Timp de citit: 14 minute

Către cititorii și ascultătorii mei

 

Am selectat aici zeci de articole - reportaje, anchete, documentare - pe care le-am publicat cât timp am lucrat concomitent ca director, reporter, redactor, fotograf, editor și contabil la propriul meu ziar – Fermierul bihorean. Adică fix 10 ani și 10 luni.

Aceste articole pot fi ascultate audio sau citite direct de pe acest site.

 

Ca urmare, prin intermediul revistei Fermierul bihorean, publicație unică pe piața mass-media a județului Bihor, am încercat să susțin bihorenii, în primul rând, să investească în domeniul agricol, prezentându-le toate oportunitățile oferite de instituțiile de stat - APIA, AFIR, ANPM, Ministerul Agriculturii, venind cu exemple concrete în care le arătam că se poate să-și dezvolte fiecare câte o mică afacere, acolo, la ei în sat, în bătătura casei, că pot să facă rost de bani și la ei acasă, nu numai departe de familie și de prieteni, dormind pe unde apucă și mâncând la voia întâmplării. Am dorit să redau liniștea țăranilor că își văd ogoarele lucrate și pruncii la caselor lor.

Pe de altă parte, prin intermediul publicației Fermierul bihorean am încercat să le prezint bihorenilor cele mai importante tehnici de manipulare folosite în mass-media din zile noastre, interpretări greșite ale unor situații, decizii controversate luate de marile puteri care au schimbat istoria umanității de-a lungul timpului. Exemple care să încurajeze cititorii să reflecteze asupra modului în care sunt spuse neadevărurile, sunt create falsurile și cum toate acestea sunt prezentate greșit în mod deliberat.

 

Se știe că, pentru a funcționa la capacitate maximă, manipularea pleacă, de regulă, de la un adevăr. În cazul de față, dăm ca exemplu războiul ruso-ucrainian. Din capul locului trebuie afirmat că primul lucru care nu se spune la vreme de război este Adevărul. Scrie în orice manual. Apoi, indiferent de tabăra aflată în conflict, adversarul trebuie prezentat ca un răufăcător. Asta se știe de la Socrate, Alexandru, Caesar încoace.

Paul Joseph Goebbels, ministrul propagandei publice în timpul regimului nazist, spunea că o minciună repetată la nesfârșit devine adevăr (textual: „O minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr”).

 

Așa s-a întâmplat și cu evenimentele din Decembrie 1989; atât de mult s-a repetat minciuna cum că regimul socialist a fost răsturnat ca urmare a unei „revoluții”, că a ajuns aproape un adevăr în România. În realitate, puterea comunistă a fost răsturnată ca urmare a unei lovituri militare cu sprijinul serviciilor secrete externe, culminând cu asasinarea lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu, în urma unui simulacru de proces.

 

O altă metodă - poate cea mai simplă -  de a ocoli Adevărul este manipularea emoțională a maselor de oameni. Asta pare să fie noua politică mondială: isteria, inducerea fricii, a nesiguranței. Pentru că un om speriat e mai ușor de condus, nu-i așa?

 

Un exemplu recent este cel din perioada pandemiei: au creat o boală, au aruncat în public un virus periculos, au declanșat frica și nesiguranța și - au venit rapid cu soluția salvatoare – vaccinul anti-Covid. Apoi au lansat o campanie furibundă de promovare a vaccinării prin intermediul mass-media, internetului, influencerilor și al autorităților, blocând accesul la exprimare tuturor celor care îndrăzneau să ridice semne de întrebare, catalogându-i pe toți pericol social, conspiraționiști, inculți și retardați.

