproape zilnice, potrivit chiar membrilor NATO, atât în aviație cât și la lovituri de ținte terestre.

Atacurile NATO au durat timp de 78 de zile și, conform informațiilor oficiale din partea Serbiei, bilanțul a fost de aproximativ 2.500 de civili și 1.000 de militari morți, 12.500 de răniți și 1.000 de persoane dispărute. Bombardamentele au distrus și avariat 82 de poduri, 422 anexe și instituții de învățământ, 48 de unități medicale, facilități critice de susținere a vieții și infrastructură, peste 750 de mii de locuitori ai Iugoslaviei au devenit refugiați, 2,5 milioane de oameni au rămas fără condițiile de viață necesare. În atacurile aeriene au fost folosite tipuri de muniții interzise cu impurități radioactive, în principal uraniu sărăcit (U 238) ceea ce a cauzat o serie de îmbolnăviri ulterioare.

Ce știm, de fapt, despre ceea ce nu știm?

Parte din Adevărul despre bombardamentele asupra vecinilor noștri sârbi a ieșit la iveală abia după mai bine de un deceniu, în schimb, despre conflictual armat din cealaltă țară vecină știm - la ora actuală - doar că Rusia a invadat Ucraina. Orice informație care ne este furnizată poate să fie adevărată sau, la fel de bine, poate să fie falsă, iar acest lucru întărește și mai mult suspiciunea. Demontarea știrilor false este extrem de dificilă, imposibilă uneori, deoarece mintea noastră își reprezintă realitatea din jur făcând predicții bazate pe ceea ce vede, aude, plus fenomenul de deepfakes (fotografii/videouri false care, uneori, fac aproape imposibilă diferențierea între ceea ce este real/adevărat și ceea ce este fals), iar aceste informații, odată intrate în această reprezentare a lumii, tind să rămână acolo.

Specialiștii numesc asta efectul „camerei de ecou”. Așa cum ecoul ne întoarce propria voce, tot așa și cu varianta falsă a informației. De exemplu, un furnizor de informații face o afirmație falsă, pe care mulți oameni cu gânduri similare o repetă, o aud și o reiau (adesea într-o formă exagerată sau distorsionată), până când majoritatea oamenilor presupun că varianta exagerată/falsă a poveștii este adevărată.

În această perioadă, mass-media prezintă, din păcate, evenimente, informații neconforme cu realitatea, care împiedică o analiză și o interpretare obiectivă a unei situații. Se poate întâmpla ca „erorile” să intervină involuntar, dintr-un subiectivism insuficient controlat, din informații neverificate riguros, dar, de cele mai multe ori (așa cum se știe), acestea sunt „controlate” riguros cu un anumit scop.

Pe moment, efectul „camerei de ecou” – faptul că rezonăm cu opiniile din jur (filtrate de alții) – poate fi reconfortant, dar, până la urmă, ne va închide, cum spun specialiștii, într-un „tribalism” perpetuu, care ne va limita libertatea de gândire și discernământul. Pericolul unui asemenea efect există pentru oricine, atunci când se pierde contactul cu realitatea și când „algoritmii Google” de filtrare ne pot altera și mai mult raționamentul.

Or, dacă asupra algoritmilor nu putem avea control, putem totuși să eliminăm, printr-un efort de gândire și de voință, propriile condiționări. „Bine informați – spunea sociologul Alfred Sauvy, în urmă cu un secol, oamenii sunt cetățeni ai lumii; fals informați, devin subiecte.”

La scara istoriei, au existat nenumărate evenimente – războaie, fascism, holocaust, etc. – în care s-a putut vedea că „Somnul rațiunii naște monștri”.

Când ura devine obiectivul și instrumentul geopoliticii, nevroza contaminează baza societății și violența ucigașă se exprimă în cele mai aberante și inumane forme.

(aprilie 2022)

Acest articol a apărut în publicația Fermierul bihorean, ediția din aprilie 2022.

Autor: MARIANA GAVRILĂ