 

În realitatea de astăzi, omenirii îngenuncheate de pandemie i s-a oferit, ca „alternativă”, imaginea grotescă și șocantă a unui război, apoi au declanșat un altul. Practic, o spaimă a fost înlocuită cu o altă spaimă, iar adevărata față a lumii contemporane, în acest moment, este, pentru cei mulți, o imensă dezordine politică, economică, socială. Incertitudinea, frica, deruta, invazia, armele, victimele, exploziile, adăposturile, bombardierele, tancurile, criza sanitară, criza umanitară etc. sunt cuvintele de ordine.

 

Din punct de vedere psihologic se știe că o rată ridicată de frică-stres servită în doze succesive paralizează gândirea. Iar când ai pus stăpânire pe creier/minte, faci ce vrei cu omul.

 

Dacă suntem expuși zilnic la diverse feluri de stres, și în timp, nivelul stresului crește câte puțin în fiecare zi, avem toate șansele să „murim fierți”, ca și în exemplul cu broasca.

 

De ce? Pentru că ne obișnuim atât de mult cu răul, încât nici nu mai realizăm că nu mai avem puterea și energia să mai schimbăm ceva. Practic, sindromul „broaștei fierte” ne avertizează că majoritatea acționăm ca niște brotăcei opăriți. Vorba filosofului Nicolae Steinhardt „Neîmpotrivindu-se la timp, omul devine treptat incapabil de a se mai împotrivi vreodată”.

 

Și... în timp ce omenirea este ținută sub spectrul amenințărilor: războaie, crize economice, pandemie sau foamete la nivel mondial, în laboratoarele secrete se lucrează la programe care să aibă capacitatea să înlocuiască forța de muncă umană și nu numai.

 

Este foarte vizibil, în epoca în care trăim, că aproape fiecare mare descoperire sau invenție, în timp ce împinge granițele evoluției tehnologice mai departe, este prea rapid și ușor transformată în scopuri distructive.

 

De pildă, Inteligența Artificială (IA), „vedeta” anului trecut și a acestuia (având în vedere că este în plină ascensiune), este o realizare remarcabilă a minții umane și domeniul este abia la început. Însă tendințele începutului și ritmul excepțional de progres ne demonstrează deja că este greu de evaluat încotro se îndreaptă aceste cuceriri ale tehnologiei. „Cine controlează inteligența artificială stăpânește lumea”, susținea miliardarul Elon Musk.

 

Istoria ne arată însă că au existat nenumărate situații în care destinul unor națiuni și al unor milioane de oameni a depins de o singură decizie inadecvată, făcută fie din ignoranță, fie din orgoliu sau din sete de putere. Winston Churchill, remarcabil om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, era convins că „un popor care își uită trecutul este sortit să-l retrăiască”.

 

Deși prețul plătit de poporul român de-a lungul istoriei a fost unul uriaș, se pare că nici în ziua de azi nu putem vorbi despre o lecție învățată. Vedem obediență față de străini și în istoria care se desfășoară sub ochii noștri, inclusiv în domeniul apărării, asociată cu parvenitismul, lăcomia, orgoliile mărunte, ura, incultura, cum au devenit din nou la fel de endemice. Doar „personajele” sunt mai puțin cunoscute decât cele din trecut, pentru că nici în corupție și nici în trădare nu au personalitate. Acești politicieni aflați, întâmplător și efemer, la conducerea acestei țări acceptă să facă orice la comandă străină de neam și de Dumnezeu numai pentru a se menține în funcții.

 

 

Din păcate, sunt puțini aceia care realizează că viața lor cotidiană de azi nu diferă cu nimic de condiția sclavului din Antichitate, de a șerbilor din Evul Mediu sau a muncitorilor din perioada primelor revoluții industriale. Omul modern nu conștientizează că este total aservit unui sistem străin de nevoile sale materiale și spirituale nu pentru că este incapabil, ci pentru că este programat să aibă mintea tot timpul ocupată. Pe toate canalele media îi sunt furnizate teme de dezbatere care nu au nicio legătură cu crunta realitate. Zilnic este bombardat cu informații care nu fac altceva decât să comaseze oamenii spre anumite direcții, diabolic de bine controlate. Omul modern s-a dezvățat să gândească. Ia drept adevăruri toate minciunile sistemului și merge cu turma. El nu mai are timp să vadă că totu-i o manipulare grosolană. Este prins ca-n zalele unui lanț. Acesta este singurul mod prin care se recrutează și se formează armata „idioților utili”.

 

Pe de o parte, sistemul îi oferă tentații care să-l înrobească pe zi ce trece, mașini, televizoare, aparate din ce în ce mai performante, pentru plata cărora omul consimte să intre voluntar, „sclav” în slujba unui stăpân căruia să-i servească interesele și să i se supună indiferent de condiții.

 

Pe de altă parte, același sistem a avut grijă și de acele momente din zi când „sclavul” are nevoie de hrană. Dispunând de un timp mereu mai limitat pentru a-și prepara și îngurgita hrana, el este redus de consumul „quick meals”, al produselor industriale agro-chimice. Ori, este nevoit să rătăcească ore în șir prin supermarketuri în căutarea hranei de calitate tot mai îndoielnică, pe care sistemul falsei abundențe consimte să i-o dea. Pentru că, nu-i așa, într-un sistem în care inegalitate înseamnă întotdeauna progres, foamea nu va trebui niciodată să dispară. Așa că toate activitățile contemporanilor noștri au început să se învârtă în jurul mall-urilor.

 

Din păcate, omul modern a ajuns să creadă că aceasta este singura normalitate în care el se poate simți liber. Ori, niciun om cu adevărat liber nu ar alege drama existențială în care se zbate.

 

Numai un pic dacă ar apuca să scoată capul din acea verigă, să-și deschidă puțintel sufletul și-ar da seama cât de searbădă și fără rost e viața pe care o duce și că… există și alte variante mult mai simple și pe placul său.

 

„Bine informați – spunea sociologul Alfred Sauvy, în urmă cu un secol, oamenii sunt cetățeni ai lumii; fals informați, devin subiecte.”

 

Pentru momentele de luciditate, în publicația Fermierul bihorean am inserat pagini întregi de spiritualitate prin care am încercat să ofer cititorilor posibilitatea de a alege și alte căi pe care pot călători prin scurta viață de pe acest pământ.

Personal, nu cred în urmarea orbește a învățăturilor vreunui „guru” sau în idolatrizarea unor lideri fie ei și religioși, nici nu mă deranjează dacă unii întorc spatele bisericii și-și îndreaptă fața către Bunul Dumnezeu. Consider că noi suntem singurii noștri maeștri, liderii propriei noastre vieți.

Dacă eliminăm superstițiile și mitologia din toate tradițiile care există în lume, vom constata că nu există nicio diferență între tradiția creștină, cea egipteană, budistă, islamică sau oricare altă tradiție, căci toate aceste credințe s-au născut din aceeași Sursă.

De aceea, poate că unii cititori au simțit că citesc în paginile acestei reviste lucruri pe care le știu deja. Este normal, pentru că ele se nasc din conștiința universală. Și... închei cu predicția din 1972 a scriitorului și eseistului francez André Malraux în serialul documentar La légende du siécle:Secolul al XXI-lea va fi spiritual sau nu va fi deloc”. Depinde de fiecare dintre noi.

Prin urmare, timp de 10 ani și 10 luni cât am lucrat la propriul meu ziar, nu m-am străduit nicio secundă să fiu cea mai bună și nici nu am pretins că sunt ceea ce nu sunt.

 

Dar...

 

Ce înseamnă să lucrezi la propriul ziar?

 

Pe scurt. Să lucrezi la propriul ziar înseamnă așa:

- În primul rând trebuie să-ți iasă din cap noțiunea de concediu, indiferent dacă vorbim de unul medical;

 

- Într-o redacție cu mai mulți colegi, un angajat lucrează de obicei între 40 și 48 de ore pe săptămână, dar în calitate de „angajat” la propriul ziar, timpul nu se mai măsoară în ore;

 

- Dacă există un eveniment, nu poți să rogi colegul să te înlocuiască că tu nu te simți bine, n-ai chef sau ai alte priorități;

 

- Dacă te trezești noaptea cu o idee, a doua zi tu vei fi cel care o pune în practică. Nu te mai poți certa cu „șeful” că-i prea grea, prea complicată, că ce i-a venit să te trimită tocmai pe tine s-o rezolvi, nu, mergi până la capăt și o pui în aplicare.

 

- În țara asta nu ai timp să te plictisești, în fiecare săptămână se schimbă ceva. De la guvernanții noștri, indiferent de culoare politică, te poți aștepta că ceea ce decid azi, mâine să se schimbe, iar poimâine să nu mai fie valabil ce a fost ieri. Dacă nu apar schimbări la București, atunci vin altele din mintea odihnită a birocraților de la Bruxelles.  Ori tu, ca publicație serioasă, ai obligația de a informa corect cititorii, indiferent de simpatia ori antipatia pe care o ai față de o grupare politică, șef de instituție sau orice decident local. Pentru asta îți trebuie o răbdare infinită și un simț major al detaliilor.

 

- Managementul bugetului presupune un proces complex și cu un grad de dificultate înalt, mai ales când ești nevoit să îl faci singur. Acum nu mai ai salariu/venit fix, iar banii pe care îi câștigi sunt direct proporționali cu munca depusă în afacerea ta din care ai de plătit facturi, taxe, impozite, toate cu termene fixe. De cele mai multe ori, capitalul investit este recuperat după o perioadă de timp considerabilă, asta înseamnă că dacă nu ai grijă de fluxul monetar, afacerea se poate ruina. În plus, trebuie să fii la zi cu toate modificările/actualizările actelor contabile, cu legislația financiară și Codul Civil.

 

- În același timp trebuie să te gândești la fiecare detaliu în parte legat de apariția publicației, să fii atent la tehnoredactare; la băieții care lucrează în tipografie, să nu amestece culorile pe hârtie; atent la împachetarea ziarului, la transport, la etc. etc. etc.

 

În concluzie. A lucra la propriul ziar nu-i ușor, dar, atâta timp cât nu depinzi de factorul politic sau de vreo mafie economico-financiară, ai o satisfacție enormă când știi că prin ceea ce faci influențezi, în bine, viața oamenilor. Că îi inspiri, îi ajuți.

 

Numai că...

 

Am ajuns în situația în care, spun cu toată sinceritatea, NU MAI POT. Detest toți cocalarii ăștia politici, slugi la străini și trădători de țară care s-au perindat pe la guvernare, dar și „prostituția” asta din media mainstream. O vreme, niște ani buni, am încercat să le arăt conaționalilor mei ceea ce văd, ceea ce știu și ceea ce înțeleg. Se pare însă că a fost inutil.

Sunt în presă de trei decenii și jumătate, dar nu mi-aș fi putut imagina vreodată că meseria asta de ziarist poate să ajungă atât de jos, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani. Acesta este și motivul pentru care am decis ca, începând cu ianuarie 2024, să nu mai tipăresc publicația Fermierul bihorean.

Cu toate scuzele de rigoare față de colegii de breaslă, dar mărturisesc cu sinceritate că, pentru mine, cititorii noștri sunt mai importanți decât noi. Ei sunt bunul nostru cel mai de preț. Față de ei avem toată responsabilitatea. Trebuie să fim atenți să nu creăm confuzii, să nu-i inducem în eroare, să-i facem să creadă în neadevăruri, în practici pe care noi nu le-am experimentat, în lucruri despre care noi înșine nu suntem pe deplin convinși. Decât să se întâmple asta, mai bine... nu scriem nimic.

 

Mariana Gavrilă